Spitalul Judetean Buzau se „bate” cu strainii la Targul Careers in White

18 octombrie 2016 | 0 comentarii |

In incerccare de a atrage medici in unitatea medicala, managerul Claudiu Damian spune ca va discuta, personal, cu fiecare medic si ii va prezenta avantajele pe care le poate avea daca vine la Buzau. La ultimul concurs, doar un medic s-a prezentat, desi au existat 12 posturi. 

 

Stanciu Paraschiv, Claudiu DamianLa Targul de oferte pentru medici si sistente medicale Careers in White, care se va desfasura la Bucuresti, pe 29 octombrie, Spitalul Judetean de Urgenta Buzau se va bate cu recrutorii straini si cu firmele private sau din centrele universitare, pentru a convinge medicii tineri sa vina sa lucreze la Buzau. Unitatea medicala buzoiana are rezervat un stand de 4 metri pentru a-si prezenta oferta.

Avem nevoie de medici in toate specialitatile, pentru ca pe langa dificultatile cu care ne confruntam la momentul actual in anumite sectii, peste un an, doi, se pensioneaza multi dintre cei pe care ne sprijinim acum si riscam sa ramanem descoperiti si in celelalte. Profitam de faptul ca am fost sprijiniti sa participam la Targul Careers in White, de unul dintre medicii organizatori, care este buzoian si caruia ii multumim. Stiu ca nu putem oferi aceleasi avantaje pe care le ofera un spital din straintate sau de un centru universitar din Romania, dar avem alte facilitati pe care le oferim cu certitudine medicilor care vor dori sa vina la Buzau. In primul rand spitalul nostru dispune, in ultima perioada, de aparatura medicala tot mai buna, iar Consiliul Judetean le acorda, lunar, 1.000 de lei peste salariu pentru a-si plati chiria si intretinerea. Cel mai important, aici au posibilitatea nu numai sa capete experienta, nefiind nevoiti sa astepte la coada sa fie lasati de profesorii universitari sa ia decizii sau sa puna mana pe bisturiu, ci au si ocazia de a avansa rapid in cariera, politica noastra fiind aceea de a promova medicii tineri care dovedesc dedicare si competenta“, a precizat pentru SanatateaBuzoiana.ro, managerul SJU Buzau, Claudiu Damian.

 

UPU 837Potrivit managerului celei mai mari unitati medicale cu paturi din Buzau, prioritare sunt specialitatile medicina interna si endoscopie, urologie, medicina de urgenta si oncologie, unde exista deficit de medici si nu se pot acoperi toate garzile, fara dificultati. In plus, este nevoie de acordare de servicii si in ambulatoriul de specialitate arondat unitatii medicale, iar daca sunt putini specialisti, acestia fac fata cu greu si acestei activitati, insa spitalul pierde in acest fel o multime de bani care ar putea fi folositi in acordarea ingrijirii mai bune a pacientilor si, evident, ar usura activitatea personalului medical.

Claudiu Damian spune ca va accepta medici din absolut toate specialitatile, pentru ca schema de personal permite angajarea lor, iar daca ar veni chiar si 20 de medici noi la Buzau, ar putea fi angajati si chiar ar fi benefic, pentru ca „in acest fel medicii tineri ar avea timp sa capete experienta inainte ca cei cu experienta sa plece la pensie, iar pe de alta parte, medicii care asigura servicii medicale pacientilor ar fi mai putin obositi, pentru ca li s-ar reduce numarul de garzi si ar avea ajutor atunci cand sectiile sunt aglomerate. In plus, managerul SJU Buzau spera ca odata cu intrarea in vigoare a legii care permite autoritatilor locale sa completeze salariile personalului medical, vor putea fi oferite si alte avantaje. De altfel, Consiliul Judetean a dovedit, in ultimii ani, ca sanatate reprezinta o prioritate pentru comunitate si ne-a ajutat, atat cat i-a permis legislatia, atat sa ne acoperim cheltuielile de intretinere, cat si la investitii”, mai spune managerul Damian.

 

medicina ruralCampania de toamna prin care Spitalul Judetean Buzau a incearcat sa isi completeze schema de personal nu a avut rezultatele scontate, medicii din specialitatile oferite la concurs aratandu-se si de aceasta data prea putin interesati sa lucreze aici. Astfel, in urma anuntului facut luna trecuta privind organizarea unor noi concursuri pentru ocuparea a 12 posturi de medici, la serviciul Resurse Umane al unitatii medicale nu a fost primit decat un singur dosar, apartinand unei rezidente in ultimul an pe specialitatea Gastroenterologie. De altfel, dr. Alina Luiza Smegner, singurul candidat care va sustine concurs in aceasta toamna pentru ocuparea unui post in cadrul spitalului buzoian, candideaza pe singurul post scos la concurs pe specializarea sa in cadrul sectiei de Medicina Interna-Compartimentul Gastroenterologie, unde deja face garzi. Aceasta se va alatura celorlalti cinci medici nou-angajati, care au dat examen pentru posturile scoase la concurs in vara.

 

spital buzauReamintim ca pentru aceasta toamna, spitalul buzoian a scos la concurs 12 posturi de medici, trei dintre acestea fiind la sectia UPU-SMURD, acolo unde se resimte cel mai acut criza de specialisti. Din pacate, aceasta criza se va resimti si in continuare, medicul Adrian Zoican, seful sectiei, ramanand singurul specializat in medicina de urgenta. Nici la sectia de Oncologie lucrurile nu stau mai bine, niciun candidat nearatandu-se interesat pentru postul scos la concurs in cadrul Cabinetului de Oncologie Medicala.

Desi a fost departe de a satisface necesarul de medici de la nivelul unitatii medicale, campania din vara s-a dovedit ceva mai productiva, pentru cele 19 posturi scoase la concurs atunci inscriindu-se sase candidati. Dintre acestia, chirurgul Alex Razvan Serban a renuntat intre timp, insa ceilalti colegi ai sai au promovat concursurile si au devenit angajati ai spitalului buzoian.

Astfel, schema de personal a SCJU Buzau s-a completat cu medicul pediatru Madalina Stanciu Balaban, medicul  neonatolog Georgiana Tanase, rezident in ultimul an, medicul neurolog Maria Gabriela Juncu si medici cardiologi Irina Patranescu si Ioan Adrian Raducan, rezident in ultimul an, carora urmeaza sa li se alature de luna viitoare si medicul gastroenterolog Alina Luiza Smegner, rezident in ultimul an.

 


Categorii: Actual, Jobs, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*