REPORTAJUL DE DUMINICĂ: Mica Unire, buzoienii și sănătatea istoriei

19 ianuarie 2014 | 0 comentarii |

Istoria unui popor este memoria lui colectivă adunată timp de mii de ani, de oamenii simpli și de cărturari, care cu cât păstrează mai multe „pvești” pentru posteritate, cu atât ține mintea acelei nații mai trează și mai sănătoasă.

 

Divanul ad-hoc

Divanul ad-hoc

Județ cu o Gardă Națională la 1848, care a cunoscut strădaniile marelui Nicolae Bălcescu pentru victoria revoluției, Buzăul s-a alăturat mișcării unioniste. În condițiile confruntărilor de opinii între unioniști și separatiști au loc și la Buzău alegeri pentru Divanul ad-hoc, în rândul aleșilor buzoieni figurând, printre alții, foștii revoluționari pașoptiști: Scarlat Voinescu, Costache Ciochinescu, învățătorul Costache Moglan din Grabicina. Înscrisul face parte dintr-o hotarare a Consiliului Judetean Buzău, 70/2005, hotărâre ce cuprinde o prezentare extraordinară a județului Buzău, în context național, sub toate aspectele economice și sociale.

Pornesc reportajul de astăzi, cu câteva zile înainte de ZIUA CEA MARE, de la această scriere a unei autorități judetene, pentru a termina cu o pledoarie pentru o înscriere pe care trebuie să o realizeze o autoritate locală a județului Buzău, astfel încât să-și cinsteasca așa cum solicită de ani buni cetățenii comunei Scortoasă să se întâmple.

 

Unirea Principatelor

Unirea Principatelor

Despre Unirea de la 1859 și oamenii care au înfăptuit-o încerc să scriu astăzi, însa fără a avea pretenția specialistului în istorie, ci a reporterului care a prins o idee în teren, a dezbătut-o cu sătenii și acum v-o spune și dumneavoastră.

Am lăsat orașul departe, la mijloc de zi, fără ceață, așa cum ne e obisnuința ultimelor trei săptămâni, și am luat cu asalt coamele dealurilor dinspre Vulcanii Noroioși.

Prima colonie, istorică deja și ea pentru zonă, este un cartier al romilor care însoțește drumul județean, preț de câteva zeci de metri. Romii de aici aparțin de Berca, spun sătenii. Sunt veseli mereu, par fără griji și stau înconjurați de copii pe jumatate îmbrăcați.

Două adolescente își consultă iphonul lângă o casuță din chirpici, care nu-și mai ține echilibrul. Se ridică în grabă și vin spre mașină. Am crezut că vor să comunice, însa din spate, o altă mașina oprește și pleacă în viteză înspre dealurile goale de case și oameni. După câțiva kilometri îi văd de-a dreapta drumului, cu aceleași telefoane impresionante în mână. Zona este lipsită de acoperire pentru telefonia mobilă.

Acesta este și semnul că intrăm în Scorțoasa.

 

Spre Grabicina

Spre Grabicina

Dealurile se dezbracă dintr-o dată de orice urmă de vegetație, animalele dispar, și am să aflu că oamenii sunt prea bătrâni ca să mai crească o vacă. Apar câteva case tocmai în zare.

Important este să vă spun că, pe lângă Primăria Scorțoasa treci fără să-ți dai seama că de acolo ar trebui să înceapă forfota. Impresionantă, mai curând, este baza sportivă de peste drum, de fapt numele ei, căci bază sportivă nu va fi vreodată. În rest, bătrâni.

La bătrâni și opresc. Se discută aprig despre Unire, Unirea Mică de la 1859. Mă așteptam să zăbovesc alături de ei și să aflu că pensiile nu le ajung pentru hrană, facturi și medicamente, însă legătura cu Unirea este un fel de gol dat la o poartă amplasată în deșert. Oamenii spun că buzoienii au cu certitudine rolul lor în înfapturiea Unirii, însă chiar ei au uitat oamenii care i-au reprezentat în Divanul ad-hoc din perioada aceea.

