Sarbatori linistite la sectia de Urgente a SJU Buzau

Numarul cazurilor medicale inregistrate in ziua de Paste si in cursul zilei de ieri a fost chiar mai mic decat cel consemnat intr-o zi obisnuita de lucru. 

 

spital buzauExperienta ultimilor ani indica faptul ca „traditia” luarii cu asalt a sectiei UPU a Spitalului Judetean Buzau in perioada sarbatorilor importante de peste an tinde sa devina de domeniul trecutului. Garzile personalului medical, care a fost prezent zilele acestea la datorie, s-au dovedit mai linistite chiar decat intr-o zi de lucru normala. Ce-i drept, nu se poate vorbi despre garzi linistite la o sectie de urgente, mai ales in conditiile specifice de la spitalul buzoian, unde exista o acuta criza de personal in acest sector, insa medicii si asistentii nu au mai fost nevoiti sa faca fata valului deosebit de mare de pacienti care ajungeau la spital dupa ce beau si mancau fara masura, asa cum se intampla in alti ani. Acest fenomen al „asaltului spitalelor” in perioada sarbatorilor s-a diminuat la Buzau de la an la an, astfel ca nici Craciunul, nici Pastele nu mai constituie perioade care sa impuna masuri speciale la sectia UPU a Spitalului Judetean sau la Serviciul de Ambulanta si SMURD. O confirma si datele din raportul activitatii pe ultimele zile la SJU Buzau, care indica o diminuare a numarului de pacienti care s-au prezentat la UPU.

 

UPU-hol-spital_3635Ziua de sambata a fost linistita din acest punct de vedere, dat fiind faptul ca buzoienii inca tineau post, chiar daca se pregateau de rasfatul culinar de dupa momentul Invierii, atunci cand se da dezlagare la oua rosii, drob, ciorba de miel si friptura, la cozonaci, pasca precum si la licorile aferente.

Efectele au inceput sa se faca simtite in ziua de Paste cand, la sectia UPU au inceput sa apara primele cazuri de pacienti cu dureri abdominale si colici biliare. Astfel, pe parcursul zilei de duminica, dupa cum a precizat purtatorul de cuvant al unitatii medicale, Adriana Bunila, la UPU s-au inregistrat 156 de cazuri, majoritatea fiind pacienti care acuzau simptome specifice exceselor alimentare. Multi dintre ei sufereau de alte afectiuni, care s-au acutizat in aceasta perioada, pe fondul exceselor facute la masa de Paste, mai ales ca unii dintre ei tinusera post si au facut prea brusc trecerea de la regimul bazat pe verdeturi la cel cu mancaruri mai grele, cum sunt ouale, friptura de miel, pasca si cozonacul.

 

maternitate paciente (31)2016-05-19In a zi de Paste, numarul cazurilor inregistrate la UPU a fost de 159, in mare parte fiind vorba despre acelasi simptomatologii. Cel mai grav caz a fost reprezentat de victima unui accident de circulatie produs ieri pe raza judetului, pacientul prezentand numeroase traumatisme si fiind ulterior transferat la un spital din Capitala.

Au existat si cateva cazuri de buzoieni care au ajuns la spital din cauza exceselor bahice la care s-au dedat incepand cu seara de sambata, insa de aceasta data nu s-a mai ajuns la come alcoolice sau la incaierari soldate cu varsari de sange, pe fondul consumului de alcool.  Avand in vedere faptul ca, in medie, la sectia UPU a Spitalului Judetean, se prezinta zilnic circa 170 de cazuri, se poate spune ca buzoienii au trecut si de aceasta data testul de cumpatare.

Medicii buzoieni au fost partasi si la intamplari placute petrecute in aceste zile, daca ne referim la raportul referitor la activitatea de la Maternitate. Aici au venit pe lume, in noaptea de Inviere, trei fetite, iar in ziua de Paste s-au mai nascut patru copii, trei fete si un baiat. Ieri s-au mai nascut doua fete si doi baieti, doar unul dintre acesti copii fiind adus pe lume prin cezariana, ceilalti fiind nascuti in mod natural.

 

simulare smurd ambulanta pompieri (6)La fel de linistite au fost aceste zile si pentru personalul de la Serviciul Judetean de Ambulanta si de la SMURD, numarul interventiilor la care au fost solicitate echipajele incadrandu-se in media obisnuita, iar cazurile medicale nefiind de o gravitate extrema.

In perioada 14-18 aprilie, 57 din cele 87 de interventii la care au fost solicitate echipajele de la ISU Buzau au fost misiuni pentru acordarea primului ajutor medical de catre paramedicii SMURD. Totodata, echipajele specializate ale ISU au intervenit in trei cazuri pentru transportul unor persoane supraponderale.

Cea mai indeita misiune a avut loc ieri, cand echipajul de cautare-salvare de la ISU Buzau a fost solicitat sa intervina pentru salvarea unui caprior care se prinsese intr-un gard de plasa, pe raza localitatii Berca. Cazul s-a dovedit a fi totodata si o urgenta veterinara, salvatorii constatand ca animalul se ranise in incercarea sa de a scapa din gardul de sarma. La fata locului a fost chemat, in acest sens, si un medic veterinar, care i-a acordat ingrijirile medicale necesare, animalului eliberat de catre pompieri.

 


Categorii: Actual, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*