Cercetarea românească a urcat pe scena Operei Române care, marți seară, a găzduit cea de-a II-a ediție a Galei Cercetării Românești, în cadrul căreia au fost premiate „rezultatele excepționale” ale cercetătorilor români din 10 domenii. Cercetători români care s-au remarcat în ultimul an prin proiecte de cercetare apreciate la nivel național și internațional au […]
Premieră națională în domeniul reconstrucției mamare
O echipă de chirurgi de la Institutul Sânului a folosit pentru prima dată în România o tehnică minim-invazivă de aplicare a unui implant, în cazul unei paciente care suferise o mastectomie. Pentru multe paciente diagnosticate cu cancer de sân, singura soluție de a învinge boala este mastectomia, care constă într-o operație de extirpare a […]
Pacientele care au suferit masectomii ezita sa apeleze la operatii de reconstructie prin implant
Medicii de la spitalul Sfantul Ioan intentioneaza sa transforme unitatea intr-un centru de referinta al chirurgiei oncologice a sanului si le incurajeaza pe paciente sa se opereze, interventia fiind decontata de CNAS. In vara acestui an a fost demarat Programul national de protezare de san dupa mastectomii, in cadrul caruia 434.000 de lei au […]