Aur pentru medicii Spitalului Militar Central la concursul de inventica de la Bruxelles

24 noiembrie 2015 | 1 comentariu |

Premiul a fost acordat echipei medicale de la spitalul bucurestean pentru o noua proteza de sold, ralizata in colaborare cu specialisti din cadrul Universitatii Politehnice Bucuresti.

 

premiu proteza smcZilele trecute a revenit in tara echipa care a reprezentat Spitalul Universitar de Urgenta Militar Central Carol Davila la concursul international de inventica Eureka, desfasurat in perioada 19-21 noiembrie la Bruxelles, echipa care s-a intors incununata de succes, obtinand nu mai putin de cinci distinctii pentru o inventie ce tine de domeniul ortopediei, menita sa faca viata mai usoara pacientilor care necesita proteze de sold. Inventia creata de echipa Spitalului Militar Central se numeste Proteza de sold scurta femurala cervicala” si a fost creata in colaborare cu specialisti din cadrul Universitatii Politehnice Bucuresti, obtinand deja brevetul national si urmand ca de anul viitor sa se inceapa demersurile pentru brevetarea sa la nivel international.

Inventia echipei medicale de la Spitalul Militar a obtinul medalia de aur a salonului de inventica de la Bruxelles, distinctie la care se adauga si premiul special al sectiunii „Medicina si Sanatate”, impreuna cu alte trei diplome de apreciare, acordate de delegatiile Frantei, Rusiei si Poloniei.

Echipa medicala care a contribuit la realizarea acestei inventii este alcatuita din maior medic Marius Moga, medic primar ortopedie-traumatologie, maior medic Ionut Calin Cezar, medic specialist oncologie medicala si asistent medical licentiat Ileana Mariana Mates de la Sectia Clinica ORL, din cadrul Spitalului Universitar de Urgenta Militar Central.

 

smcAcest proiect de cercetare-dezvoltare si inovare stiintifica in domeniul medical este rezultatul parteneriatului academic dintre Spitalul Militar Central  si Universitatea Politehnica Bucuresti, sens in care, din echipa, selectata de Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica si Inovare au facut parte prof. univ. dr. Augustin Semenescu, de la Facultatea Stiinta si Ingineria Materialelor, prof. univ. dr. Mihnea Cosmin Costoiu, rectorul universitatii si conf. univ. dr. ing. Catalin Gheorghe Amza.

Produsul final al colaborarii dintre echipa medicala si specialistii de la Universitatea Politehnica este o proteza de sold, cu un sistem inovator de fixare, mixt, prin insurubare si cimentare in colul femural, dispozitiv medical ale carei principale avantaje sunt atat posibilitatea de implantare prin tehnici chirurgicale minim invazive, cat si asigurarea unei conservari maxime a masei osoase.

Ideea acestei inventii i-a apartinut maiorului medic Marius Moga, din Sectia Clinica Ortopedie si traumatologie a spitalului militar, care a initiat colaborarea cu echipa de cercetatori din cadrul Universitatii Politehnice, in urma cu un an.

 

spitalul militarPreocuparea medicului militar pentru crearea acestei proteze a fost determinata de practica medicala zilnica ce l-a adus in nenumarate randuri, in situatia luarii unei decizii terapeutice, chirurgicale, cu resurse materiale limitate. Astfel, in ultimii cinci ani, medicul Marius Moga a analizat mai multe variante de diagnostic si tratament pentru pacientii sai, multi dintre acestia fiind diagnosticati cu diferite afectiuni cu interesare osoasa, derivate din patologia oncologica. Obiectivul proiectului le-a permis, celor care au facut parte din echipa de cercetatori de la Spitalului Militar Central, realizarea unui tratament individualizat pentru fiecare pacient si o integrare rapida in viata sociala. Extinderea activitatii de cercetare-dezvoltare a metodelor de diagnostic si tratament a pacientilor cu tumori in structuri osoase, va contribui, pe termen lung, la imbunatatirea calitatii vietii prin garantarea accesului la ingrijiri specializate si de calitate, prin intermediul unei infrastructuri materiale, logistice si de resurse umane de un inalt nivel.

Distinctiile obinute la Bruxelles pentru aceasta inventie au fost prezentate astazi in cadru festiv, cu ocazia unei conferinte de presa organizate in amfiteatrul Spitalului Militar Central, eveniment la care au participat membrii echipei medicale premiati la concursul de inventica, col. dr. Florentina Ionita-Radu, comandantul spitalului, impreuna cu partenerii din cadrul Universitatii Politehnice.


Categorii: Actual, Stiri

Comentarii (1)

  1. Ruxandra spune:

    Felicitari echipei. Nu inteleg care a fost contributia asistentei ORL Mates Ileana care nu este specialista in ortopedie si nu are nici studii tehnice!!!

Adaugati un comentariu


 

*