S-a inaugurat Centrul de Nefrologie si Dializa IHS Buzau

25 mai 2013 | 1 comentariu |

Trei generatii de Sofianos au participat la taierea panglicii, alaturi de medicul sef al centrului medical, dr. Constanta Andone si presedintele Consiliului Judetean Buzau, Cristi Bigiu, in prezenta catorva zeci de medici si asistenti medicali, reprezentanti ai Ministerului Sanatatii, numeroase oficialitati locale si pacienti.

 

G. Sofianos si familiaInaugurarea oficiala a Centrului Medical de Nefrologie si Dializa IHS Buzau a avut loc ieri, marcandu-se astfel opt ani de cand International Healhtcare Systems (IHS), membra a Grupului SofMedica, asigura dializa pacientilor cu Boala Cronica de Rinichi (BCR) din Buzau si nu numai.

O investitie de peste 3 milioane de euro in noua cladire si dotarile aferente, dupa cum au declarat reprezentantii companiei, au facut ca Centrul de la Buzau sa fie, precum ultimul copil al unei familii, „cel mai cel” dintre centrele de dializa detinute de IHS in Romania.

Centrul de Dializa Buzau este al 7-lea centru greenfield al companiei noastre, din totalul de 13 centre existente pana in prezent. Pe langa constructia de centre noi si dezvoltarea de centre de dializa de vacanta situate in zone de interes turistic (Busteni, Constanta, Valcea), ceea ce ne individualizeaza este preocuparea permanenta pentru instruirea personalului medical si lucrul in echipa. Am inteles ca investitia in cladiri si echipamente nu aduce beneficii pacientului daca nu este insotita si de investitia in oameni”, a tinut sa puncteze Georgios Sofianos, administratorul IHS, la conferinta de presa care a precedat evenimentul inaugural.

 

IHS 1224La inaugurarea IHS Buzau au participat trei generatii ale familiei Sofianos, cei care au dezvoltat SofMedica in Sud-Estul Europei (Romania, Grecia, Bulgaria si Cipru): Katerini (presedintele SofMedica)  si sotul sau Pantelis– seniorii, Georgios – fiul celor doi, care este si administratorul IHS, si cel mai mic Sofianos – fiul lui Georgios, in mana caruia sta viitorul companiei.

 „Facem parte dintr-o echipa care in urma cu 15 ani am decis sa infiintam o companie in domeniul medical, orientata spre educatie si performanta. Parafrazand un vechi proverb romanesc, care spune ca pentru a nu trai degeaba pe pamant trebuie sa plantezi macar un pom, atunci am plantat primul pom. In urma cu 10 ani am decis sa infiintam Centrul de Dializa de la Buzau (al doilea pom), iar in urma cu opt ani el a inceput sa functioneze, dand roadele care se vad astazi. Totul a fost posibil pentru ca a existat o sinergie intre noi, autoritatile centrale si locale”, a declarat administratorul IHS, Georgios Sofianos, multumind astfel tuturor celor care de-a lungul timpului au colaborat cu SofMedica si au sprijinit proiectele de dezvoltare initiate de companie.

 

panglicaPanglica inaugurala a fost taiata de bunica Katerini si nepotul sau, alaturi de presedintele Consiliului Judetean Buzau, Cristi Bigiu, si medicul-sef al IHS Buzau, dr. Constanta Andone, in prezenta a zeci de medici si asistenti medicali, oficialitati locale si centrale, pacienti, reprezentanti ai unor companii medicale buzoiene cu care IHS colaboreaza.  

Presedintele Consiliului Judetean Buzau, Cristi Bigiu, a adresat felicitari investitorilor si echipei care face posibil ca „cei 215 buzoieni care au nevoie de dializa sa beneficieze de astazi, de conditii exceptionale de tratament. Nu sunt specialist in medicina, dar pot aprecia ceea ce s-a realizat si ma bucur pentru bolnavi. Ceea ce se intampla astazi pentru sistemul buzoian de sanatate arata ca suntem pe un drum bun. Pot sa va spun ca buzoienii vor mai avea parte, in acest an, de doua inaugurari la fel de necesare si valoroase: este vorba despre Ambulatoiul Intergrat al Spitalului Judetean si de noua Maternitate”, a spus presedintele CJ Buzau, exprimandu-si astfel increderea ca in scurt timp, buzoienii se vor putea bucura de servicii medicale de o calitate comparabila cu cea europeana in toate specialitatile.

 

Mircescu Sofiano AndonePrezent la eveniment, prof. dr. Gabriel Mircescu, presedintele Comisiei de Nefrologie din Ministerul Sanatatii, a spus ca „ceea ce vedeti la Buzau se intampla in cel putin 70 de locuri din Romania, dar bineinteles, nu toate arata ca Centrul de aici. Sunt  peste 10.000 de bolnavi cu hemodializa si dializa peritoneala la nivel national. Programul de dializa este sustinut de Ministerul Sanatatii, cu finantare de la Banca Mondiala. Acest proiect, prin anul 2000 parea unul iluzoriu. Sustinut de MS si CNAS, a deschis insa drumul pentru oameni curajosi cum sunt cei din familia Sofianos. Acum, 90% dintre dializati sunt tratati in centre private, iar faptul ca banii au fost mai bine chibzuiti decat in sistemul public a permis realizarea acestor investitii”, a declarat oficialul, mentionand ca dializa este „capatul de drum al bolnavilor de rinichi, iar mentinerea in viata sociala depinde de calitatea acestor servicii”.

