REPORTAJUL DE DUMINICA: Femeia, puterea care nu trebuie comentata

Nu ne-am intrebat niciodata noi, femeile, de ce barbatii nu au niciodata nevoie de clasamente de genul – cel mai puternic barbat sau eu sunt cel mai tare! Ori top 10 barbati puternici. Eu cred ca este simplu – barbatii nu au nevoie sa le fie recunoscuta o calitate cu care se nasc sau pe care nu o au deloc. In schimb, noi, cele carora poate prea usor ni se spune si „sexul slab”, simtim de multe ori nevoia sa ne lamentam, sa ne simtim si mai slabe decat intuim uneori ca suntem sau decat stim ca ne vad cei din jurul nostru. Si vrem sa mascam toate aceste aspecte cu topuri ale femeilor puternice in care ne place, in mod categoric, sa ne regasim. Pe podium, daca se poate!

Nicidecum nu promovez femeia slaba si nu ii recomand sa-si doreasca sa fie recunoscuta ca fiind puternica, tare, de fier, ambitioasa, extraordinar de perseverenta etc. Femeia este pur si simplu femeie. Este puternica pentru ca in mod traditional sustine familia intr-un mod aparte, are grija de existenta ei si face fata provocarilor profesionale si sociale. Cata putere sa mai stea intr-o femeie? De ce sa mai fie nevoie de topuri, clasamente si recunoastere din partea cunoscutilor? Nu fiti slabe, simtiti-va puternice, FEMIEI, fara sa trebuiasca sa va fie recunoscuta aceasta calitate!

 

Femeile sunt astazi in centrul atentiei de parca in restul anului ar trebui uitate, neglijate, abandonate, scoase din viata barbatilor. Facem si noi un efort, nu precum cel facut de elevii pusi musai de parinti sa mearga cu buchetul de flori si cadoul necesar la doamna invatatoare sau profesoara si intr-o sila maxima, elevul cu caracter puetrnic, arunca pe catedra florile spunand m-a fortat mama sa vi le dau!. Nu, noi cautam exemplele feminine care sa ne lumineze ziua. Nu facem ierarhii, ci exemplificam cu femei care se implica in viata comunitatii din care fac parte, care reusesc prin ceea ce sunt si simt, fara a imprumuta din ceea ce au realizat cei din jur. Pe repede inainte sa facem cunostinta cu Aurelia Casaru. Desi v-am promis in urma cu trei saptamani ca mergem intr-un grajd devenit atelier al unui artist, le facem cinste astazi doamenlor, cu una aparte.

 

Cu Aurelia am facut cunostinta si saptamana trecuta, cand am pus printre randuri semnificatia din acest an a martisorului devenit popular datorita unor tineri din judet, care se inspira din traditional pentru a-i aseza snurului alb si rosu ceva unic.

Si Aurelia Casaru s-a prezentat la expozitia organizata de Centrul de Cultura si Arta Buzau cu martisoare inedite – fluturi si flori lucrate din bumbac, la croset. Degetele impleteau bumbacul roz si spuneau atunci povestea unui copil care s-a nascut in casa traditiilor. Sa nu credetei ca am avut vreme sa o cunosc suficient pe Aurelia, insa puterea reliefata de cuvintele ei a fost clara pentru mine – stie ce vrea si face ceea ce stie cel mai bine.

De nenumarate ori v-am scris despre Bisoca, de parca e un facut! Zilele acestea au trecut printr-o grea incercare, natura luandu-le multor localnici casele, la vale. Au mai trecut ei prin asta si au facut fata. Pentru ca de acolo vin oameni frumosi precum ciupercarul Trandafir Casaru, cel care ii invata pe oameni sa castige cinstit si usor bani cultivand ciuperci pleurotus, mai apoi artizanii de la Targul Indragostilor din 2014, Mirela Stemate, educatoarea din satul Lopatareasa care a imbracat o cladire simpla in cea mai frumoasa gradinita din judet… Poate ca mai sunt exemple, insa astazi e ziua Aureliei Casaru.

 

Cuminte, la penultima masa din expozitie, Aurelia devine respectuoasa si intra in detalii cand vine vorba despre ceea ce face ea, cateva tinere din sat si cateva femei mai in varsta. Toate fac parte dintr-o intreprindere sociala. Nu prea am auzit la Buzau aceasta formulare, pentru ca e vorba clar despre intrarea unei parti a profitului in actiuni sociale, iar la noi nici pomeneala despre asa ceva. Si este numai o mica sarcina a acestei intreprinderi sociale.

