CAMPANIE SB: Atac la sanatate! – Interesele de grup exced intereselor natiunii (VIII)

3 iulie 2013 | 2 comentarii |

Campania SB a ajuns la final. Ii somam public, pe ministrul Agriculturi, Daniel Constantin, si pe cel al Educatiei si Cercetarii, Remus Pricopie, sa-si asume distrugerea SCDL Buzau si faptul ca Romania ramane doar o piata de desfacere pentru produse agricole cu mult inferioare celor produse la noi, din cauza unor interese imobiliare .

 

P1020052„Aproape ca asistam la semnarea certificatului de deces al Statiunii! Nu se mai poate face cercetare! Autoritatile locale au navalit in Statiune! Statiunea va merge la imobiliare!” – cam acestea ar putea fi concluziile intr-o tara ca Romania, unde interesele de grup, de clan sau de cine mai stie ce, primeaza intereselor natiunii…

Adio, legume sanatoase  produse la Buzau! Adio soiuri aclimatizate care combat diabetul – cum este cazul castravetului obisnuit deja de cercetatorul Costel Vanatoru – si adio rosii „medicamentSiriana ori Kristinica!

Buzoienii trebuie sa se obisnuiasca: de astazi s-ar putea sa nu mai existe Statiunea de Cercetare Dezvoltare Legumicola din Buzau.

 

Facem ultima pledoarie pentru ceea ce inseamna creatiile cercetatorilor legumicoli de la Buzau ca aport la sanatatea a peste 400.000 de buzoieni, jumatate din tara si o parte a locuitorilor batranului continent.

Inca de la primul articol al campaniei SanatateaBuzoiana.ro, organele in drept, despre care noi credem ca nu isi mai fac treaba, s-au autosesizat si au cerut informatii suplimentare despre ceea ce stie cel mai bine colectivul SCDL: trecut si prezent. Tot dupa primul articol al campaniei noastre, diferiti jurnalisti din Timisoara, Bucuresti, Buzau si cine mai stie de unde au batut drumul judetului Buzau pentru a verifica informatiile noastre si a continua propriile reportaje. Au aflat ca la Buzau exista un patrimoniu legumicol minimizat special de autoritatile judetene cu scopul de trage de sub randul de rosii terenul pentru case frumoase care deja au aparut pe malul Buzaului, in zona considerata insa improprie constructiei de locuinte.

 

P1020047Ieri dupa amiaza, in camp, angajatii SCDL au aratat cu degetul aceste case si au spus pe nume proprietarilor din domenii greu de atins” ale vietii de zi cu zi. Inspectori cu drept de control se judeca inca cu SCDL pentru a obtine cladiri in care odinioara se producea suc de tomate.

Numai ca, aceleasi „organe” studiaza inca, iar mai rapide sunt chiar autoritatile care vor cu orice pret pamantul SCDL. Cu retinere in glas, angajatii au vorbit astazi despre „disparitia fara precedent a primei statiuni legumicole din Romania” si cea mai puternica in acest moment.

Asa ca la SCDL au aparut reprezentantii oficiali. Directorul Constantin Vlad – el insusi un mare inovator, omul care a dat idei legumicultorilor romani sa cultive flori si rasaduri in sera verticala – vorbea despre domnul Stan de la Academia de Stiinte Agricole si Silvice „Gheorghe Ionescu Sisesti” din Bucuresti si o doamna secretar de stat din Ministerul Agriculturii, insa primul la vizualizat terenul a fost ing. Mihai Prisargeacsecretarul stiintific al Sectiei de Horticultura din ASAS. Vizibil intimidati de prezenta presei, cei doi domni, Vlad si Pisargeac, au demarat in tromba spre terenuri. Balbaiala care a urmat, informatiile contradictorii si lipsite de logica si fundament innobilate de articole de lege, plus furia vizibila s-au transformat, dupa 20 de minute de declaratii, intr-o petitie de ajutorare a ASAS si SCDL.

 

Vinovati sunt reprezentantii autoritatilor judetene si ex-directorul Nicolae Trandafir care au cerut, respectiv cedat terenurile, au spus la unison cei doi domni. Ramane insa o uriasa intrebare: unde a fost ASAS pana in 2013 in existenta SCDL?  Daca acel domn Trandafir a gresit, de ce nu a intervenit cineva de la Academie?

Dr. Floarea Burnichi, secretar stiintific al SCDL si membru in CA al Statiunii, a scapat o lacrima cand a fost intrebata unde va lucra de maine? Vizibil a fost si modul de comunicare director-secretar stiintific care are loc la nivel de hartii si nicidecum consultativ si mai apoi pe hartie.

La capatul catorva sere de cercetare si soiuri de castraveti ingehsuiti, dr. Costel Vanatoru isi exprima indoiala cu privire la modul de salvare inaintat de ASAS si spune, la fel ca si dr. Burnichi ca „Omerta face parte din planul imobiliar pentru SCDL”.

