Cercetarea românească a urcat pe scena Operei Române care, marți seară, a găzduit cea de-a II-a ediție a Galei Cercetării Românești, în cadrul căreia au fost premiate „rezultatele excepționale” ale cercetătorilor români din 10 domenii. Cercetători români care s-au remarcat în ultimul an prin proiecte de cercetare apreciate la nivel național și internațional au […]
Sindicaliștii buzoieni de la „Solidaritatea Sanitară” pichetează Prefectura
UPDATE, 16:00: Protestul sindicaliștilor buzoieni a debutat cu un moment de reculegere în memoria Adelinei Andrei, fostă asistentă medicală la UPU Buzău, care săptămâna trecută, la numai 32 de ani și la puțin timp după ce a adus pe lume un copil a fost răpusă de COVID-19, dar și a tuturor cadrelor medicale au plătit […]
Protestul Sanitas de la Prefectură a reunit 100 de sindicaliști buzoieni
Protestatarii au avut o întâlnire cu subprefectul Adina Moiseanu, căreia i-au înmânat o listă cu revendicările ce i-au scos în stradă. Așa dupcă cum Sanatateabuzoiana.ro a anunțat săptămâna trecută, sindicaliștii buzoieni membri ai federației Sanitas au participat azi la un protest organizat în fața sediului Prefecturii. Acțiuni similare au avut loc în toate județele […]
Sindicaliștii buzoieni de la Sanitas pichetează Prefectura săptămâna viitoare
Federația sindicală declanșează astfel serie de proteste împotriva ordonanței de guvern care prevede înghețarea salariilor bugetarilor pe parcursul acestui an. Reprezentanții Federației Sanitas se țin de promisiunea făcută la finalul anului trecut, când anunțau că vor declanșa acțiuni de protest împotriva deciziei Guvernului Cîțu de a îngheța salariile bugetarilor pe parcursul anului 2021. La […]
Un nou protest la Guvern al sindicaliștilor din Sănătate
După pichetarea organizată marți de sindicatul Sanitas, azi a fost rândul celor de la Solidaritatea Sanitară să protesteze în fața Palatului Victoria. Federația Solidaritatea Sanitară a continuat azi seria protestelor inițiate în urmă cu o săptămână, organizând o nouă pichetare a sediului Guvernului din Piața Victoriei. Acțiunea a avut loc cu respectarea prevederilor în […]
Grilă de salarizare unică pentru toți salariații din spitalele publice
În acest mod, personalul TESA ar putea beneficia, începând cu anul viitor, de aceleași sporuri de risc de care beneficiază în prezent personalul medical. Uniunea Națională a Sindicatelor TESA din Sănătate a organizat o acțiune de oichetare la Ministerul Sănătății protestând astfel împotriva inechității modului în care sunt acordate sporurile salariale personalului din spitalele […]
Proteste în toată țara, ale sindicaliștilor de la Ambulanță
Aceștia sunt nemulțumiți că personalul din cadrul serviciilor de ambulanță, care s-a aflat în prima linie a luptei cu noul coronavirus, au fost excluși de la plata stimulentului de risc. Au fost proteste, astăzi, în toată țara, la sediile serviciilor județene de Ambulanță, iar la București, liderii sindicali din fiecare județ și cei […]
Federația Solidaritatea Sanitară anunță noi proteste pentru luna viitoare
Sindicaliștii sunt nemulțumiți că nu a fost negociat și semnat contractul colectiv de muncă la nivel de sector și avertizează că s-ar putea ajunge și la grevă generală. Luna octombrie va debuta cu noi proteste în sănătate, anunțate de federația Solidaritatea Sanitară. Sindicaliștii avertizează ca s-ar putea ajunge chiar la grevă generală dacă revendicările lor […]
Sindicalistii din turismul balnear anunta proteste la Bucuresti
Acestia sunt nemultumiti de salariile pe care le primesc, in calitate de angajati ai unor hoteluri din statiuile balneare. Un grup de membri ai sindicatului Sanitas a remis un comunicat de presa prin care anunta organizarea unei actiuni de protest la Bucuresti, la jumatatea saptamanii viitore, nemultumiti de esecul negocierilor purtate pentru majorarea salriilor. […]
Sanitas a anulat in ultimul moment protestul programat pentru azi
Decizia a fost luata in urma unei noi discutii pe care reprezentantii organizatiei sindicale au avut-o ieri, cu ministrul muncii, Lia Olguta Vasilescu. Protestul pe care Federatia sindicala Sanitas il programase pentru aceasta dupa-amiaza, nu va mai avea loc. Actiunea de pichetare a celor doua ministere programata pentru astazi, intre orele 12.00 si 14.00, […]
Sanitas picheteaza Ministerul Sanatatii si Ministerul Muncii
Nemultmirea sindicalistilor este legata de faptul ca amendamantele propuse de ei, la Legea Salarizarii Unitare, au fost respinse de Senat, dar au fost aprobate cele inaintate de autoritati. La sfarsitul saptamanii trecute, sindicatele din Sanatate anuntau ca vor declansa greva generala in cazul in care Legea Salarizarii Unitare va fi promulgata in forma sa actuala, […]
Sanitas a anuntat noi actiuni de protest, incepand de saptamana viitoare
Sindicalistii sunt nemultumiti de intarzierea unei noi majorari cu 25 la suta a salariilor din sectorul medical si de diferentele salariale dintre angajatii din aceeasi categorie care au aceeasi vechime dar lucreaza in sectoare diferite. Faptul ca Guvernul a retras proiectul privind salarizarea in sectorul bugetar care prevedea diminuari salariale unor categorii de angajati […]