Unda „verde” pentru „Dosarul Electronic al Pacientului”

25 februarie 2013 | 0 comentarii |

Curtea de Apel Bucuresti a respins ca netemeinice toate cele 28 de contestatii, astfel ca dupa 16 luni de la licitatia pentru implementarea softului, decizia de stabilire a castigatorului este irevocabila.

 

Doru Badescu, presedinte CNAS

La 16 luni de la licitatia pentru atribuirea implementarii softului proiectului informatic „Dosarul electronic al pacientului”, menit sa aduca transparenta, eficienta si control in sistemul asigurarilor sociale de sanatate, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate anunta deblocarea acestuia. Faptul ca proiectul a fost tras „pe linie moarta” se vede si de pe pagina web a institutiei, care este „in constructie” .

Curtea de Apel Bucuresti a clarificat, pe 20 februarie 2013, ca a fost neintemeiata si ultima din cele 28 de contestatii depuse de companiile IT care au pierdut licitatia din 11.11.2011, astfel ca  Decizia de stabilire a castigatorului este irevocabila, se precizeaza intr-un comunicat al CNAS.

Potrivit presedintelui CNAS, dr. Doru Badescu, „in Romania nu mai exista la ora actuala un alt proiect similar ca amploare”, iar dupa aceasta decizie a instantei „intram in etapa in care Casa Nationala de Asigurari de Sanatate construieste un sistem care va aduce schimbari importante in mediul medical si care va oferi suportul decizional pentru adoptarea politicilor de sanatate publica in Romania”.

Implementarea proiectului a fost intarziata de numeroasele contestatii facute de companiile IT care urmau sa implementeze proiectul, Romania fiind in pericol sa piarda din aceasta cauza fonduri europene nerambursabile in valoare de 130,9 milioane de lei. In mai 2012, la CNAS au depus oferte pentru implementarea proiectului, firmele Teamnet, HP, ASSECO, UTI, IBM si Romsys. In octombrie 2012, CNAS a fost desemnata castigatoare compania UTI, care a depus o oferta de 18,5 milioane de euro, desi HP oferise un prêt de 12,5 milioane euro. Au urmat motivari ale CNAS si nu mai putin de 28 de contestatii din partea companiilor perdante. Presedintele CNAS spune insa ca institutia pe care o conduce a asigurat respectarea procedurilor legale de desemnare a castigatorilor, astfel ca proiectul „poate fi in sfarsit construit”.

Presedintele CNAS apreciaza ca „informatizarea sistemului de sanatate nu presupune doar implementarea unui sistem informatic, ci si adaptarea cadrului legal, astfel incat sa suporte facilitatile sistemului fara a crea tensiuni intre pacienti si cadrele medicale, dar si alinierea procedurilor din domeniul sanatatii, cu noua perspectiva a sistemului informatizat”.

Dosarul electronic al pacientului este functional in aproape toate tarile UE, astfel incat starea de sanatate a oricarei persoane este monitorizata electronic, pe parcursul intregii vieti, iar cu un singur click, medicul vede intregul istoric medical.

Impreuna cu Prescriptia electronica deja functionala si Cardul electronic, ce se va implementa imediat ce va fi primita fila de buget de la Ministerul Sanatatii, acum aflandu-se in faza de proiect-pilot, Dosarul electronic (in constructie) face parte din proiectele strategice pentru care CNAS si-a asumat implementarea pe strategia e-Sanatate, promovata de Comisia Europeana, prin care se va obtine o infrastructura informationala ce va permite eficientizarea actului medical si eliminarea erorilor umane din sistemul de sanatate.

Dosarul electronic al pacientului este finantat prin Programul Operational Sectorial – Cresterea Competitivitatii Economice (POSCCE) si Programul Operational – Dezvoltarea Capacitatii Administrative (PODCA).

 

Calendarul implementarii e-Sanatate:

2009-2010: Cresterea standardizarii si a infrastructurii de comunicare si cresterea gradului de pregatire prin proiecte pilot (carduri de sanatate, e-Prescriptie, e-Ingrijire), interventii legislative si pregatirea pietei;

2010-2015: Proiecte-pilot la scara larga; retele judetene de sanatate si integrarea la nivel judetean si national pentru prescriptia electronica, cardul national de sanatate si sumarul dosarului electronic al pacientului;

2015-2017: Integrarea la nivel national.


Categorii: C.A.S., Comunitate, IT & C

Adaugati un comentariu


 

*