Medicii buzoieni, dezinteresati de alegerile pentru Colegiu

2 decembrie 2015 | 0 comentarii |

Desi au avut la dispozitie trei zile, nici 20 la suta dintre medicii cu drept de vot nu s-au prezentat la urne, la Turul I, pentru a-si alege reprezentantii in Puterea profesionala.

 

Alegeri medici(1)Se plang tot timpul ca nu prea stiu ce face Colegiul Medicilor pentru ei, in afara de a le incasa cotizatiile si a le elibera avizele pentru dreptul de practica si multi sustin ca ei ar face sa stea lucrurile intr-un fel sau altul, oricum diferit de ceea ce se intampla acum. Nu candideaza, insa, la functiile care le-ar da posibilitatea sa arate ce pot si nici macar nu voin sa-i voteze pe cei in care au incredere, dintre cei care si-au asumat aceasta responsabilitate, cel putin pentru patru ani. Nu mai punem la socoteala ca vaicarelile sunt, in general, lipsite de fundament, avand in vedere ca prin intermediul organizatiei profesionale, medicii sunt reprezentati in negocierile cu autoritatile statului, in ceea ce priveste partea profesionala a profesiei lor. Si tot prin intermediul Colegiului au posibilitatea sa participe la cursuri, simpozioane sau congrese pentru a se perfectiona, astfel incat sa poata practica profesia pentru care pregatirea din facultate si experienta clinica nu mai sunt suficiente in secolul acesta, in care stiinta evolueaza rapid. Si ar mai fi, probabil, problema deontologiei profesionale, pentru care daca sunt acuzati pe nedrept sau in necunostinta de cauza, tot Colegiul le apara interesele fata de terti (ce-i drept, atunci cand sunt in culpa, nu sunt lasati sa persiste in greseli), ii ajuta sa obtina autorizatii si, la nevoie, ii ajuta sa aiba consultanta juridica.

 

Dr. Lucia Dragan

Dr. Lucia Dragan

Oricum ar sta lucrurile in viziunea unora, daca legislatia romaneasca, europeana si mondiala reglementeaza existenta unor astfel de organizatii profesionale, tocmai pentru ca niste birocrati sa nu se erijeze in atotstiutori si sa ia decizii periculoase pentru ei si pacientii lor, medicii ar trebui sa-si aleaga, cu grija, reprezentantii in Colegiul din care fac parte.

Prezenta la urne, din ultimele trei zile, lasa insa de dorit si arata, practic, dezinteresul fata de chhiar propriile inmterese, pe care desi nu si le sustin, le vor reprezentate si rezolvate, fara nicio implicare.

Suntem dezamagiti de felul in care colegii nostrii au inteles ca pentru a primi ceva, trebuie sa si dai ceva – in acest caz, doar un vot. Am stat aici, la sediul Colegiului Judetean al Medicilor din Buzau, trei zile consecutiv, cate 12 ore. Colegiul are 662 de membri dintre care, initial, doar 418 aveau drept de vot, conditia fiind achitarea cotizatiei pana la 1 iulie 2015. Li s-a dat posibilitatea de a achita chiar in ziua votului, iar vreo 10 medici au profitat de asta si s-au prezentat la vot. Cu toate acestea, in cele trei zile nu s-au prezentat sa-si exprime optiunile pentru Consiliul Judetean si pentru Adunarea Generala, decat 70 de medici, isi arata dezamagirea, dr. Lucia Dragan, presedintele Comisiei Electorale.

 

alegeri medici(5)In acest context, peste o saptamana se va organiza Turul al II-lea, cand nu mai conteaza numarul de votanti, iar candidatii aflati pe liste vor fi alesi pentru mandatul 2015-2019 in functie de numarul voturilor primite, in ordine descrescatoare, oricat de putine ar fi acestea.

Si atunci, cine si ce pretentii mai poate emite? Daca nu se implica si nici macar nu vin la vot, odata la patru ani, pe cine si cum ar putea sa intrebe, ulterior, ce a facut sau ce face pentru ei?

Este adevarat, am ajuns un popor de oameni blazati, dar oare tot ce ni se intampla, nu cumva ni se datoreaza in mare parte? Daca nici aceasta breasla cu pretentii intelectuale, despre care nu se poate spune ca nu intelege care este rolul implicarii, nu misca un deget pentru a schimba ceea ce nu este bine, atunci cine vor sa faca in locul lor ceea ce trebuie?

Astfel stand lucrurile, peste o saptamana, mai exact in zilele de 6, 7 si 8 decembrie, tot la sediul organizatiei profesionale, cei care vor veni la vot vor fi cei care vor decide conducerea noului Colegiu Judetean al Medicilor si pe cine vor trimite sa-i reprezinte la nivel national.

 

Alegeri CMR 2012Din semnalele aparute in presa, se pare ca in majoritatea filialeor din tara va exista TURUL al II-lea, iar in unele judete chiar s-a lasat cu scandal si contestatii. La Buzau, pentru Consiliul Judetean al Colegiului Medicilor s-au inscris initial 29 de candidati, iar pentru Adunarea Generala, 17 candidati. Dr. Victor Ionita, unul dintre candidatii cotati cu mari sanse de a face parte din viitorul Birou Executiv al Consiliului Judetean, si-a retras candidatura cu o zi inainte de validare. Considerand ca in contextul in care aceste alegeri se desfasoara pe vechea lege, care interzice candidatura celor care au ocupat o functie doua mandate consecutiv,  a vrut sa evite crearea unei situatii neplacute in care s-ar fi putut anula alegerile, el fiind presedintele Colegiului Medicilor Buzau timp de doua mandate, in timpul valabilitatii acestei legi. Cu sanse mari de a accede la cea mai importanta functie in organizatia profesionala pare sa ii revina medicului chirurg ortoped George Vulpe, dar nu este exclus nici sa apara surprize, dupa votul final.

Noul act normativ, care nu mai limiteaza numarul de candidaturi, a fost promulgat de presedintele Klaus Iohannis, dar va fi valabil, probabil, doar pentru candidaturile la Consiliul National, din  care se alege viitoarea conducere a Colegiul Medicilor din Romania

 


Adaugati un comentariu


 

*