Razboi deschis intre Sanitas si ministrul Muncii

8 noiembrie 2016 | 0 comentarii |

Reprezentantii Sanitas i-au cerut lui Dragos Pislaru sa isi dea demisia, iar acesta ii acuza la randul sau, pe sindicalisti, ca au facut partizanat politic cu PSD-ul.

 

Sanitas protest ParlamentDupa ce, acum o saptamana au suspendat greva generala in urma promisiunilor primite de la parlamentarii PSD privind rezolvarea revendicarilor, dar si sub presiunea simularii cutremurului, organizata de Ministerul de Interne, sindicalistii Federatiei Sanitas continua razboiul cu Dragos Pislaru, ministrul Muncii. Pislaru este unul dintre ministrii cu care sindicalistii nu au reusit sa ajunga la niciun acord in cadrul negocierilor purtate inainte de 31 octombrie.

Intre timp, greva generala declansata luni si suspendata marti a fost declarata ilegala, dar in cursul zilei de ieri a fost adoptata, in Camerta Deputatilor, legea care prevede cresterile salariale in Sanatate si Educatie.

 PSD si-a tinut promisiunea si au aprobat legea, desi liberalii spun ca nu a existat cvorum si se vor adresa, pe acest motic, Curtii Constitutionale. Pe de alta parte, sindicalistii nu mai au, la acest moment, motive sa reia protestele, dar ramane de vazut ce se va intampla in perioada urmatoare, intrucat si Guvernul a anuntat ca va ataca legea la Curtea Constitutionala, acuzandu-i pe parlamentarii care au votat-o ca au urmarit doar interese electorale.

 

sanitas-camera deputatilorDragos Pislaru este, din aceasta cauza, in conflict deschis cu cei de la Sanitas. Sindicalistii i-au adresat, zilele trecute, o scrisoare deschisa in care ii solicitau sa isi ceara scuze anagajatilor din sistemul de Sanatate si din asistenta sociala pentru declaratiile facute, prin care sugera ca acestia asteapta pomeni electorale, cerandu-i totodata sa isi dea si demisia de onoare. „Domnule ministru al Muncii, negociem inca de la inscaunarea dumneavoastra la ministerul pe care il conduceti si astazi, am dat dovada de buna-credinta, am incercat sa gasim solutii, dar de fiecare data, dupa discutiile purtate, am constatat ca nu v-ati respectat intocmai promisiunile. De buna-credinta, am organizat un program de actiuni sindicale care va permitea sa veniti cu solutii, astfel incat greva generala sa nu fie declansata. Consideram ca am urmat toti pasii prevazuti de legislatia in vigoare pana la declansarea grevei generale. Si raspunsul dumneavoastra? Am atras cadrele medicale intr-un demers abject si cerem pomeni, noi, cei care veghem la sanatatea populatiei??? Abject este modul in care dumneavoastra tratati angajatii sistemului sanitar si de asistenta sociala. Abject este ca ati tergiversat luarea unor decizii concrete si corecte pentru cadrele medicale”, se arata in scrisoarea deschisa adresata ministrului Dragos Pislaru.

 

Dragos Pislaru

Dragos Pislaru

Replica acestuia nu s-a lasat asteptata, ministrul declarand in cadrul unei emisiuni televizate ca greva  generala declarata de Sanitas „a fost manevrata de PSD”, iar sindicalistii au facut acest demers fiind constienti ca actiunea are implicatie politica. Acesta a relatat un episod petrecut saptamana trecuta inainte de o noua runda de negocieri cu sindicalistii aflati deja in greva, declarand ca i-a surprins pe acestia revizuind impreuna cu deputatul PSD Rovana Plumb textul legii care a fost adoptata ieri in Camera Deputatilor cu largul concurs al deputatilor acestui partid. „In cursul dezbaterii din Parlament de luni, 31 ocrombrie, privind amendamentele la aceasta lege, in momentul in care am evocat ilegalitate pe Legea responsabilitatii fiscal bugetare, unul dintre argumentea fost ca oamenii sunt in greva, pacientii sufera si trebuie sa adoptam imediat niste rezultate. Cand m-am dus in birou la domnul presedinte al Comisiei de munca de la Camera Deputatilor, Adrian Solomon, ca sa il salut inainte de inceperea discutiilor, erau acolo liderii Sanitas, care stateau cu doamna Rovana Plumb, deputat PSD si fost ministru al Muncii, in birou la domnul presedinte si lucrau pe text. Sunt niste evidente clare ca greva a fost manevrata de PSD” a declarat ministrul Dragos Pislaru. Referitor la solicitarea sindicalistilor de a-si da demisia, acesta a preciazat ca nu ii va da curs, intrucat  „demisia si-o da cel care incalca o lege; daca incalci o lege evident iti dai demisia, insa nu eu sunt cel care a facut acest lucru”.

 


Adaugati un comentariu


 

*