Cercetarea românească a urcat pe scena Operei Române care, marți seară, a găzduit cea de-a II-a ediție a Galei Cercetării Românești, în cadrul căreia au fost premiate „rezultatele excepționale” ale cercetătorilor români din 10 domenii. Cercetători români care s-au remarcat în ultimul an prin proiecte de cercetare apreciate la nivel național și internațional au […]
Transplantul, singura șansă la supraviețuire pentru mii de români – este mesajul transmis de Ziua Națională a Transplantului
Chiar în această zi, trei vieți au fost salvate prin transplant de ficat și de rinichi, iar în ultima săptămână, alți 12 români au primit o nouă șansă la viață datorită generozității unor familii care au acceptat donarea și medicilor cu mâini de aur care au făcut posibil ca minunile să se întâmple. Peste […]
Ce propun experții pentru îmbunătățirea activității de transplant din România
Dezvoltarea unui program „non-heart-beating donor” și a unor noi programe de transplant care vizează țesuturile compozite, uterul și intestinul subțire sunt obiective luate în calcul de experții medicali chiar din acest an. Medici cu mâini de aur și o bogată experiență în domeniul transplantului, pacienți transplantați și reprezentanți ai autorităților au celebrat „triumful vieții […]
Prof. Dr. Irinel Popescu: Peste 1000 de transplanturi hepatice realizate la I.C. Fundeni arată că viața triumfă prin transplant
„Părintele transplantului de ficat din România” a prezentat, succint, momente de referință și rezultatele obținute în transplantul românesc, de Ziua Națională a Transplantului 2022. „Ziua Națională a Transplantului este în primul rând sărbătoarea pacienților transplantați, la care participă ei și familiile lor, echipele medicale care i-au îngrijit, autoritățile sanitare din România, care asigură cadrul […]
DA PENTRU VIAȚĂ! Ziua Națională a Transplantului, o zi specială pentru pacienții transplantați și pentru salvatorii lor
În cadrul evenimentului „Transplantul – unica şansă la viaţă pentru unii dintre noi. Ajută-i s-o primească!”, medicii și pacienții transplantați au mulțumit celor care au înţeles că transplantul salveză vieţi și și-au îndreptat gândurile de mulţumire şi recunoştinţă către familiile donatorilor care au găsit puterea de a dărui viaţă, dincolo de durerea lor. „Ziua […]
Ziua Națională a Transplantului a ajuns la a 16-a ediție
În România, bazele programului național de au fost puse începând cu 1992, iar 5 ani mai târziu a avut loc prima prelevare multiorgan. În anul 2003, Consiliul Europei a propus statelor membre ca, în data de 4 iunie, să fie marcată, în fiecare an, Ziua Națională a Transplantului. Deși la momentul respectiv încă nu […]
„Miracolul renașterii”, celebrat de pacienții transplantați împreună cu medicii salvatori
Ca în fiecare an, de Ziua Națională a Transpantului, ei și-au manifestat recunoștința față de „îngerii” cărora le datorează a doua viață și de medicii care au făcut posibil acest „miracol”, trăgând totodată un nou semnal de alarmă în privința scăderii numărului donatorilor. Ziua Națională a Transplantului din România a fost celebrată, vineri, de […]
Medici si pacienti, impreuna, de Ziua Transplantului
In semn de multumire fata de donatorii ingeri si de medicii salvatori, cu ocazia implinirii a 20 de ani de la primul transplant de ficat in Romania, Maria Timuc a lansat cartea „Donator, medic, pacient- Calatori prin randuiala divina”. Cea de-a XIII-a editie a Zilei Nationale a Transplantului a fost marcata, de medici si pacienti, […]
Transplantul, sansa unei noi vieti
Cu prilejul Zilei Nationale a Transplantului, profesorul Irinel Popescu a anticipat deschiderea unui nou Centru de Transplant, iar ministrul Sanatatii a promis ca anul acesta sa va realiza primul transplant pulmonar in Romania. Au trecut 15 ani de la primul transplant hepatic reusit din Romania, iar peste sase sute de vieti au fost salvate […]
15 ani de la primul transplant hepatic din Romania
Evenimentul va fi marcat odata cu Ziua Nationala a Transplantului, in prezenta unor somitati care au contribuit deciziv la dezvoltarea acestei ramuri in medicina romaneasca si internationala. Maine, 17 aprilie, Biblioteca Academiei Romane va gazdui, intre orele 9.00 si 11.00, un simpozion aniversar si o ceremonie festiva organizate cu ocazia celei de-a unsprezecea editii […]
Romania, in topul transplantului in Europa
De Ziua Nationala a Transplantului s-a aratat ca la inceputul anului si pana in prezent, medicii din Romania au facut 58 de recoltari de organe. Peste 3.000 de persoane sunt insa pe listele de asteptare pentru transplant renal, 400 au nevoie de transplant hepatic, iar 60 asteapta o noua inima. Romania se afla pe […]