Maratonul Luminii de la Buzau, o campanie de succes

In urma donatiilor primite, elevii Liceului pentru Deficienti de Vedere vor avea sanse egale cu cei din scolile normale si vor beneficia de manuale si materiale didactice adaptate nevoilor lor.

 

maratonul luminii (1)Campania Maratonul Luminii, care s-a desfsasurat timp de doua saptamani la Buzau, pentru a veni in sprijinul elevilor cu deficiente de vedere care invata la liceul special din oras, s-a incheiat sambata seara, cu succes. Initiatorii evenimentului au anuntat ca au fost indeplinite toate obiectivele pe care si le-au fixat, iar datorita acestui demers, elevii cu deficiente de vedere vor beneficia de manuale si materiale didactice noi, adaptate nevoilor lor, astfel incat sa le fie asigurata egalitatea de sanse cu elevii care invata in scolile normale.

Suma propusa pentru indeplinirea acestui obiectiv a fost stransa inca inainte de incheierea campaniei, fapt ce a constituit un impuls pozitiv pentru maratonistul buzoian Daniel Nica, cel care a initiat aceasta campania si care si-a propus sa realizeze un record unic pana acum in Romania, pentru a atrage atentia asupra problemelor cu care se confrunta acesti copii cu deficiente de vedere. Sportivul si-a propus astfel sa alerge 100 de kilometri pe banda, pe parcursul a 12 ore, iar atunci cand a luat startul a fost extrem de motivat, stiind ca suma propusa pentru a fi stransa din donatii fusese deja atinsa, iar obiectuvul pricipal al campaniei putea astfel dus la indeplinire.

 

maratonul luminii (3)Reamintim ca initiatorii campaniei si-au propus strangerea a 21.000 de lei din donatii, in scopul achizitionari unei imprimante profesionale de tip Braille, care sa intre in dotarea Liceului pentru Deficienti de Vedere. In acest fel, manualele si materialele didactice necesare elevilor acestei scoli se vor putea tipari in Braille, cu costuri suportabile.

La ora actuala, aceste manuale si materiale didactice, transmise din generatie in generatie, sunt uzate, astfel ca elevilor le este din ce in ce mai greu sa distinga semnele tactile care ii ajuta sa citeasca in alfabetul special pentru nevazatori. Costurile tiparirii de manuale noi si materiale didactice erau foarte mari, iar scoala nu si le putea permite, asa ca sportivul buzoian Daniel Nica a luat initiativa demararii acestei campanii, in scopul dotarii unitatii scolare cu o imprimanta profesionala Braille. In acest scop erau necesari 21.000 de lei pentru achizitia aparatului, asa ca maratonistul buzoian Daniel Nica, in parteneriat cu Centrul European pentru Integrare Socio-Economica, clubul de fitness Eclipse din Buzau, lantul de magazine Cufarul Verde si clubul sportiv XM Raid au dat startul Maratonului Luminii, campania umanitara menita sa stranga banii necesari, din donatii.

 

maratonul luminii (2)Donatiile au fost facute intr-un cont deschis special si intr-o urna amplasata la receptia clubului de fitness Eclipse, pe langa banii donati de persoane fizice, la campanie contribuind financiar si Consiliul Judetean cu 10.000 de lei, dar si alti sponsori.

Astfel, inca de vineri seara, cu o zi inaintea evenimentului principal, unic in Romania, programat in cadrul campaniei, organizatorii au anuntat ca fusese stransa suma necesara.

Samabata, incepand cu ora 8.00, maratonistul buzoiana a luat startul in cursa celor 100 de kilometri pe banda de alergare, cursa la finalul careia avea sa constate ca a ars aproximativ 8.000 de calori si a slabit, pe parcursul catorva ore, 3,1 kilograme. Pe parcursul zilei, lui Daniel Nica i s-au alaturat zeci sau poate chiar sute de buzoieni, care au venit sa asiste la eveniment, unii dintre ei alergand cativa kilometri, impreuna cu maratonistul.

 

Daniel Nica - Martonul LuminiiPrintre participanti s-au numarat foarte multi elevi ai liceului special pentru deficienti de vedere si rude ale acestora, care au tinut sa fie prezenti la eveniment pentru a-si manifesta astfel multumirea fata de gestul facut de initiatorii campaniei. Copiii au sustinut pe parcursul zilei si mai multe momente artistice, asigurand astfel si suportul moral care l-a motivat pe Daniel Nica sa alerge pe parcursul intregii zile.

Sambata seara s-a tras linia finala, consemnandu-se faptul ca toate obiectivele fixate la inceputul campaniei fusesera atinse. Suma necesara imprimantei fusese deja contabilizata, la fel si cei 100 de kilometri pe care Dan Nica si-i propusese sa ii parcurga in alergare, pe banda, intr-un demers unic in Romania. A fost aplaudat de toata lumea, iar drept multumire, elevii pentru care a derulat campania, i-au oferit un  tort special…

In zilele urmatoare, imprimanta speciala urmeaza sa fie achizitionata si sa ajunga la Buzau si va intra in dotarea Liceului pentru Deficienti de Vedere.

 


Categorii: Actual, Organizatii, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*