Majorarile salariale promise medicilor si profesorilor, amanate

7 iunie 2017 | 0 comentarii |

Camera Deputatilor, decizionala, a aprobat, astazi, Legea Salarizarii personalului bugetar, la pachet cu amendamentele, dupa doar 15 minute de dezbateri.

 

medici-salariiEste o lege care va face istorie”, a declarat Liviu Dragnea, de la tribuna Camerei Deputatilor (decizionala), dupa votul Legii Salarizarii bugetarilor, care urmeaza sa fie trimisa la promulgare, dupa ce a fost adoptata dupa doar 15 minute de dezbateri, cu 188 de voturi „pentru”, 28 impotriva” si 47 de abtineri.

Seful PSD a laudat legea, despre care o spune ca „face ordine intr-un sistem in care a dominat haosul, bunul plac si discriminarea. Va fi o ordine bazata pe criterii obiective, cum ar fi valoarea sociala a muncii. (..) Legea are cateva principii simple care vor fi aplicate de sus pana jos. La munca egala salarii egale, personalul de conducere are salarii mai mari decat cel de executie, cei cu studii superioare au salarii mai mari decat cei cu studii medii”, a spus presedintele Camerei Deputatilor, apreciind ca este „o lege a demnitatii romanilor”.

De aceeasi parare este si presedintele Senatului unde legea a fost aprobata anterior. Calin Popescu-Tariceanu crede ca „Legea salarizarii unitare este una foarte generoasa si cred ca isi atinge obiectivele. (…) Vorbeam cu unul din colaboratorii mei despre salariul sotiei sale care este asistent medical. Are un salariu de 6.000 de lei. Si partea interesata este ca au inceput colegele ei care au plecat in Marea Britanie sa dea telefon si sa intrebe daca este adevarat ca au un asemenea salariu, pentru ca doresc sa revina acasa”, a spus Tariceanu.

 

Sorin Grindeanu si Viorel Stefan

Sorin Grindeanu si Viorel Stefan

In ciuda acestor declaratii optimiste, Programul de guvernare pare insa ca s-a impotmolit, din lipsa de bani, de vreme ce Legea salarizarii amana pentru anul viitor majorarile salariale promise de PSD bugetarilor din Sanatate, Educatie, Politie si Armata.

Demnitarii si sportivii vor primi insa mai multi bani, in acest an, chiar de luna viitoare.

Premierul Sorin Grindeanu, intrebat marti, daca s-a calculat un nou impact bugetar al legii salarizarii unitare, avand in vedere amendamentele formulate in Senat si Camera Deputatilor, a declarat ca „pentru detalii o sa-l las pe domnul ministru (Viorel Stefan –n.r.).  Pot sa va spun ca impactul total, la anul, este undeva, in forma spusa, aproape de 76 de miliarde, ceea ce inseamna undeva la 8,6% (din PIB — n.r.), ne situeaza in parametrii normali ca si efort bugetar. Vreau sa subliniez, nu exista niciun punct de vedere sau puncte de vedere divergente intre ceea ce a sustinut in comisie doamna Olguta Vasilescu si ceea ce ne asumam sau isi asuma Ministerul Finantelor ca si impact bugetar”, a declarat Grindeanu,mentionand insa ca „toate amendamentele aprobate in comisie si care au sustinere si inchidere bugetara sunt sustinute de catre Guvern”. Miercuri insa, nici el si nici ministrul Finantelor nu s-au aflat in Parlament pentru a sustine aceste afirmatii cu argumente, in fata votului decisiv.

