Planul lui Nicolaescu de desfiintare a CNAS, scapat din greseala in Legea Bugetului (?!)

1 februarie 2013 | 0 comentarii |

 In proiectul Ministerului Sanatatii s-a strecurat un pasaj care presupunea desfiintarea Casei Nationale de Asigurari de Sanatate. Acest lucru ar provoca o schimbare radicala a intregului sistem de sanatate. Parlamentarii spun, ca nu este altceva decât o mare eroare, pe care o vor corecta astazi.

 

Nu-i zi sa nu apara un nou scandal, o noua balbaiala la Sanatate. Voit sau nu, ieri s-a descoerit ca Ministerul Sanatatii a transmis „din greseala” (?!) catre Camera Deputatulor, un proiect de buget in care era stipulata intentia de a desfiinta Casa Nationala de Asigurari e Sanatate si de a oferi gratuit pachetul de servicii de baza.

Nimeni nu vrea insa sa-si asume aceasta „eroare”, asa ca parlamentarii sunt astazi chemati sa o indrepte, corectand pasajul prin care s-ar fi ajuns la desfiintarea CNAS. Dupa ce s-au descoperit cele doua paragrafe in discutie, Ministerul Sanatatii a cerut parlamentarilor sa indrepte greseala, neasumandu-si insa vreo vina pentru „scaparea” ei in Legea Bugetului, aruncad „pisica” in curtea Ministerului de Finanate.

Nu este insa un secret ca ideea de desfiintare a CNAS a fost anuntata de ministrul Eugen Nicolaescu inca din 2012, inainte ca USL sa preia guvernarea. Pe aceasta tema a avut o discutie chiar si cu medicii buzoieni, inainte de alegerile locale. Aceasta intentie a ministrului liberal a fost reluata in campania pentru alegerile parlamentare, dar nu si-a gasit sustinere in pertenerii din USL care au respins ideea, considerata doar o propunere personala  a lui Eugen Nicolaescu.

 

Medicii buzoieni la intalnirea cu Nicolaescu

In viziunea fostului ministru al Sanatatii, Eugen Nicolaescu, prezent la inceputul lunii iunie la Buzau, pentru o consultare cu medicii privind noile politici sanitare, „a mentine Asigurarile Sociale de Sanatate inseamna mentinerea subfinantarii sistemului sanitar. Asta nu inseamna ca dumneavoastra, medicii, veti trece inapoi la stat, ci ca statul va fi obligat sa faca plata justa a serviciilor medicale pe care le acordati”. El arata atunci ca experienta altor tari europene a demonstrat ca fondul asigurarilor de sanatate nu poate acoperi cheltuielile unui pachet de baza de servicii medicale, iar asta explica de ce la ora actuala spitalele sunt pline de datorii, farmaciile sunt platite cu intarzieri de 180 de zile, iar medicii pleaca pe capete din tara, pentru ca sunt prost platiti.  „Sunt doua tari in UE (Cehia si Spania) care au experimentat, ca si noi, asigurarile sociale de sanatate, si ambele au revenit la sistemul de stat, una dupa 5 ani, alta dupa 20 de ani. Din bugetul de stat se va suporta pachetul de baza, care trebuie sa fie explicit si sa cuprinda medicina de urgenta, programele nationale de sanatate si medicina preventiva, la care orice cetatean are dreptul, fie ca este sau nu asigurat, iar pentru servicii medicale suplimentare vor exista asigurari de sanatate private”, declara Nicolaescu, explicand ca este „un mit” faptul ca fondul asigurarilor sociale acopera serviciile medicale de baza, motiv pentru care Cehia si Spania au revenit la stat,  una dupa cinci ani, alta dupa 20.

 

Acum, descoperim ca in anexele la Legea Bugetului se arata parlamentarilor ca romanii vor primi gratuit doar servicii de urgenta, preventie si tratamentele din programele nationale de sanatate (oncologie, diabet, dializa, alte boli grave). Pentru alte afectiuni vor trebui sa se asigure suplimentar sau sa plateasca din buzunar. Imediat a izbucnit un scandal pe aceasta tema.  Imediat, Ministerul Sanatatii a precizat pentru RFI ca fraza din Anexa3/26 transmisa parlamentarilor „s-a strecurat in text dintr-o eroare materiala”. Avand in vedere planul anterior al lui Eugen Nicolaescu, e greu de crezut ca a fost doar o „eroare de copy-paste” a proiectului Legii Sanatatii gandit de actualul ministru inainte de a prelua portofoliul, aceeasi eroare regasindu-se in alta forma, doua pagini mai departe, unde Ministerul ii informeaza pe deputati ca va incredinta administrarea  Fondului National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate (FUNASS) unei Agentii de plati din subordinea MS.

 

Daca s-ar fi adoptat legea cu aceste doua paragrafe, CNAS ar fi ramas fara obiectul activitatii, iar contractele cu spitalele, laboratoarele si medicii de familie s-ar fi incheiat de Agentia amintita. In acest context, probabil nu este intamplatoare amanarea publicarii rezultatelor finale la concursul care s-a sustinut pentru ocuparea functiilor de presedinte-director general pentru cele 41 de Case de Sanatate teritoriale existente in intreaga tara.

In propunerea de desfiintare a FUNASS se vorbeste despre deducerea fiscala a platilor pentru asigurarile complementare, dupa ce se stabileste pachetul minim de servicii decontat de stat. Termenul de realizare a propunerilor fiind 2013, noul sistem ar fi urmat sa se aplice din 2014.

 

Iata documentul trimis parlamentarilor:

Ministerul Sanatatii Anexa nr 3/26  

 

p.4 – Finantarea sistemului de sanatate

In acest sens se vor promova masuri referitoare la:

– separarea finantarii serviciilor de sanatate in:

– pachet de servicii de sanatate de baza, pentru toti cetatenii – asigurati si neasigurati – pachet care va cuprinde domeniile: urgenta, preventie, programe nationale de sanatate;

-pachet de servicii medicale suplimentare pentru cetatenii asigurati in regim privat.

-reglementarea participarii companiilor producatoare de tehnologii medicale la finantarea partiala a cresterii costurilor de utilizare a acestor tehnologii.

 

p.6 – Directii de actiune

 

2. Redefinirea pachetului de servicii medicale de baza dezvoltarea in anul 2013 a unui pachet de baza, pornind de la ghiduri clinice, protocoale de diagnostic si tratament si trasee de ingrijire ale pacientilor pentru fiecare tip de patologie. Pachetul de baza va fi asigurat din bugetul de stat (respectiv fostul FUNASS devenit Agentia de Plati a Ministerului Sanatatii) si va fi acordat pentru toata populatia, indiferent de calitatea de asigurat sau neasigurat.

Concomitent cu definirea pachetului de servicii de baza, se va elabora cadrul legal pentru stimularea asigurarilor private complementare si suplimentare, prin intermediul carora sa fie acoperite serviciile medicale neincluse in pachetul de baza. Principalul mecanism stimulativ va fi constituit de asigurarea deductibilitatii fiscale pâna intr-un anumit plafon.

Termen de implementare: 2013.


Adaugati un comentariu


 

*