Au mai tinut discursuri dr. Venera Acsinte – directorul DSP Buzau, viceprimarul municipiului – Fanica Barla, asistenta-sefa a Centrului IHS Buzau si un pacient care de 20 de ani este dependent de dializa si care a apreciat ca la Buzau are parte de cea mai buna ingrijire dintre toate centrele la care a fost tratat pana acum.   

 

Bigiu - AnastasiuProiectul IHS este un foarte bun exemplu de parteneriat pubic-privat, un proiect finalizat in mod fericit pentru pacientii cu patologie renala, o investitie care in actuala conjunctura economica nu s-ar fi putut realiza din fonduri publice, a apreciat dr. Marius Anastasiu, managerul Spitalului Judetean de Urgenta (SJU) Buzau.

Exista la ora actuala o retea de centre de nefrologie si dializa in majoritatea judetelor din tara, experienta echipelor care lucreaza in IHS materializandu-se in ceea ce se vede: investitii in infrastructura si un corp medical foarte bine instruit si foarte bine ancorat la standardele internationale. In urma cu opt ani, DJU Buzau a fost unul dintre primele spitale din tara care a externalizat serviciul de dializa, iar colaborarea cu IHS s-a dovedit a fi una benefica pentru pacienti. Acum, cand compania s-a mutat in casa noua, s-a mai realizat un lucru bun: dotarile folosite de IHS in ultima perioada in spatiul spitalului si inca patru aparate de dializa noi, ne-au fost donate, ceea ce face posibil sa asiguram servicii de dializa si in spital. Acest lucru pemite ca pacientii cu o patologie mai complicata sa faca dializa direct in spital, sa nu mai fie necesar transferul lor de la IHS la SJU si inapoi. In plus, pentru noi se creeaza o noua sursa de venituri in relatia cu CJAS. In acest context, nu putem decat sa-i felicitam si sa le multumim celor care au avut o astfel de initiativa in folosul pacientilor cu patologie renala”, a declarat dr. Anastasiu.

In Buzau sunt, la ora actuala, 215 bolnavi care efectueaza dializa (hemodializa in spital si dializa peritoneala la domiciliu).

 

Inaugurare IHS _1200 „Noul centru de Nefrologie si Dializa IHS Buzau se doreste a fi un centru de excelenta. In plus, in dializa peritoneala, pe langa asistenta medicala specializata primita in centru, pacientilor le sunt asigurate la domiciliu toate materialele necesare acestei proceduri si beneficiaza si de vizite din partea specialistilor IHS, care le ofera suport si consiliere”, a tinut sa mentioneze la randul sau dr. Constanta Andone, medicul-sef.

In 1999 s-a deschis, la Spitalul Judetean Buzau,  Centrul de dializa, astfel ca 50 de pacienti care pana atunci erau nevoiti sa mearga la alte centre din tara, au avut posibilitatea sa se trateze aici. In 2000, aveam 131 de pacienti, iar numarul lor a crescut continuu. In 2005, odata cu externalizarea serviciului si preluarea de catre IHS, calitatea serviciilor medicale a crescut considerabil, astfel ca la ora actuala, cei 215 pacienti ai nostri beneficiaza de toate cele patru tipuri de terapie in dializa”, a mai spus dr. Andone.

Aceasta a tinut sa multumesca la randul sau „doamnei Katerini Sofianos, pentru initiativa si perseverenta”, echipei cu care lucreaza, dr. Petru Marin, care in calitate de director al DSP a fost deschis la initiativa privata, sprijinind-o, dr. Magdalena Ion, care a coordonat centrul  (din pacate l-a uitat pe dr. Stefan Serafimovici, primul medic sef )– care au contribuit la aplicarea acestei initiative, lui Georgios Sofianos – administratorul firmei, ca si tuturor celor care de-a lungul timpului s-au implicat si datorita carora a fost posibil ca la Buzau sa se acorde servicii de dializa la aceste standarde.   

 

inaugurare ihs buzau_1211Ne propunem sa promovam o noua abordare a problematicii BRC: oferind pacientilor nostri terapii integrate si ingrijire individualizata. Priotitatile noastre sunt informarea si educarea pacientilor, cu sciopul de a le asigura o calitate superioara a vietii. Odata cu dobandirea cunostintelor necesare, cu respectarea unui program de viata sanatos, cu o atitudine pozitiva si prin constientizarea tuturor simptomelor bolii si a tuturor posibilelor solutii terapeutice, pacientii tratati in centrele noastre pot adorda un stil de viata considerabil imbunatatit, cat mai aproape de normalitate”, a dat asigurari dr. Dimitrie Capsa, directorul medicalal IHS, care la randul sau a fost felicitat si aplaudat la scena deschisa, pentru ca inaugurarea Centrului buzoian s-a nimerit in aceeasi zi cu ziua sa de nastere.

Evident, dupa discursuri si taierea panglicii, invitatii au fost invitati la o cupa de sampanie, dupa care li s-a prezentat centrul, dandu-li-se posibilitatea sa constate si sa aprecieze singuri atat dotarile la cele mai inalte standarde, cat si confortul asigurat pacientilor.

IHS este membru al Grupului de companii SofMedica, prezenta in Sud-Estul Europei din 2004 si care ofera tehnologii medicale inovatoare pentru mii de pacienti (chirurgie minim invaziva si terapii de supleere a functiilor unor organe vitale – inima si rinichii), precum si servicii medicale specializate pentru pacientii cu afectiuni cronice. In cadrul grupului activeaza peste 600 de profesionisti din domeniul medical.



Comentarii (1)

  1. Bebi Mihaila spune:

    Deosebit de mult pentru zona noastra!

Adaugati un comentariu


 

*