Pe cine a deranjat Arafat?

17 decembrie 2012 | 0 comentarii |

Nina NeaguAstazi, Victor Ponta a fost reinvestit in functia de premier, asa cum era de asteptat in urma rezultatelor alegerilor, in ciuda faptului ca presedintele Traian Basescu se jura cu ceva timp in urma ca nu-i mai „pune in mana” un nou mandat.

Noul Cabinet, care dupa toate probabilitatile va fi mult mai numeros, va fi prezentat Parlamentului in vederea validarii, vineri. Miercuri, a zis premierul, se va stabili, in USL, cine va face parte din noul Executiv. Pana atunci , speculatiile se tin lant. Cateva nume au fost deja confirmate, fie de Victor Ponta, fie de Crin Antonescu, iar la Sanatate, cel mai probabil, va ajunge Eugen Nicolaescu, fostul ministru de resort din Guvernul Tariceanu, pentru ca dr. Raed Arafat pare sa-si fi reiterat dorinta de a nu-si continua mandatul.

Cu optiunea dr. Arafat sa zicem ca ne-am obisnuit, si-a manifestat-o chiar el, public, in mai multe randuri, in ciuda faptului ca se bucura de o mare popularitate si chiar de increderea majoritatii profesionistilor din sistem, si cred ca nici liderii aliantei aflate la guvernare nu l-ar schimba daca el ar vrea sa ramana in fotoliul ministerial, desi este inca de discutat motivul pentru care „parintele SMURD” vrea musai o functie de executie.

Ceea ce ma nedumereste insa este o decizie pe care ministrul a luat-o zilele acestea, cand si-a retras de pe portalul de web al MS propriul Ordin,  lucru pe care nu credeam vreodata sa-l vad tocmai la el, care pana acum si-a demonstrat in atatea randuri consecventa.

Despre ce este vorba? Saptamanii trecuta, pe site-ul Ministerului Sanatatii, a fost postat Ordinul 1268, publicat ulterior in Monitorul Oficial nr. 845/13 decembrie, prin care la  Articolul 1(1) Se aproba detalierea pe judete a numarului total de paturi, pe anul 2013, din unitatile sanitare publice si private pentru care casele de asigurari de sanatate pot incheia contracte de furnizare de servicii medicale spitalicesti in regim de spitalizare continua, conform anexei (…). Iar in tabelul din Anexa nr. 1, atasat era inregistrat  numarul total de paturi pentru anul viitor, adica 123.127 (in 2010, numarul de paturi din spitale era de 136.515, in 2011 numarul lor a fost redus la 129.524, in 2012 a ajuns la 125.639), conform Planului National de de paturi aprobat in 2010, pentru perioada 2011-2013, prin care Romania urma sa atinga in urmatorii 3 ani media europeana de 5,61 paturi la mia de locuitori.

Buzaul figura cu 50 mai mult decat in anul acesta, adica 2.034 de paturi. Motiv de bucurie la prima vedere, mai ales ca Spitalul Sf. Sava avea contractate 40 de paturi in plus pentru Spitalul Patarlagele si pentru care anul acesta nu s-a putut obtine finantare, fiind contractele incheiate anterior.

In subsolul paginii era explicata insa semnificatia stelutei: Cresterea numarului de paturi se va repartiza Spitalului de Psihiatrie si pentru Masuri de Siguranta Sapoca. Se pare insa ca nu un numar mai mare de paturi era necesar acestei unitati medicale, ci incadrarea in alta categorie si finantarea superioara, pentru structura actuala de paturi, acelasi obiectiv fiind urmarit si de Spitalul  Judetean de Urneta Buzau ca si de Spitalul Municipal Rm. Sarat.

In agitatia de dupa alegeri, nominalizarea premierului si impartirea ciolanului, actul normativ a scapat din vederea celor mai multi jurnalisti. A produs insa o agitatie foarte mare, cel putin la nivelul judetului Buzau, in randul celorlalte spitale din judet, care si asa au un numar de paturi finantate sub media nationala (dupa desfiintarea a trei spitale in judet) si care au inteles ca pentru a putea functiona  si Spitalul Patarlagele in sistemul asigurarilor sociale de sanatate, asa cum este si normal (mai ales ca acolo s-a facut o investitie privata de aproape 400.000 de euro) si potrivit aprobarilor primite de la Ministerul Sanatatii si CNAS, cele 40 de paturi ar trebui TAIATE de la celelalte unitati medicale.

Au zbarnait telefoanele, au fost discutii aprinse, politicienii care s-au laudat ca Buzaul va avea „un plus de paturi finantate in 2013”, atat in campania electorala de la alegerile locale, cat si in ce de la parlamentarele din 9 decembrie, au fost luati la intrebari. A fost agitatie mare. Este posibil ca la fel sa se fi intamplat si in alte judete, probabil s-au facut presiuni si asupra lui Raed Arafat, nu stiu exact ce s-a intamplat, pentru ca nimeni nu a dat in acest sens o explicatie.

Actul normativ a ramas, insa, pe site-urile care publica acte legislative, precum legestart.ro sau legex.ro.

Efectul insa s-a vazut insa in week-end, cand Ordinul 1268 a disparut, pur si simplu, de pe site-ul Ministerului Sanatatii, desi fusese publicat in Monitorul Oficial, asa cum am aratat.

Ok. S-a intamplat. Ceea ce nu inteleg insa este, daca au fost facute greseli, de ce nu s-a modificat, asa cum era normal, ci s-a preferat sa se „subtilizeze” actul normativ, pe muteste, de pe portalul MS? Pe cine a deranjat atat de tare dr. Arafat? Cumva din cauza acestui gen de decizii, pe care stie ca trebuie sa le ia din cand in cand, medicul a avut din start atitudinea pe care am vazut-o cu totii si nu vrea sa conduca Ministerul sanatatii de la varf?  Greu de confirmat, dar cred ca nu ne mai facem bine…


Categorii: Editorial

Adaugati un comentariu


 

*