Forte proaspete la sectia UPU a Spitalului Judetean Buzau

Cei doi medici care au sustinut zilele trecute concurs pentru angajare au promovat fara probleme si se alatura echipei medicale care avea mare nevoie de personal.

 

UPU-Buzau@sanatateabuzoiana.roEchipa medicala din cadrul sectiei UPU a Spitalului Judetean Buzau s-a completat cu doi medici. Acestia au promovat examenele de angajare pe care le-au sustinut in data de 14 iulie, criza de personal existenta la nivelul sectiei fiind astfel usor diminuata. Cei doi medici care s-au alaturat echipei Unitatii de Primiri Urgete au contracte pe o perioada determinata de un an, insa la finalul acestei perioade, conducerea unitatii medicale spera ca vor opta pentru prelungirea acestui contract.

Dr. Adrian Zoican, seful sectiei, ramane insa in continuare singurul medic specialist in medicina de urgenta din cadrul UPU, cei doi colegi noi fiind specializati in medicina generala. Acestia vor urma cursuri de specializare in medicina de urgenta, pe cheltuiala Spitalului Judetean, astfel incat sa poata face fata specificului si activitatii intense din UPU, considerata cea mai solicitanta sectie din cadrul unitatii medicale.

 

hol UPU Buzau_2311Cei doi medici nou angajati in cadrul spitalului buzoian sunt dr. Costin Marius Androne si dr. Andrei Buga, ambii specializati in medicina generala.

Medicul Andrei Buga are 60 de ani, este din Republica Moldova si a promovat examenul de angajare obtinand 138 de puncte, in conditiile in care punctajul minim era de 100 de puncte. A absolvit studiile universitare la Chisinau, iar cea mai mare parte din activitatea profesionla si-a desfasutat-o in Republica Moldova, in urma cu cativa ani venind sa profezeze in Romania. Inainte de a deveni angajat al SJU Buzau, acesta a efectuat, timp de trei ani, garzi la sectia UPU a spitalului din Urziceni. Acesta isi va incepe activitatea la Buzau din data de 25 iulie

Medicul Costin Marius Androne este un caz mai special, pentru ca acesta a preferat sa renunte la un loc de munca in strainatate pentru a veni sa profeseze in tara. Originar din Bucuresti, medicul in varsta de 39 de ani a absolvit studiile universitare in 2002, efectuand stagiul de rezidentiat la spitalul Floresca. Timp de un an, a fost angajat si in mediul privat, la clinica Sanador, dupa care a plecat in Anglia, dar a decis sa revina in tara, optand pentru unul din locurile scoase la concurs de SJU Buzau. Ca si colegul sau, a promovat fara probleme examenul sustinut in urma cu 6 zile,  fiind notat cu 147 de puncte. Intrucat mai are de rezolvat formalitatile necesare intoarcerii in tara, acesta isi va incepe activitatera la UPU Buzau din data de 19 septembrie.

 

urgente spitalSpitalul buzoian organizeaza concursuri de angajare si pentru alte sectii, pentru celelalte 19 locuri de medici scoase la concurs inscriindu-se sase candidati. Acestia vor mai avea insa de asteptat mai bine de o luna pana cand vor sustine examenele. Managerul spitalului, Claudiu Damian, a precizat ca aceste examene nu pot avea loc decat intre 1 si 15 septembrie, fiind sustinute in fata unor comisii din care vor face parte si cadre universitare.

Cei sase candidati interesati sa lucreze in cadrul SJU Buzau sunt medicul pediatru Madalina Stanciu Balaban, medicul  neonatolog Georgiana Tanase, rezident in ultimul an, chirurgul Alex Razvan Serban, neurologul Maria Gabriela Juncu, carora li se alatura cardiologii Irina Patranescu si Ioan Adrian Raducan, rezident in ultimul an, precum si un farmacist inscris pentru a ocupa unul din cele doua locuri scoase la concurs pentru aceasta specializare.

 


Categorii: Actual, Medici, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*