La granita Buzaului cu Vrancea, sus in munti, ti se pare imposibil sa crezi ca exista asa ceva, o astfel de activitate de promovare nationala care sa includa si componenta sociala. Aurelia are 24 de ani si impreuna cu sora ei, Cristina, merge si la targuri, festivaluri, expozitii nationale in care reprezinta insasi tara.

Limitat, fetele din asociatia aceasta promoveaza portul si costumul popular national luat in detaliu sau in ansamblul sau. Nu numai ca il promoveaza, dar au scotocit comuna Bisoca de la un capat la altul si au reactivat razboaiele de tesut pe care batranele le tineau agatate pe un perete al casei, in semn de respect pentru ajutorul pe care acesta l-a dat la vremea lui, la maritatul fetelor. Suveica razboiului s-a plimbat ierni intregi printre ite, pentru a face zestre valoroasa fetelor de odinioara, bunici acum. Zestrea lor este pusa la loc de cinste, in inca celebra lada din lemn facuta pe marimea avutiei data de mama, la ceas de maritis.

 

Aurelia imi spune cu zambet larg, ca folclorul a fost mereu langa ea. M-am nascut simtind traditional, am ascultat muzica populara si am cunoscut acest costum national de la inceput de viata. Nici nu stiu cum sa va spun altfel decat asa cum simt. A fost a doua mea natura si s-a pastrat pana acum. Noi, la intreprinderea noastra sociala, prin statut am decis ca 25 la suta din profit sa mearga in educatie, in mod special.

Promovam mesterii populari si traditiile din zona. Suntem la inceput, insa incet-incet pare sa mearga ceea ce facem. Mergem mai ales in Bucuresti, in targurile mari, cum a fost Targul National de Turism si acolo lumea ne cunoaste, ne intreaba, devine curioasa, chiar apreciaza. Eu am crescut intr-un sat in care folclorul era acolo tot timpul. Noi vrem sa facem ca acest lucru sa mearga si oamenii sa iubeasca din nou folclorul.

Frumos spus, mai ales de la o femeie aflata la inceput de cariera profesionala. Si ii spun cariera, pentru ca ea spune ca asta si-a ales sa faca in viata.

 

Despre cariera imi spune Aurelia Casaru si, dupa ce imi arunc ochii pe cartea de vizita, vad ce inseamna aceasta promovare – ateliere demonstrative de tesut, spre exemplu, prezentarea de produse traditionale insemnand bete, ii sau tesaturi in par de capra – ca mama este cea care lucreaza in razboi orizontal cu par de capra, iar batranele din sat torc parul de capra.

Toate aceste femei impreuna fac povestea intreaga a traditionalului. Dupa ce mergem la astfel de evenimente suntem contactate. Turistii sau chiar cunoscatorii vor sa vina la noi, la Bisoca. Dupa ce ne-au sunat, acum recent, am stabilit sa facem ateliere de tesut pentru straini. Aici cred ca va fi si partea financiara.  Am avut deja prima misiune sociala de Craciun, in 2014. Am facut o sezatoare in sat si le-am luat copiilor cadouri, imi spune Aurelia intr-un mod atat de firesc incat ma convinge fara niciun efort. Si ma face sa simt ca traieste asa cum spune si face totul asa cum simte.

 

Mai trebuie sa va spun ca fetele acestea sunt extrem de prezente si in mediul virtual, sunt in pas cu timpurile. Au bloguri, pagini bine puse la punct pe retelele de socializare si multe prezente in presa de turism din Romania. Costumele lor populare, fotografiile din lumea de poveste a zonei Bisoca – unde viata pare ca a ramas suspendata vreo 50 de ani, cel putin, in urma – precum si fantastica discutie pe care o poarta cu fiecare solicitant de informatie chiar le aduce un succes care merita a fi cunoscut astazi, de 8 Martie. Fata aceasta pare simpla, insa dupa ce ajungi sa intri in conversatie cu ea iti dai seama ca evocarea continua a refrenului – femeia e puternica – isi pierde valoarea!

De aceea, inchei cu introducerea in acest reportaj. De ce trebuie sa auzim in ureche din cand in cand, daca si cat de puternice suntem? Ca suntem pe un loc sau altul al unui top alcatuit mai ales de barbati? Femeia este insasi puterea si nu este nevoie de redefinire!

 

GALERIE FOTO