Ne-ar sta mai bine in postura de refugiati

28 septembrie 2015 | 1 comentariu |

Francisco Stoica

Astept pe cineva si privesc prin parbriz, ca sa treaca timpul. Auzisem deja ca medicii din Spitalul Judetean de Urgenta Buzau vor sa-si dea demisia in bloc. Nu stiu ce sa zic. Parca sunt intepenit, plictisit… Gandurile imi zboara aiurea. Pai… si altii vor salarii mai mari, vor mai mult din bugetul statului.

Toate se amesteca, fete de politicieni zambitori trec prin creierul meu si undeva scrie cu litere mari DE UNDE SA DAM MAI MULT? Chiar daca-mi bag degetele in urechi, tot aud zecile de stiri umplute cu milioane de euro impartite pe culori, dupa dorinta nestiutoare a alegatorilor. Cum sa-mi fac ordine in ganduri?

De la Colegiul National B.P.Hasdeu incep sa iasa elevii. Ce multi sunt! Si ce frumosi! Ma uit la ei si-mi amintesc. Cand eram de varsta lor, era la moda sa faci dreptul sau medicina. Nici arhitectura nu era ocolita. De ce voiau parintii sa-si indrume copiii in aceste directii? Era vorba de un statut aparte, dar mai ales de bani. Erau salariile in sistemul medical asa de mari? Nu. Cei mai multi candidati la examene visau sa vindece bolnavi, sa faca mult bine. Dar toti parintii stiau ca se castiga bine si foloseau metode de convingere de toate felurile…

Un baiat si o fata se tin de mana. Se opresc, se saruta, in mijlocul celorlalti. Se gandesc ei la cum sa fure in viitor, cum sa manevreze banii contribuabililor, cum sa se descurce pe cai laturalnice in viitorul apropiat? Nici vorba! Vor invata la locul de munca, de la cei harsiti, li se va spune sau vor intelege singuri cum trebuie sa procedeze intr-o jungla nemiloasa, bazata pe principii subterane.

Zeci si zeci de tineri trec prin fata mea, ii studiez in voie si nu inteleg. La fel am fost si noi. Inocenti, corecti, ne placea dreptatea, visam la lucruri frumoase. Dar ce ne-a schimbat? Ce sanse au ei printre noi, cei care nu am reusit sa schimbam nimic in atatia ani si am acceptat atatea compromisuri ca sa ne fie noua bine, hai sa spunem binisor, fara sa ne gandim la copiii nostri?

Medicii de acum vor mai mult, pe buna dreptate, dar ce pot obtine intr-o tara condusa de interese care nu au nimic comun cu tinerii ce se perinda prin fata mea?

Eu cred ca trebuie sa plecam cu totii, noi suntem virusati, cu sau fara stiinta noastra.

Sa-i lasam pe ei, netransformati de obiceiurile proaste, sa-si faureasca lumea lor. Iar noi sa ne facem o tara unde sa ne continuam naravurile pana ni se acreste, pana ni se va apleca de atata hotie si ne vom opri…

Ne scriem demisiile in Romania? Vai cat de complicat poate sa fie… N-o sa doara pe nimeni. Doar pe pacienti. Ba, mai mult, s-ar putea ca cineva sa adune hartiile acelea si sa le vanda curiosilor, pentru a scoate un ban. Sau pentru a le depune la muzeu. Cu valoare deosebita, adica iata, dupa douazeci si de ani s-au hotarat unii sa puna piciorul in prag! Mi se pare tarziu domnilor, dar cine stie…

Au trecut elevii de liceu. Ii privesc pe ultimii, merg la casele lor. Vor consuma la masa si rosii pline de chimicalele adaugate de unii parinti, vor deschide usa bunicului lor, bolnav, aflat in ingrijirea familiei. Vor trece repede prin sufragerie pentru a nu asculta stirile despre conditiile de detentie din arestul politiei capitalei…


Categorii: Editorial, Medici

Comentarii (1)

  1. Gicu Stefan spune:

    Incet lumea se resemneaza. Si se consoleaza cu gandul ca in aceasta tara nu se intampla nimic. Util celor prezenti, dar si celor care vin din urma. Si o iau de la capat cu alte ganduri.

Adaugati un comentariu


 

*