 

P1020048Relatam in continuare discutiile si declaratiile, in ordinea in care acestea au avut loc, astfel incat dvs. sa le puneti cap la cap si sa ajungeti la concluzia necesara. Ce inseamna salvarea SCDL – daca nu cumva se si contrazic reprezentantii -, si cine este marele perdant al luptei: insusi buzoianul, al carui organism va trebui sa tolereze rosiile de Siria, Turcia si cine stie de mai unde.

 

Ing. dr. Constantin Vlad, director al SCDL:Nu este nicio problema. SCDL a pierdut trei sferturi din teren. Avem un consiliu de administratie, lunar. Trebuie sa dam un raspuns la o adresa a Academiei, care vrea sa salveze terenurile SCDL. Vor ca terenurile sa intre in proprietatea Academiei. Vrea sa ne salveze de cine vrea sa ni le ia: Consiliul Judetean, Consiliul Orasenesc, Prefectura. Exista deja cereri sa ne ia si terenul care mai este. Au initiat o hotarare de Guvern ca sa ne ia tot. Vor sa ne ia tot. Academia vrea sa salveze SCDL. Trebuie sa alegem raul cel mai mic. Este in functie de ce decide Consiliul de Administratie.

Academia spune asa: terenurile vor fi date in administrare SCDL asa cum au fost date de ADS: 119 ha.

Aici mai avem vreo 7 ha (in zona serelor). Exista o cerere de initiere de hotarare de Guvern pentru a fi date lui Lendiel si Popoviciu cu procurator Tiglea.  Primaria Maracineni a facut un proces verbal de delimitare pentru acest teren. Cei doi au avut la Maracineni. Nu au facut schimb, ci au facut cerere sa le dea lor, ar fi trebuit sa aiba in cartierul Orizont. Le-a dat la Crang, in fermele doi si trei si acum vad si aici, pe unde va trece o sosea. Nu am cerut ajutor la Academie, ci ea vrea sa ne spirjine”.

 

Ing. Mihai Pisargeac, secretar stiintific al ASAS:Am venit la fata locului sa vedem ce se intampla si ce a ramas. Meseria asta nu se face pe un metru patrat. Noi aici facem samanta pentru judetul Buzau si judetele limitrofe. Si cateva tari. Samanta nu se poate produce oricum. Trebuie sa am spatii de izolare pentru ca nu mai iese ce trebuie. Puterea locala de aici a navalit, uitati-va, acesta era terenul SCDL si a devenit o suprafata imobiliara acum.

Eu sunt trimis sa vad ce ramane pentru cercetare. Pe 4 iulie, conducerea SCDL trebuie sa mearga la comisia judeteana de fond funciar sa faca inventarierea tuturor terenurilor care vor fi retrocedate pe baza Legii 165. Terenurile ajung la imobiliare! Sa vedem ce mai ramane!

Aproape ca semnam certificatul de deces al Statiunii!

Nu se mai poate face cercetare!

 

N.R. Prefectura Buzau confirma aceasta sedinta, printr-un comunicat de presa: In data de 4 iulie 2013, ora 10ºº , la Sala Mare a Consiliului Judetean Buzau, va avea loc instruirea primarilor si secretarilor unitatilor administrativ-teritoriale privind modul de aplicare a prevederilor Legii nr.165/16.05.2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist in Romania si a Hotararii de Guvern nr. 401/2013 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013. Sedinta va fi prezidata de Subprefectul Judetului Buzau – dl. Vasile Alecu, iar la aceasta sedinta vor participa si reprezentanti ai tuturor autoritatilor si institutiilor cu responsabilitati in aplicarea celor doua acte normative”.

 

P1020044Ing. dr. Constantin Vlad, director al SCDL: „Academia are niste terenuri de recuperat, pentru care face cerere, ca orice om, si le vrea. Academia nu a putut sa si le recupereze. Academia are un articol de lege in Legea 45 a cercetarii in care spune ca are dreptul la retrocedari din terenurile statiunilor si ale institutelor daca nu exista in rezerva judetului. Academia a venit si ne-a zis noua: daca vreti sa mai ramaneti cu ceva teren, noi facem cerere de retrocedare si sa devenim noi proprietari pentru ca asa n-o sa vi le mai ia!

 

Ing. Mihai Pisargeac, secretar stiintific al ASAS:Pe 15 mai, ASAS, prin adresa 1576, a facut scrisoare catre conducerea SCDL Buzau, prin care sa identifice suprafete de teren care nu sunt in litigiu, sa vedem ce sanse avem sa ne recapatam proprietatea pentru ca noi, Academia, ca orice fel de cetatean are dreptul sa-si revendice suprafetele. Noi de aia ne aflam aici, cu domnul Vlad. Dansul ne-a identificat aici 25 de ha. Aici s-a intrat cu japca si pe acest drum”.

