Sporurile personalului medical, din proiectul Legii Salarizarii Unitare

Munca in zilele nelucratoare va fi recompensata cu un spor de suta la suta, iar personalul care lucreaza in trei ture va primi un spor de 15 la suta, care va inlocui sporul pentru munca de noapte.

 

rezidenti - medici tineriAvem, sau nu avem o forma finala a Legii Salarizarii Unitare? Desi guvernantii spun ca au cazut de acord asupra prevederilor finale, proiectul legii nu a fost inaintat inca in Parlament. Forma sa actuala a fost insa facuta publica, la inceputul acestei saptamani, de catre PSD, care a publicat proiectul pe site-ul partidului, iar Liviu Dragnea a anuntat ca acesta va intra in dezbatere dupa Paste.

Functionarii publici au anuntat, deja, ca sunt nemultumiti si-i cer ministrului Muncii, Olguta Vasilescu sa demisooneze, pentru ca prin aceasta lege  ar fi incalcat prevederile Constitutiei, iar dupa Paste ameninta cu ample proteste.

Ca toti bugetarii, personalul medical a manifestat un interes deosebit fata de prevederile referitoare la sporurule care vor fi acordate in acest sector, iar in randul medicilor exista deja temerea ca majorarile salariale promise vor fi „compensate” prin diminuarea sporurilor, astfel ca veniturile incasate efectiv de angajatii din sistemul sanitar nu ar fi atat de mari precum le-au fost promise.

Cei mai nemultumiti s-au aratat insa medicii de familie care, nefiind bugetari, nu vor primi majorarile salariale promise angajatilor sistemului sanitar. Acestia sustin ca marirea punctului per capita si cresterea nesemnificativa a valorii serviciilor nu acopera nici pe departe diferenta care se creeaza intre ei si medicii de spital, desi spun ca acorda 80% din consultatii.

 

medici baniConform proiectului legislativ, personalul din sanatate, respectiv din unitatile de asistenta medico-sociala si din unitatile de asistenta sociala sau servicii sociale, care lucreaza lunar in toate cele trei ture, poate primi un spor de 15% din salariul de baza, in locul sporului pentru munca prestata in timpul noptii.

Acelasi spor se acorda si personalului din sistemul medical care lucreaza in doua ture in regim de 12 ore cu 24, in unitati unde activitatea se desfasoara fara intrerupere, in trei ture.

Totodata, munca prestata pentru asigurarea continuitatii in zilele libere de la sfarsitul saptamanii sau cu ocazia sarbatorilor legale, se va recompensa cu un spor de suta la suta din salriul de baza, cu precizarea ca zilele nelucratoare in care angajatii au mers la munca si au primit acest spor nu vor mai fi compensate cu alte zile libere.

 

contract servicii medicaleIn proiectul legii se mai precizeaza ca garzile efectuate de personalul sanitar cu pregatire superioara pentru asigurarea continuitatii asistentei medicale in afara normei legale de munca si a programului de lucru de la functia de baza in zilele lucratoare se salarizeaza cu un spor de pana la 75% din tariful orar al salariului de baza, iar  in zilele de repaus saptamanal, de sarbatori legale si celelalte zile in care nu se lucreaza, se salarizeaza cu un spor de pana la suta la suta din tariful orar al salariului de baza, procentul concret al sporului aprobandu-se trimestrial de comitetul director.

In ceea ce-i priveste pe medicii care nu au contract individual de munca cu unitatea sanitara care organizeaza serviciul de garda si care desfasoara activitate aici numai in linia de garda, acestia vor incheia cu unitatea sanitara un contract individual de munca cu timp partial pentru activitatea prestata in linia de garda si vor beneficia numai de drepturile aferente activitatii prestate in linia de garda, stabilite conform prevederilor legale. Salariul de baza se stabileste pentru functia si gradul profesional in care acestia sunt confirmati prin ordin al ministrului Sanatatii, corespunzator vechimii in munca, si se utilizeaza pentru stabilirea tarifului orar.

