Cercetarea românească a urcat pe scena Operei Române care, marți seară, a găzduit cea de-a II-a ediție a Galei Cercetării Românești, în cadrul căreia au fost premiate „rezultatele excepționale” ale cercetătorilor români din 10 domenii. Cercetători români care s-au remarcat în ultimul an prin proiecte de cercetare apreciate la nivel național și internațional au […]
Pacienții cu boala Gaucher cer mai puțină birocrație în accesarea tratamentului
Nu există o terapie care să vindece această boală, însă, dacă este început la timpul potrivit, tratamentul împiedică apariția complicațiilor. Pe data de 1 octombrie este marcată Ziua Internațională Gaucher, ocazie cu care este adusă în atenție problema pacienților care suferă de această afecțiune încadrată în categoria bolilor rare. Este vorba de o boală […]
CNAS va elimina birocrația în asistența medicală transfrontalieră
Platforma informaticăa instituției va fi conectată cu cea europeană, iar documentele necesare asigurării asistenței medicale în străinătate vor fi transmise online, nu prin poștă, așa cum se procedează în prezent. La nivelul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate va fi demarat, în curând, un proiect informatic pentru care s-a obținut deja o finanțare europeană […]
Imaginea necosmetizată a dezastrului din Sanatate
La fiecare șase ore, un doctor alege să plece din România. Un studiu privind „Emigraţia forţei de muncă înalt calificate” relevă faptul că peste 15.700 de medici români lucrează în străinătate. Lipsa de echipamente care să asigure realizarea investigațiilor și a intervențiilor în spitalele publice, veniturile mult sub valoarea muncii prestate, lipsa de respect […]
Peste trei sferturi dintre medicii rezidenti, nemultumiti de calitatea programului de pregatire
In consecinta, cei mai multi dintre ei se tem ca nu se vor putea ridica la standardele cerute de normele actuale, odata ce vor incepe sa profeseze ca specialisti. Un sondaj realizat luna aceasta de platforma de recrutare in domeniul medical MEDjobs, in randul medicilor rezidenti, releva faptul ca acestia sunt multumiti intr-o foarte […]
Birocratia si cardul de sanatate le dau batai de cap medicilor de familie
Acestia i-au prezentat ministrului toate problemele cu care se confrunta, in cadrul unei intalniri in avanpremiera Zilei Internationale a Medicilor de Familie. Maine, 19 mai, este marcata la nivel mondial Ziua Internationala a Medicilor de Familie, eveniment sarbatorit incepand cu anul 2010, atunci cand Organizatia Mondiala a Medicilor de Familie a decis ca aceasta […]
MedAlert.ro, portalul pentru sesizarea a abuzurilor din sistemul medical
Portalul MedAlert.ro – serviciul gratuit de sesizare a abuzurilor din sistemul medical romanesc – a fost lansat joi, la sediul Romanian-American Foundation din Bucuresti. MedAlert este o platforma online prin care pacienti si medici pot sesiza abuzuri, cazuri de coruptie si malpraxis din sistemul medical romanesc, transmite Agerpres. Echipa MedAlert va prelua sesizarile si va […]