Euro a pierdut 9,5 bani in 5 saptamani

26 iulie 2016 | 0 comentarii |

eurusdgold-2

Evolutia pozitiva a leului, inceputa la scurt timp dupa decizia britanicilor de a iesi din UE, a continuat si ieri, cand el s-a apreciat in fata principalelor valute.

Cursul euro a scazut de la 4,4612 la 4,4444 lei, cel mai mic curs al ultimelor opt luni. Fata de data de16 iunie, cand a fost atins maximul ultimilor doi ani si patru luni, respectiv 4,5396 lei, scaderea monedei unice este de peste 9,5 bani.

Piata valutara s-a deschis luni, la 4,4520 – 4,4550 lei, valori apropiate de cele inregistrate vineri dupa-amiaza. Cererea mare de moneda nationala, care nu este afectata de turbulentele externe, a coborat cotatiile pana la un minim de 4,4430 lei. Tranzactiile de la ora 14:00 se realizau la 4,4450 – 4,4480 lei.

Pentru perioada urmatoare este de asteptat ca raportul euro/leu sa se consolideze in jurul pragului de 4,45 lei, investitorii continuand sa fie interesati de plasamente in active care pot oferi randamente cat mai ridicate, precum leul sau zlotul polonez.

Modificari pot aparea in cazul in care oficialii Rezervei Federale americane ar transmite, miercuri seara, un mesaj puternic in privinta cresterii dobanzilor din SUA. Insa majoritatea analistilor cred ca o astfel de masura va fi lasata pentru finalul acestui an sau inceputul lui 2017.

Cursul dolarului american a stagnat luni, la 4,0459 lei, iar cotatiile lui din piata au fluctuat intre 4,042 si 4,0464 lei.

Moneda elvetiana nu a profitat de aprecierea ei pe pietele internationale la 1,082 – 1,085 franci/euro, astfel ca media a scazut de la 4,1051 la 4,1045 lei.

Monedele din regiune se apreciau la randul lor fata de euro, cea poloneza la 4,357 – 4,367 zloti, iar cea maghiara la 312,5 – 313,7 forinti.

Perechea euro/dolar cobora ieri la 1,0953 – 1,0997 dolari, evolutie normala avand in vedere evenimentele sangeroase din Germania, dar si parcursul mult mai bun al economiei SUA comparativ cu cea din zona euro.

In piata londoneza specializata, pretul unciei de aur scadea la fixingul de ieri dimineata la 1.315 dolari, fata de 1.321 dolari la cel de vineri seara.

 

*Analiza zilnica valutara & futures (cuprinde date si informatii disponibile pana la ora 14.00), realizata de Radu GEORGESCU – DOMUS M&D

 


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*