 

spital urgenteMedicii care asigura asistenta medicala de urgenta, prin chemari de la domiciliu, sunt salarizati pentru perioada in care asigura garda la domiciliu cu 40 la suta din tariful orar aferent salariului de baza si numarul de ore cat asigura garda la domiciliu. In schimb,  in situatia in care medicul de garda la domiciliu este solicitat pentru a acorda asistenta medicala de urgenta la nivelul unitatii sanitare publice si nu poate fi contactat sau nu raspunde solicitarii, acesta va fi sanctionat prin diminuarea salariului de baza individual cu un procent intre 5-10 la suta pe o perioada de 3 luni.

Garzile efectuate de medici in afara normei legale de munca si a programului normal de lucru de la functia de baza in limita a 48 de ore pe saptamana, care reprezinta durata maxima legala a timpului de munca, inclusiv orele suplimentare, reprezinta garzi obligatorii.

Cadrele didactice, cu exceptia rezidentilor, desfasoara activitate integrata prin cumul de functii in baza unui contract individual de munca cu jumatate de norma, in limita posturilor normate si vacante. La incetarea raporturilor de munca cu unitatile de invatamant, cadrele didactice care au fost integrate o perioada mai mare de 5 ani isi pot continua activitatea, cu norma intreaga, in unitatile sanitare in care au fost integrate, in baza contractului individual de munca pe perioada nedeterminata.

 

medici chirurgi - manageri - spitaleIn raport cu conditiile in care se desfasoara activitatea, pot fi acordate, pentru personalul din unitatile sanitare si unitatile medico-sociale, cu respectarea prevederilor legale, sporuri de pana la 25% din salariul de baza pentru activitatile care se desfasoara in unitatile de urgenta neurovasculare, in sectii si compartimente de neurologie si neurochirurgie si care solicita o incordare psihica foarte ridicata, precum si pentru personalul din unitati, sectii si compartimente de boli infectioase, neonatologie, sali de nastere si din laboratoarele de analize medicale, care isi desfasoara activitatea in conditii periculoase.

De asemenea, se acorda un spor intre 45 si 85% din salariul de baza pentru personalul schimb, pentru conditii deosebit de periculoase precum leprozerii, anatomie patologica, TBC, SIDA, dializa, recuperare neuromotorie, neuropsihomotorie, neuromuscular si neurologica, psihiatrie, medicina legala, asistenta medicala de urgenta si transport sanitar, acordata prin serviciile de ambulanta si structurile de primire a urgentelor UPU – SMURD, UPU si CPU, sectii si compartimente de ATI si de Terapie Intensiva, sectii si compartimente de ingrijiri paliative, sectii si compartimente de oncologie medicala, oncologie pediatrica, radioterapie, unitatea de ingrijire a arsilor gravi, personalul incadrat in blocul operator, in punctele de transfuzii din spital, in laboratoarele de cardiologie interventionala, in laboratoarele de endoscopie interventionala, transplant de organe, neurologie, neurochirurgie, urgenta neurovasculara, hematologie oncologica, genetica medicala precum si medicii de specialitate chirurgicala si cei care acorda ingrijiri in cazul unor epidemii deosebit de grave stabilite de Ministerul Sanatatii.

 

salarii mediciCateva zeci de mii de medici nu vor primi, insa, nimic in plus, in urma majorarilor salariilor din Sanatate, pentru ca nefiind bugetari, nu vor beneficia de prevederile noii Legi a Salarizarii Unitare. Aproape 12.000 dintre ei sunt medici de familie, iar dupa cum transmite Societatea Nationala a Medicilor de Familie, 80% dintre serviciile decontate de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate au fost acordate de acest esalon al sistemului sanitar.

Nu vor avea cresteri salariale nici cele cateva zeci de mii de medici din ambulatoriul de specialitate, la care, de asemenea, este inregistrata o adresabilitate mare (16%), iar acestia spun ca majorarea, de altfel, nesemnificativa, a valorii serviciilor acordate pacientilor nu regleaza nici o zecime din diferenta care se va crea, in urma aplicarii noii Legi a Salarizarii Unitare.

 

Si nu doar medicii sunt nemultumiti, ci si asistentii medicali care lucreaza in cabinetele medicilor de familie si din ambulatoriul de specialitate, care se considera discriminati, ca si doctorii.

 

 


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*