Țăranii sunt bine informați și cer ceva. Am cerut, domnule, în Consiliul Local Scorțoasa, să ne dea o cameră, căci avem atât de multe spații publice nefolosite…. pentru că nu mai sunt oameni, și ne amână ba primarul, ba secretarul, ba unul, ba altul. Am identificat o gradiniță, fostă gradiniță, apoi o școală închisă, apoi un magazin și așa mai departe, ne-am oferit să o îmbrăcăm în lemn, să o facem frumoasă și să aducem acolo dovezile celui care a reprezentat județul Buzău în Divan. A fost, domnule, și primul învățător al satului. Se numea Costache Moglan.

Moglan, cel din hotărârea de Consiliu Județean din 2005.

 

Oamenii din Grabicina vor muzeu

Oamenii din Grabicina vor muzeu

Unul dintre consilierii satului îmi explică în amănunt că fiul acesta al satului trebuie cinstit. Soțul meu provine din familia lui Costache Moglan. Noi am păstrat în casă obiecte de atunci. Avem destule și le putem așeza în muzeul acesta pe care ar trebui să-l facem aici, la Grabicina, sau la centru, ăn Scorțoasa. Uite… că e important Costache Moglan se vede la Biblioteca de comună, care îi poartă numele și se află în incinta căminului cultural. Noi încă mai așteptăm și sperămsă nu așteptăm degeba. Repet, avem dovezi ale lui Costache Moglan, plus o carte a unui preot, Constantinescu parcă, din Buzău, care scrie detaliat cum a plecat fiul de țăran la școală și a învațat să devină dascăl de copi. Avem voință să facem ceva modern, vrem să dăm lemn și mână de lucru, numai să știm că ne lasă cine trebuie.

Am încercat mai apoi să discut, înapoi, în centru, la primărie. Ora 13 este deja una înaintată pentru a mai găsi pe cineva. Apare un domn mai în vârstă, care nu a dorit să-și spună nici nume și nici funcție, însă primarul Traian Răican nu era. Omul pare de bună credință și mă asigură că știe subiectul, numai că așa lucruri mari pe la Scorțoasa nu s-au mai făcut de multă vreme. De ce s-ar agita acum?

Îl sun pe domnul Răican, dar nu am noroc să răspundă. O doamnă de la asistența socială îmi spune însă că dânsul ar vrea să aibă un muzeu dedicat primului învățător, unionistului din Grabicina.

 

Taran in divan

Taran in divan

Costache Moglan, spun cărțile de istorie și oamenii care le-au citit cu atenție, a fost extrem de important pentru județul Buzău. A trăit între anii 1809-1874.

De remarcat este faptul că a fost primul învățător calificat din comuna Scorțoasa. Prima dată a profesat la școala Grabicina.

Între anii 1838-1848 a fost revizor școlar la Plaiul Slănic.

În perioada anilor 1848-1857, când școlile au fost închise, acesta a fost învățător particular și cântăreț la biserica din Grabicina.

A fost deputatul țăranilor din județul Buzău în Divanul ad-hoc, la data de 07.12.1857.

Costache Moglan semnează amendamentul Legii țăranilor, să participe la adunări ale Constituției țării și legiuirile divanului”.

În anul 1864 conduce revolta țăranilor care a dus la apariția Legii rurale, în anul 1866, la Grabicina.

 

Unirea Principatelor Romane

Unirea Principatelor Romane

Site-ul Muzeului Județean Buzău prezintă și momentul 1859, astfel, în patrimoniul muzeal județean: „Aleșii Buzăului au susținut programul unionist, iar la 24 ianuarie 1859 și-au dat votul pentru alegerea ca domn și al Țării Românești a lui Alexandru Ioan Cuza, domnul Moldovei. Momentul Unirii din 1859, la care fac referire o serie de documente, este reprezentat și prin câteva obiecte cu valoare memorială care au aparținut domnitorului Al. Ioan Cuza – un potir din cristal, un platou din faianță și o lupă, cât și o casetă cu intarsii de fildeș care a fost folosită de Mihail Kogălniceanu. Mai amintim două pomelnice scrise de Costache Moglan, învățător la Grabicina, deputat în Divanul ad-hoc al Munteniei, memoriile întocmite de acesta în numele țăranilor clăcași din sat față de abuzurile arendașului, proclamația adresată românilor de Cuza, în 1861, prin care anunță recunoașterea Unirii de către marile puteri.

