Cercetarea românească a urcat pe scena Operei Române care, marți seară, a găzduit cea de-a II-a ediție a Galei Cercetării Românești, în cadrul căreia au fost premiate „rezultatele excepționale” ale cercetătorilor români din 10 domenii. Cercetători români care s-au remarcat în ultimul an prin proiecte de cercetare apreciate la nivel național și internațional au […]
Primarul Capitalei dă asigurări că maternitățile din subordine oferă condiții de siguranță în această perioadă
Anunțul a fost făcut cu ocazia unei vizite pe care Gabriela Firea a efectuat-o la maternitatea Giulești – una dintre cele patru unități medicale de acest tip pe care Primăria Capitalei le are în administrare. Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a efectuat o vizită la maternitatea Giulești, pentru a verifica la fața locului […]
Programul „Școala părinților”, demarat în patru maternități din Capitală
Cursurile vor fi susținute de personal medical din cadrul celor patru unități sanitare, iar participarea viitorilor părinți este gratuită. La jumătatea acestei săptămâni a fost lansat oficial, în cadrul maternității Filantropia, programul „Școala părinților”, prin intermediul căruia viitorii părinți pot beneficia gratuit de cursuri de puericultură, oferite de personal medical specializat din cadrul a […]
Au inceput cursurile primei scoli gratuite pentru viitorii parinti
„Scoala Parintilor” este un program demarat la Sibiu, de Asociatia Salvati Copiii, beneficiind de colaborarea unor medici specialisti, psihologi si parinti cu experienta. Saptamana aceasta a vut loc, la Sibiu, primul modul de curs al unei scoli mai speciale, destinate viitorilor parinti. Aceste cursuri se adreseaza in egala masura viitoarelor mame cat si tatilor, […]
INTERVIURILE SB: Scoala parintilor, o necesitate pentru sanatatea viitoarelor generatii
25 la suta dintre femeile care au nascut in Maternitatea Buzau sunt minore, dar Buzaului ii lipseste acut o scoala a parintilor asa cum marile centre universitare ori marile orase detin. Dana Baciu este asistenta sefa a Sectiei de Obstetrica Ginecologie I din Maternitatea Buzau. Exemplul discutat este anul 2011. 500 de mame tinere […]