13 somitati ale lumii medicale il vor consilia pe ministrul Sanatatii

Eugen Nicolaescu a aprobat, printr-un Ordin de ministru, componenta Consiliului Onorific, care va functiona in calitate de organism consultativ si de pregatire a celor mai importante decizii in domeniul sistemului sanitar din Romania.

 

Academicienii V. Voicu si C. Popa

Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a semnat Ordinul prin care si-a asigurat impartirea responsabilitatii deciziilor, cu 13 dintre somitatile lumii medicale. Astfel, el a aprobat componanta Consiliului Onorific, din care vor face parte 13 personalitati ale medicinei romanesti, pe care ministrul Eugen Nicolaescu le va consulta inainte de definirea si adoptarea strategiei nationale din domeniul sanatatii, a politicilor publice si a directiilor de reforma, precum si a principalelor reglementari care vizeaza sistemul sanitar romanesc. Ramane ca ministrul sa si tina cont de propunerile acestor specialisti si nu doar sa isi justifice deciziile prin existenta acestora intr-un for profesional consultativ.

Consiliul Onorific este format din personalitati recunoscute ale lumii medicale romanesti, carora li s-a atribuit acum si calitatea de consilieri onorifici ai ministrului Sanatatii care in acest caz are meritul de a se fi inconjurat, intr-adevar, de profesionisti cu experienta.

In fruntea listei se afla academician prof. univ. dr. Constantin POPA, medic neurolog de renume, si academician prof. univ. dr. Victor VOICU, directorul Institutului National de Neurologie si Boli Neuro-Vasculare,  reprezentanti ai Academiei Romane. Alaturi de acestia, cunoscutii medici prof. univ. dr. Irinel POPESCU – presedintele Academiei de Stiinte Medicale, prof. univ. dr. Ioanel SINESCU – rector al Universitatii de Medicina si Farmacie „Carol Davila” Bucuresti, prof. univ. dr. Monica POP – manager general al Spitalului Clinic de Urgente Oftalmologice Bucuresti, prof. univ. dr. Maria DOROBANTU – sef department cardiologie la Spitalul Clinic de Urgenta Bucuresti, prof. univ. dr. Daniela SAFTA – director medical la Spitalul Universitar de Urgenta Elias Bucuresti, prof. univ. dr. Radu DEAC – presedintele Comisiei de Chirurgie Cardiovasculara a Ministerului Sanatatii, prof. univ. dr. Mircea BEURAN – seful Clinicii de Chirurgie la Spitalul de Urgenta Floreasca din Bucuresti, prof. univ. dr. Alexandru IRIMIE – rector al Universitatii de Medicina si Farmacie „Iuliu Hatieganu” Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Gheorghe PELTECU – manager la Spitalul de Obstetrica si Ginecologie Filantropia Bucuresti, prof. univ. dr. Adrian STREINU CERCEL – manager la Institutul National de Boli Infectioase „Prof.Dr.Matei Bals” si prof.  univ. dr. Mihai BERTEANU – sef Clinica de Recuperare, Medicina fizica si Balneologie la Spitalul Universitar de Urgenta Elias Bucuresti.

 O prima intalnire cu membrii Consiliului Onorific va avea loc, potrivit Birului de presa al Ministerului Sanatatii, in perioada imediat urmatoare Sarbatorilor Pascale.


Categorii: Actual, Medici

Adaugati un comentariu


 

*