Medicii de familie solicita un nou model de contract-cadru cu CNAS

3 februarie 2017 | 0 comentarii |

Principalele organizatii reprezentative ale medicilor de familie au participat deja la o prima runda de negocieri cu autoritatile, ocazie cu care au prezentat propunerile pentru noul contract.

 

medici de familiePentru anul in curs, medicii de familie isi doresc un nou model de contract-cadru, care sa fie mult simplificat fata de cel aplicat pana acum. Medici vor un contract care sa permita strategii de dezvoltare pe termen lung pentru cabinete, precum si diversificarea serviciilor oferite pacientilor. In acest sens, reprezentantii Societati Nationale de Medicina Familiei si cei ai Federatiei Nationale a Patronatelor Medicilor de Familie au participat, saptamana aceasta, la o prima runda de negocieri cu autoritatile din Sanatate, ocazie cu care au fost prezentate propunerile pentru noul model de Contract-cadru (CoCa).

Medicii de familie au precizat ca nu tin neaprat ca modelul prezentat sa fie adoptat in forma propusa de ei, dar sustin ca este „necesar un contract-cadru mult mai simplificat, functional, si care sa permita strategii de dezvoltare pe termen lung a cabinetelor si oferirea unor servicii diversificate si de calitate populatiei. Daca acest contract-cadru va fi negociat, agreat si acceptat de toate partile, el poate fi valabil patru ani”.

 

tuberculozaUna dintre noutatile propuse de medicii de familie pentru noua forma a CoCa o constituie luarea in evidenta a pacientilor cu TBC, masura urmata de urmarirea si aplicarea tratamentului strict supravegheat, pana la momentul scoaterii din evidenta. Motivatia acestei masuri consta in faptul ca incidenta bolii este una ridicata, Romania ocupand chiar primul loc in Europa in ceea ce priveste numarul de cazuri de tuberculoza. Multi dintre pacienti sufera de tuberculoza multidrog rezistenta, care nu raspunde la tratamentele clasice, iar supravegherea indeaproape a tratamentului, de catre medicul de familie, ar spori sansele de vindecare.

Medicii de familie sustin ca astfel ar creste si gradul e eficienta al tratametului, intrucat pacientii ar fi monitorizati in tot acest timp, scazand numarul celor care renunta la tratament pe parcurs, asa cum se intampla in prezent in multe dintre cazuri.

 

card sanatateAlte modificari propuse de cele doua organizatii reprezentative ale medicilor de familie se refera la Platforma Informatica a Asigurarilor de Sanatate, in special la sanctiunile si imputarile generate de aceasta. Nu de putine ori, platforma informatica nu a functionat la parametri optimi, fapt ce a ingreunat considerabil munca medicilor de familie, pentru ca in final, tot acestia sa se trezeasca sanctionati pentru neutilizarea corespunzatoare a sistemului. „Sanctiunile nu pot fi duble, recuperare plus amenda, si nu pot fi date daca nu exista prejudiciu pentru Casa de Asigurari de Sanatate, iar asa numita greseala a fost facuta pentru a respecta dreptul pacientului la servicii si tratament. Unele sanctiuni si imputari sunt absolut exagerate, disproportionate uneori, iar sanctiunile, ca regula generala, trebuie sa por­neasca de la avertisment. Nu pot exista sanctiuni legate de func­tionarea PIAS”, este motivarea medicilor de familie pentru propunerile facute in legatura cu acest aspect.

 


Adaugati un comentariu


 

*