Cercetarea românească a urcat pe scena Operei Române care, marți seară, a găzduit cea de-a II-a ediție a Galei Cercetării Românești, în cadrul căreia au fost premiate „rezultatele excepționale” ale cercetătorilor români din 10 domenii. Cercetători români care s-au remarcat în ultimul an prin proiecte de cercetare apreciate la nivel național și internațional au […]
O nouă premieră națională în domeniul transplantului de organe
Pentru prima dată au fost realizate două prelevări multiorgan într-o singură zi, în cadrul aceleiași unități medicale. Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din Capitală a intrat, de ieri, în istoria transplantului din România, ca prima unitate medicală din țară în cadrul căreia s-au realizat două prelevări multiorgan pe parcursul aceleiași zile. Dincolo de această […]
Premieră națională în domeniul transplantului hepatic
Prelevarea organului a fost făcută de la un donator în viață, fiind prima intervenție de acest gen asistată laparoscopic în România. În cursul zilei de ieri, în România au avut loc două noi transplanturi de ficat, una dintre aceste intervenții consemnând și o premieră națională în acest domeniu. Este vorba de o intervenție care […]
S-au împlinit două decenii de la primul transplant medular realizat în România
Intervenția a avut loc la Timișoara și a marcat debutul Programului Național de Transplant Medular, datorită căruia au fost salvate mii de vieți în ultimii 20 de ani. Data de 5 iunie 2001 marchează un moment important din in istoria serviciilor medicale din România, fiind data la care a fost realizat primul transplant medular […]
Un medic român, cooptat în conducerea Asociației Mondiale de Terapie Radionuclidică și Moleculară
Este vorba de singura organizație cu acest profil la nivel mondial, fondată pentru a promova utilizarea terapiei moleculare cu radionuclizi și a paradigmei relativ noi a tehnicilor de tip Theragnostici. Spitalului Universitar de Urgență Militar Central (SUUMC) a anunțat, astăzi, că un membru al echipei sale medicale a devenit primul specialist din România desemnat […]
Premieră națională în domeniul reconstrucției mamare
O echipă de chirurgi de la Institutul Sânului a folosit pentru prima dată în România o tehnică minim-invazivă de aplicare a unui implant, în cazul unei paciente care suferise o mastectomie. Pentru multe paciente diagnosticate cu cancer de sân, singura soluție de a învinge boala este mastectomia, care constă într-o operație de extirpare a […]
Premieră națională în peisajul științific medical
Conferința de Imuno-Onco-Dermatologie reunește, zilele acestea, aproape 400 de participanți din țară și din străinătate, la o manifestare științifică de excepție. În perioada 18-21 septembrie se desfășoară, la Hotel Caro din Capitală, lucrările celei de-a treia conferințe a Asociației Române de Imuno-Dermatologie și ale celei de a 48-a conferințe a Societății de Imunologie din […]
Premieră națională în sfera prevenției
O campanie lansată la începutul acestei luni se adresează cu precădere tinerilor, în scopul de a-i proteja de riscul bolilor cronice netransmisibile care îi pot afecta mai târziu, dacă ignoră măsurile de prevenire. Începând cu această lună, la nivel național se desfășoară o nouă campanie de prevenție în domeniul medical, despre care inițiatorii spun […]
Spitalul Militar Central bifează o nouă premieră națională în chirurgia cardiovasculara
Medicii din cadrul Centrului de Boli Cardiovasculare au reușit implantarea unui dispozitiv inovativ in cazul unui pacient cu insuficiență cardiacă avansată. Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central Dr. Carol Davila (SUUMC) a anunțat recent o nouă reușită a medicilor din cadrul Centrului de Boli Cardiovasculare, care și-au trecut în palmares o premieră medicală națională […]
Intervenție în premieră națională, pentru salvarea unui pacient de 12 ani
Operația a avut loc în cadrul Centrelor de Excelență ARES, iar medicii au fost nevoiți să apeleze la „o improvizație” salvatoare, întrucât singura soluție aplicabilă pentru cazuri similare nu era posibilă în situația pacientului. Specialiștii din cadrul Centrelor de Excelență ARES au bifat o nouă premieră națională în chirurgia cardiovasculară pediatrică. Ei au reușint […]
Intervenție chirurgicală în premieră națională, în cazul unui student la UMF Timișoara
Tânărul suferea de cea mai gravă formă de tromboză venoasă, iar medicii Clinicii de Chirurgie Vasculară a Spitalului Judeţean de Urgență Timişoara au intervenit de urgență, reușind să-i salveze piciorul de la amputare. Un tânăr din Timișoara, „boboc” al Universității de Medicină și Farmacie, a fost beneficiarul unei intervenții chirurgicale efectuate în premieră în România, așa […]
Vești îmbucurătoare despre primul pacient cu plâmâni transplantați în România
La o săptămână după operație, acesta se află în continuare internat în secția de Terepie Intensivă a spitalului Sfânta Maria din Capitală, evoluția sa fiind una favorabilă. Azi se împlinește o săptămână de la primul transplant pulmonar efectuat în România, operație realizată cu suscces, într-un context destul de tensionat, generat de discuțiile legate de […]
Operație minim-invazivă de protezare aortică, realizată în premieră în România
Performanța aparține chirurgilor de la Spitalul Universitar din București, unitatea medicală devenind astfel singura din țară care acoperă întregul arsenal de intervenții prin mini-toracotomie. În contextul destul de agitat în care, în ultimele zile, s-a vorbit cu precădere despre creșterea numărului de decese provocate de gripă, crima urmată de sinucidere dintr-o secție de Psihiatrie […]