Se semneaza contractul cost-volum pentru tratamentul hepatitei C, dar pacientii mai au de asteptat

Bolnavii nu vor putea beneficia insa imediat de tratamentul cu interferon free, iar medicamentul va fi decontat doar in cazul pacientilor care se vor vindeca in urma administrarii lui.

 

medicamenteLa jumatatea acestei saptamani, presedintele CNAS a anuntat ca in cursul lunii mai va fi semnat contractul cost-volum pentru tratamentul hepatitei C, care va include si medicamentele fara interferon, un tratament inovator in cazul acestei afectiuni, ce garanteaza o rata de vindecare de peste 90 la suta, cu mai putine efecte secundare neplacute asupra pacientilor. Se pare insa ca pacientii cu hepatita C vor mai avea ceva de asteptat dupa momentul semnarii acordului, intrucat Vasile Ciurchea a precizat ca tratamentul nu va fi disponibil imediat, intrucat exista mai multe detalii care vor trebui puse la punct, in consecinta neputand preciza cu exactitate data la care tratamentul va deveni accesibil pacientilor. „Probabil ca in luna mai sigur vom avea un contract semnat pe cost-volum, dar acest lucru nu inseamna ca fix din a doua zi pacientii primesc tratamentul, pentru ca trebuie sa respectam cateva lucruri, mai exact transparenta, egalitatea de sanse si pentru pacient si pentru cei care vin cu medicamentul si modalitatea de control. Trebuie sa fie lucruri extrem de vizibile de cuantificabile si care sa nu lase niciun fel de portita”, a explicat presedintele CNAS.

 

04_medicamenteTotodata, acesta a mai anuntat ca pacientii care urmeaza sa beneficieze de noile tratamente va trebui sa fie supusi unei noi investigatii, chiar daca au un dosar medical mai vechi care atesta faptul ca au nevoie de tratament pentru hepatita C. Ciurchea spune ca este absolut normal ca in momentul in care se ofera un tratament scump compensat, cu sanse de vindecare de aproximativ 98 la suta, pacientilor sa le fie facute mai intai anumite investigatii pentru a se stabili care din ei este in stadiu mai avansat al bolii si se afla intr-o stare mai grava. Se va incepe astfel administrarea noilor tratamente pentru cei aflati in stare mai grava, pentru care nu exista alte alternative, urmand ca apoi sa se „coboare” gradual pana la ceilalti pacienti. De aceea este nevoie de noi investigatii, presedintele CNAS spunand ca evaluarea starii pacientilor nu poate fi facuta dupa dosare vechi de un an, pentru ca intre timp starea de sanatate a acestora s-a modificat. Nu toti pacientii se vor incadra de la inceput pentru tratament, insa fiecare se va incadra intr-o categorie pentru care vor exista criterii clare si moderne de tratament.

 

hepatita cTotodata, Ciurchea a mai anuntat ca in noile contracte cost-volum incheiate cu producatorii de medicamente pentru tratamentul hepatitei C se va tine seama atat de numarul de pacienti tratati cu medicamentul supus negocierii, dar si de eficacitatea tratamentului. Astfel, daca in urma unui tratament cu medicamente fara interferon, un pacient nu se va vindeca, CNAS nu va deconta producatorului costurile aferente. In caz contrar, CNAS are obligatia sa faca decontul in termen de 60 de zile de la validarea facturilor.

Reamintim ca sunt considerate contracte cost-volum acele contracte in care detinatorul autorizatiei de punere pe piata a unui medicament se angajeaza sa furnizeze gratuit un numar determinat de unitati pentru u numar determinat de pacienti, pe o anumita perioada de timp, in anumite conditii specifice, precum si conactele in care detinatorul autorizatiei de punere pe piata se angajeaza sa furnizeze medicamentul inclus in lista cu un anumit pret negociat, pentru o anumita categorie de pacienti, pe o anumita perioada de timp.


Categorii: Actual, C.A.S., Stiri

Adaugati un comentariu


 

*