Se anunta epidemie de gripa, dar buzoienii ignora vaccinul

12 ianuarie 2013 | 0 comentarii |

Din cele aproape 13.000 de doze de vaccin gripal primit de Directia de Sanatate Publica in acest an, mai putin de 4.500 au fost administrate. Ministerul Sanatatii a achizitionat pentru acest sezon un million de doze.

 

In luna februarie, Romania este amenintata de un val de gripa, atentioneaza specialistii Institutului Cantacuzino, dupa ce in Franta, Danemarca, Marea Britanie si mai ales in Statele Unite ale Americii au fost raportate numeroase cazuri de gripa si chiar s-au inregistrat multe decese.

Epidemia de gripa a inceput in Statele Unite, unde a inregistrat si o intensititate mai mare decat in anii precedenti. Peste 2.200 de persoane au fost spitalizate, iar 18 copii au murit, anunta AFP. Situatia este grava in 41 de state si in orasul New York. Primarul orasului Boston, Thomas Menino, a declarat stare de urgenta medicala miercuri, dupa ce au fost inregistrate 700 de cazuri confirmate de gripa, de zece ori mai mult decat in intreg sezonul precedent.

Epidemiologii romani se asteapta ca in doua-trei saptamani sa apara valul de gripa si la noi. Ministerul Sanatatii a achizitionat pentru acest sezon un milion de doze de vaccin gripal, dar se pare ca romanii nu se inghesuie sa se imunizeze. Saptamana trecuta, ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a anuntat ca s-aui alocat opt milioane de lei (la care se vor adauga inca doua) pentru repornirea productiei la Institutul Cantacuzino, dar vaccinul romanesc va fi disponibil abia pentru sezonul 2013/2014.

Buzoienii nu se grabesc, nici ei, sa se imunizeze impotriva virusului gripal chiar daca vorbim despre iminenta unei epidemii. Abia 4.364 de doze de vaccin gripal, dintre cele aproape 13.000 de flacoane distribuite gratuit de Directia de Sanatate Publica, prin cabinetele medicilor de familie, s-au folosit pana acum.

In ultimii doi ani, Romania nu a mai inregistat cazuri multiple de gripa, cecea ce i-a facut probabil, pe cei mai multi, sa creada ca nu se vor imbolnavi. Vaccinul poate fi cumparat din orice farmacie si costa in jur de 25 de lei, in functie de producator. Un pret mic, in comparatie cu cat ar trebui sa scoata din buzunar o persoana pentru un tratament complet in cazul in care s-ar imbolnavi.

Oamenii sunt mai suspiciosi decat in anii trecuti in privinta compozitiei vaccinului antigripal, care a fost importat, chiar daca farmacistii si medicii au dat asigurari ca nu exista riscuri de reactii adverse mai mari decat in mod obisnuit.

Pot beneficia de imunizarea gratuita impotriva virusului gripal, personalul medical, femeile insarcinate, persoanele institutionalizate si personalul de ingrijire, dar si bolnavii cu afectiuni cronice si persoanele varstnice.

Medicii recomanda populatiei sa se vaccineze impotriva virusului gripal, pentru ca sezonul rece este departe de a se fi incheiat. De asemenea, se recomanda evite expunerea prelungita la frig si imbracarea adecvata  temperaturilor de afara.


Adaugati un comentariu


 

*