 

Ing. dr. Constantin Vlad, director al SCDL: „Eu nu vreau sa ma scot nevinovat. Sunt de doi ani aici. In 2007 s-au facut cartile. Deci, 366 de ha au fost luate de comisiile judetene si orasenesti. Noi am dat in judecata si Primaria si Consiliul Judetean si am castigat pe fond, iar la recurs au castigat ele. Asa am pierdut terenurile. Nu am semnat nici un document. A semnat fostul director Nicolae Trandafir. A semnat procese verbale de delimitare si tot ce a semnat”.

 

P1020045Ing. Mihai Pisargeac, secretar stiintific al ASAS:Acum, intrebarea noastra este daca aceste terenuri sunt in instanta? Nu cumva proprietarii au dat in judecata si sa fi fost castigate aceste terenuri de proprietari care nu au avut niciodata aici terenuri? SCDL are personalitate juridica si se poate apara singura”.

 

Ing. dr. Constantin Vlad, director SCDL: „Cum sa nu-mi para rau?  Eu de ce ma zbat?! Academia nu are putere in fata autoritatilor, ei au de dat terenuri si nu se vor opri. Noi suntem unitate de cerecetare, nu ne facem mall-uri. Asa zice Academia. Niciodata nu vom vinde terenuri sa facem specula!”

 

Ing. Mihai Pisargeac, secretar stiintific ASAS:Nu exista nici un act normativ prin acre noi sa putem vinde terenuri. Necazul este ca noi, Academia, suntem in coordonarea Ministerului Agriculturii si al Ministerului Educatiei. Nu vine nimeni sa ne intrebe daca avem sau nu nevoie de terenuri. Cei care iau terenurile cu japca habar nu au cum se face agricultura. Sunteti singurii care ne puteti ajuta in aceasta campanie murdara care se face impotriva Academiei. Per total, academia, la 1 ianuarie 1990 avea 180.000 ha, iar astazi ne-au mai ramas 25.000 de ha. Unitatile de cercetare ale ASAS au fost sacul fara fund, iar noi suntem luati la intrebari. Dar nimeni nu spune cati bani s-au alocat cercetarii”.

 

Dr. Floarea Burnichi, secretar stiintific SCDL: „Nu am ce sa declar, deocamdata, pana nu vom vedea ce hotarare se va lua. Sunt la fel de nedumerita.  Asteptam sa vedem ce se intampla cu ceasta instruire  pe care dl. dr. a adus-o de la Academie, instruire care va avea loc la Consiliul Judetean. Nu putem fi de acord. Este o munca de 56 de ani. Aceasta statiune este cea mai puternica din Romania. Suntem consternati! Speram ca in urma sedintei de astazi… Mi-as dori o garantie: care este pozitia forului nostru tutelar, al Academiei, cum se vede colaborarea noastra cu aceasta. Noi vom fi chiriasi…

 

Ing. Mihai Pisargeac, secretar stiintific ASAS: „Academia va face un contract de comodat cu SCDL si isi va continua activitatea pana la terminarea obiectului de activitate” (?!?).

 

Dr. Floarea Burnichi

Dr. Floarea Burnichi

Dr. Floarea Burnichi, secretar stiintific SCDL: „Noi am cultivat dintotdeauna aceste terenuri, altceva nu stiu. Sentimentul de amaraciune dureaza de ani de zile. Suprafetele SCDL s-au tot diminuat, dar in mod concret, acte nu exista. Eu stiu ca la 1 ianuarie 2013, SCDL are 419,31 ha.”

 

Ing. Mihai Pisargeac, secretar stiintific ASAS:Dansii, aici la Buzau, s-au trezit in fata faptului implinit. ASAS nu este initiator de acte normative, actele le face Ministerul Agriculturii… noi suntem la mana….”

 

Dr. Floarea Burnichi, secretar stiintific SCDL:Noi am incercat sa facem aici ceva pentru sanatatea oamenilor. Realizarile noastre sunt foarte cunoscute. Noi aparam si reprezentam o tara. In mod paradoxal, noi nu suntem aparati de nimeni, desi toata lumea ne cunoaste valoarea. Nu comentez care este relatia intre noi si domnul director. Situatia este destul de grava. Ce pot sa spun este ca mai multa transparenta nu strica”.

 

Ing. Mihai Pisargeac, secretar stiintific ASAS: Eu pot sa spun ca nu exista comunicare. Am avut o doamna director, apoi a venit domnul Vlad si am avut speranta ca ii va aduna pe toti.

