Mobilizare UPU-SMURD si SAJ Buzau, intr-o situatie de urgenta cu victime multiple

A fost, de fapt, un exercitiu la care au fost mobilizate numeroase forte de interventie, fiind simulat un incendiu la un microbuz plin cu pasageri.

 

simulare smurd ambulanta pompieri (5)A fost agitatie mare in aceasta dimineata, pe soseaua de centura a Buzaului. 15 autospeciale de interventie si 60 de pompieri, medici, personal de la Ambulanta paramedici SMURD, politisti si jandarmi au participat la o interventie simulata in cadrul unui exercitiu coordonat de Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta.

Din fericire, in ultima perioada, in judet nu s-au mai semnalat evenimente care sa necesita o astfel de mobilizare de forte, insa cei care intervin in astfel de cazuri trebuie sa fie permanent pregatiti, fiind necesara si o coordonare perfecta intre toate structurile implicate. Pentru ca totul sa functioneze in cazul unei situatii reale, ISU organizeaza, periodic, astfel de exerciti de simulare, in cadrul carora se testeaza capacitatea de reactie si modul in care structurile de interventie comunica si colaboreaza in teren si in dispecerat.

Un astfel de exercitiu a fost desfasurat astazi, constand in simularea producerii unui incendiu la un microbuz plin cu pasageri aflat in trafic, pe soseaua de centura a orasului. Conform scenariului, in micorbuzul cuprins de flacari se aflau 15 adulti si 3 copii, toti pasagerii, impreuna cu soferul suferind arsuri si intoxicatii cu gaze si fum.

 

simulare smurd ambulanta pompieri (2)Un astfel de eveniment cu victime multiple necesita o interventie prompta din partea mai multor structuri, astfel ca la exercitiul de azi au fost mobilizate 15 masini de pompieri, ambulante, autorspeciale pentru descarcerare, si ambulante SMURD pentru victime multiple, fortele umane fiind reprezentate de 60 de pompieri, medici de la UPU, paramendici SMURD, asistenti de la Ambulanta, precum si politisti si jandarmi, insarcinati cu asigurarea perimetrului in care a avut loc interventia.

Dupa ce incendiul izbucnit la microbuz a fost lichidat, s-a trecut imediat la evacuarea victimelor, al caror triaj a fost facut la fata locului, cu ajutorul medicilor de la UPU. Totodata, in zona a fost amanajat un punct medical avansat unde victimelor le-a fost acordat primul ajutor, in timp ce ranitii aflati in stare mai grava au fost preluati de ambulantele de la SAJ Buzau si SMURD, si transportati la sectia UPU a Spitalului Judetean.

 

simulare smurd ambulanta pompieri (3)Simularea s-a desfasurat intre orele 11.00 si 12.00, dupa incheirea exercitiului in teren, fiind efectuata o analiza a modului in care s-a interventi si in care fortele implicate au colaborat.

Dupa cum se precizaeza intr-un comunicat al ISU Buzau, exercitiul a avut ca scop „dezvoltarea capacitatii de interoperabilitate in sistem integrat sub coordonarea prefectului judetului Buzau in calitate de presedinte al Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta, verificarea conceptiei de actiune si cooperarea la nivel judetean si interjudetean, verificarea modului de raspuns al tuturor institutiilor cu atributiuni in managementul si gestionarea situatiilor de urgenta, precum si perfecţionarea deprinderilor participantilor pentru organizarea, conducerea si executarea operatiunilor de interventie in astfel de situatii”, iar concluziile, dupa actiunea de astazi, sunt ca echipele de interventie de la nivelul judetului pot face fata cu bine unei situatii reale, de genul celei simulate.

 

GALERIE FOTO:

 


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*