Însumăm și spunem că judetul Buzău, prin țăranul Costache Moglan și-a adus, între 1857 și 1859, aportul la Unire. Există în urma sa dovezi sficiente, iar memoria vie a oamenilor din Scorțoasa și Gabicina există și ea, spune despre o inițiativă pe care autoritățile locale ar trebui să o prețuiască. Și oamenii aceștia, tot niste urmași ai moșului Moglan de odinioară sunt. Curaj însă, puțini săteni au!

 

Sevastita Burnichioiu

Sevastita Burnichioiu

Atunci, la 1859, țăranul de pe dealurile Scorțoasei a știut să pună bine problema în fața arendașilor și a fost unionist convins.

Întocmai cu moș Ion Roată, din Vrancea. La fel este și povestea moșului de la Câmpuri. Satul însă și-a dat repede seama că moșul trebuie vizitat la el acasă în fiecare an, pe 24 ianuarie, când românii își aduc aminte de actul care îi ține și astăzi uniti. Casa moșului Ion Roată, cel cu mintea ascuțită, care a dat de furcă boierilor, a fost special mutată la marginea drumului național Tișița-Soveja, astfel încât nimeni să nu poată uita de moș.

Sevastița Burnichioiu e, într-un fel, rudă cu moșul, casa actuală fiind cumpărată de la socrul ei și mutată aici pentru a deveni muzeul moșului unionist. Acum, ea, care stă la câteva case mai la dreapta de a moșului, are grija de muzeu ca de ochii din cap. Ea spală preșurile, ea scutură, primește turiștii, le explică elevilor și tot ea îți pune în spinare desagii moșului, cu care acesta a mers la Divan.

Casa are și ea nevoie de puțină atenție din partea autorităților din Vrancea, care anual vin la Câmpuri pentru a vedea în ce stare este clădirea, mai amplasează un sistem de supraveghere și o mai întreabă pe Sevastița ce mai face?

 

La 24 ianuarie, la casa lui mos Ion Roata

La 24 ianuarie, la casa lui mos Ion Roata

Special scriu, în final, despre moș Ion Roată. Costache Moglan și Ion Roată au reprezentat aceeași dorință a țăranului, de unire, la 1859. Ei sunt doi dintre reprezentanții care au dat esența noastră de astăzi. Ion Roată există încă viu în istorie, Costache Moglan apare rar în scrierile de specialitate și este știut doar la el acasă, la Scorțoasa. Aici, autoritățile par a fi comode, însă când e vorba de a pune în drepturi singura personalitate care face auzită zona, chiar dacă asta ar însemna nu doar fixarea acestei personalități și a satului în memoria colectivă a istoriei, ci și grija față de sănătatea morală, socială și chiar fizică a oamenilor din zona Scorțoasa și a românilor vechiul din Regat, din toată țara și din lume. Pentru că, nu-i așa, precum atrăgea atenția Nicolae Iorga, „un popor deprimat (…) care nu-și prețuieste istoria și nu-și conservă valorile este un popor nefericit și bolnav”.

Iar spusele marelui istoric sunt întărite medical de prof. dr. Dumitru Constantin-Dulcan – medic neurolog, care într-unul din cursurile sale arată că „dacă luăm în considerație, fie și numai grija pentru sănătate și costurile sociale imense ale nevoilor medicale și ar fi suficient ca la nivel atât individual, cât și social să existe preocuparea de a întreține pacea și armonia în relațiile interumane, de a da un sens existenței printr-o motivare care să vizeze toate aspectele ființării noastre”, explicând că nevoia oamenilor de momente de bucurie poate fi comparată cu dependența bolnavilor cronici de medicamente.

Ținând seama de aceste considerente am motive să spun că autoritățile sunt datoare să răspundă solicitărilor sătenilor din Scorțoasa.

 


Adaugati un comentariu


 

*