 

Costel VanatoruAcademician dr. Costel Vanatoru, cercetator si membru al Consiliului de Administratie al SCDL si al Comisiei Judetene de Fond Funciar de la nivelul Prefecturii Buzau: „Academia a venit cu o solicitare pentru suprafata de teren care a ramas neretrocedata pana acum sau care nu a fost luata abuziv de autoritatile locale, pentru ca acestea vor in continuare sa ia terenul nostru. E un lucru trist. Bine ar fi fost ca aici sa ramana o statiune legumicola cu personalitate juridica, care sa isi decida singura soarta. Nu stiu daca e bine sau nu. Practic, intr-o sedinta anteriorara ASAS a solicitat 25 de ha de la SCDL Buzau, sub pretextul ca le-a avut candva in apropierea Buzaului, la Smeeni, si pentru ca nu mai pot fi luate de acolo pentru ca nu mai sunt… a decis sa le ia de la SCDL Buzau. Astazi, a venit cu o solicitare de 94,37 de ha, tot de la SCDL. Eu nu stiu daca noi mai avem. In acte avem 419,37 ha, dar in realitate, aici au aparut constructii, vile, drumuri si nu munca noastra de cerecetare. Eu nu am semnat. Urmeaza sa ne intalnim. Sa ne facem si noi o parere. Se spune ca e bine sa facem acest pas, pentru ca autoritatile locale se pare ca vor sa ne ia tot. Numai ca terenul din domeniul public al statului poate fi scos din circuit spre privat doar prin hotarare de Guvern. Si la noi nu a fost vorba de HG. Auzeam de dimineata, la radio, ca presedintele Romaniei a spus ca nici o palma de pamant sa nu mai iasa din statiunile de cercetare fara hotarare de Guvern. Greu de spus daca maine mai existam, pentru ca sub amenintare traim de multa vreme. Autoritatile locale nu vad cu ochi buni aceasta statiune, care are peste 50 de brevete de inventie si care face cinste tarii! Nu inteleg de ce aceasta agresivitate asupra Statiunii…”.

 

P1020041Daca ar fi sa ne permiteti propria concluzie, atunci am spune ca poate buzoianul consumator al produselor de la „Experimentala” este „vinovat” de disparitia iminenta a SCDL. Lipsa de implicare a societatii civile este maxima. Nu am vazut din partea nici unui ONG, consumator de fonduri de stat sau europene, solicitare de a face parte din campania noastra. Nu au venit oamenii simpli sa scrie trei randuri despre ceea ce gandesc despre acest subiect cu efecte asupra sanatatii noastre, pe termen lung.

Au fost insa oameni avizati care au citit, notat si mers mai departe. Unul dintre oamenii avizati este insasi mama „unei autoritati” care a oncercat sa faca lobby pentru ca Experimentala sa nu dispara. „Degeaba, e prea tarziu. Nu se mai poate face nimic”, i s-a spus batranei.

In fapt, poate ca teama angajatilor de la Experimentala pentru locul de munca este intemeiata, insa si orasul care a inconjurat, zona are dreptul sa avanseze, pentru ca Buzaul este in progres.

 

Intrebari sunt numeroase cu privire le amalgamul de intamplari halucinante din ultimii ani, dar actele vorbesc de la sine: in 2012, potrivit informatiilor APIA aflate la dispozitia oricui pe internet, SCDL Buzau a primit subventie pentru 150,33 ha pe care le-a si folosit.

Si poate ca le va fi „bine” cercetatorilor care ne-au pus pe masa varza de Buzau, langa felii de rosie bogata in pulpa, cateva frunze de patrunjel… si pana la cateva zeci de produse create la SCDL. Le va fi „mai bine” spuneam, sa faca cercetare intr-o zona frumoasa, dar neproductiva a judetului Buzau…

Peste putin timp vom scrie, poate, despre cel mai mare tun imobiliar din 2013 din Romania, semnat la Buzau de multi „artisti”, sau poate despre un mare cartier rezidential sau cat de „sanatoase” sunt legumele din import, cu gust perfect de cauciuc si care nu se strica daca le tii pe farfurie doua-trei luni!



Comentarii (2)

  1. Florica spune:

    Mare paca! Dar dupa incalciturile care rezulta din articol (sau pe care le mai stim si noi) ramane o singura intrebare: “dar cu cercetarea ce aveti?” Daca ati luat terenul din apropierea orasului pentru un cartier, ce era mare lucru sa ramana unitatea pe alta locatie? As dori sa inteleg care este de fapt mobilul – extinderea orasului in aceasta zona? Sau desfiintarea cercetarii legumicole?

  2. Marius Papa spune:

    Este ceva normal. UE si unele mari puteri urmaresc ca semintele sa fie doar ale lor, si numai ale lor. NU avem nevoie de experimente, nu avem nevoie decat de plante modificate genetic. Pe principiul asta se va merge. IN viitorul apropiat, daca cultivi in gradina un morcov, risti sa faci puscarie…abia astept!!!!!

Adaugati un comentariu


 

*