Cercetarea românească a urcat pe scena Operei Române care, marți seară, a găzduit cea de-a II-a ediție a Galei Cercetării Românești, în cadrul căreia au fost premiate „rezultatele excepționale” ale cercetătorilor români din 10 domenii. Cercetători români care s-au remarcat în ultimul an prin proiecte de cercetare apreciate la nivel național și internațional au […]
Parteneriat strategic în lupta împotriva cancerului pulmonar
Proiectul își propune să dubleze rata supraviețuirii pacienților cu această maladie la peste cinci ani, până în 2025. Un parteneriat strategic încheiat între două organizații internaționale și două companii cu activitate în domeniul oncologic a fost lansat ieri, la Cluj. Partenerii și-au propus să „lupte” împreună pentru creșterea ratei de supraviețuire în rândul pacienților […]
Președintele Iohannis a vizitat Institutul Oncologic din Cluj-Napoca
Însoțit de fostul premier Emil Boc, în prezent primar al Clujului, șeful Statului a vizitat mai multe secții ale IOCN și s-a arătat interesat, în mod deosebit, de cercetare și de oameni. Prezent la Cluj la festivitatea de deschidere a Olimpiadei Internaționale de Matematică, la care participă 615 dintre cei mai buni tineri matematicieni din […]
Sute de vieti salvate printr-un program de screening al cancerului mamar si de col uterin
Programul a fost finanatat in cea mai mare parte din bani norvegieni si si-a dovedit eficienta, cateva sute de paciente fiind depistate cu risc sporit de a dezvolta astfel de afectiuni sau chiar avand deja forme incipiente sau mai evoluate de cancer. La Institutul Oncoligic din Cluj-Napoca a fost organizata o conferinta de presa […]
Prima aplicatie mobila dstinata copiilor cu afectiuni oncologice din Romania
Aplicatia are rolul de acorda suportul necesar copiilor si adolescentilor care trec prin aceasta experienta la varste atat de fragede, furnizand totodata date utile despre provocarile prin care trece fiecare pacient in parte, astfel incat sa poata fi ajutat sa treaca mai usor peste acestea. In plina era a tehnologiei, aplicatiile mobile, care pot […]
Seful Institutului Oncologic de la Cluj ar putea fi noul ministru al Sanatatii
Intre timp, actualul ministru isi incheie mandatul cu propunerea de decorare a medicilor implicati in salvarea victimelor de la Colectiv si plata orelor suplimentare petrecute in spital de acestia, dupa producerea tragediei. Duminica, premierul desemnat, Dacian Ciolos, a prezentat lista cu propunerile pentru noul guvern. Cele mai multe controverse au fost iscate de propunerea […]
Capitala oncologiei europene s-a mutat zilele acestea la Cluj-Napoca
Aici, peste 350 de specialisti din tara si strainatate participa la Zilele Institutului Oncologic Prof. Dr. Ion Chiricuta, institut ce aniverseaza cu aceasta ocazie 85 de ani. O institutie de prestigiu din domeniul oncologiei romanesti este zilele acestea in sarbatoare. Aniversarea a 85 de ani de existenta a Institutului Oncologic Cluj Napoca este marcata […]
Capitala europeana a oncologiei se muta in Romania
Institutul Oncologic de la Cluj va gazdui, in perioada 11-13 iunie, in premiera pentru Romania, un eveniment organizat de Organizatia Institutelor Europene de Cancer. In luna iunie a acestui an, Institutul Oncologic Prof. dr. Ion Chiricuta din Cluj-Napoca va aniversa 85 de ani de la infiintare, prilej cu care va gazdui si o importanta […]
Camera de joaca si terapie cu acces la internet si dotari de ultima ora, la sectia de oncopediatrie a Institutului Oncologic din Cluj
Camera a fost renovata si modernizata de Asociatia Little People, care a castigat anul trecut sase premii pentru implicarea in activitati umanitare ce ii au ca beneficiari pe copiii si adolescentii care sufera de cancer. Incepand de saptamana trecuta, Institutul Oncologic din Cluj se numara printre unitatile medicale din tara care dispun de camere […]