 

Liviu Dragnea si Olguta Vasilescu

Liviu Dragnea si Olguta Vasilescu

Ministrul Muncii, Olguta Vasilescu, a fost singurul ministru prezent in Camera Deputatilor, la votul pe Legea salarizarii, dupa ce marti a anuntat ca majorarile salariale in Educatie si Sanatate se vor face etapizat, respectiv cu 25% de la 1 ianuarie pentru toti bugetarii, urmand ca de la 1 martie sa se faca restul majorarilor salariale, adica de pana la 50% pentru profesori si pana la 100% pentru medici si asistenti medicali. „Legea este in conformitate cu programul de guvernare aprobat de Parlamentul Romaniei si prevede o crestere etapizata a salariilor bugetarilor cu 56%, pe o anvelopa bugetara de 32 de miliarde de lei pana in 2020 si de 43 de miliarde de lei pana in 2022. La baza piramidei salariale, cresterile sunt de peste 100%, ajungand si la 300%, cum este cazul in aparare, dar scad in varf, acolo unde unele salarii erau atat de mari incat disproportia nu putea fi corectata nici macar la nivelul anului 2022”, a spus Ministrul Muncii, mentionand ca au fost foarte multe amendamente acceptate la Senat si Camera Deputatilor, de aceea s-a luat decizia acestei amanari.

Sindicatele au cerut amanare si pentru alesi dar, se pare, glasul lor nu s-a facut auzit, in ciuda faptului ca profesorii ameninta cu blocarea anului scolar, in plina desfasurare a examenului de bacalaureat, iar medicii si asistentii medicali, ca si ceilalti bugetari se gandesc, la randul lor, sa iasa in strada.

 

mediciiModificari de substanta ale Legii salarizarii au fost facute inca de ieri, cand membrii Comisiei de munca a Camerei Deputatilor au adoptat forma finala a actului normativ cu 15 voturi „pentru”, 2 „impotriva” si patru abtineri.

Medicii, care asteptau salarii duble de la inceputul anului 2018, si profesorii carora li s-au promis lefuri cu 50% mai mari tot de la inceputul anului viitor au aflat ca aceste majorari vor fi facute in etape, adica doar 25%, la fel ca toti bugetarii lainceputul anului, urmand ca de la 1 martie sa li se mareasca salariile cu 20% pentru educatie, respectiv, pana la 100% pentru sanatate. Concret, un doctor care acum are un salariu net de 2.100 de lei, se astepta ca de la 1 ianuarie sa primeasca 4.200 de lei, dar acum a aflat ca majorarea ii va aduce in ianuarie doar putin peste 5.000 de lei in plus, urmand ca majorarea promisa sa vina abia din martie.

Ministrul Muncii, Olguta Vasilescu, a declarat ca „facem majorari salariale la absolut toti bugetarii cu 25% cresteri pe salariul brut incepand cu data de 1 ianuarie 2018, dupa care, incepand cu data de 1 martie, o majorare de inca 20% la salariile pentru educatie, care, cumulat cu cei 25% inseamna per total o crestere de 50% cum am promis si cu grila pana in 2022 pentru medici si asistente tot de la 1 martie”.

Premierul Sorin Grindeanu nu a explicat de ce majorarile salariale au fost decalate, insa ministrul Finantelor, Viorel Stefan, a recunoscut ca nu ar fi suficienti bani pentru o crestere atat de mare chiar de la inceputul anului.

 

medici baniLiviu Dragnea sustine insa ca amanarea pana la 1 martie nu ar fi in etape, pentru ca nici in campania electorala, nici dupa alegeri, nu am spus ca vor fi majorate toate salariile odata, am spus mereu ca va fi o crestere etapizata”, desi in urma cu numai doua luni, ministrul Muncii, Olguta Vasilescu anunta ca se vor dubla lefurile medicilor si asistentilor medicali de la 1 ianuarie 2018, iar salariile celor din  educatie, cu 50% fata de nivelul lunii decembrie 2017.

In varianta de acum, statul va aloca in 2018, pentru salariile bugetarilor, aproape 9% din PIB, adica atat cat au acum educatia, sanatatea, cultura, internele, externele si apararea la un loc.

In cadrul dezbaterilor de marti, Comisia de munca a Camerei Deputatilor a decis sa modifice si articolul 25 al Legii salarizarii, astfel incat angajatii din sistemele sanitare, de aparare, ordine publica si securitate sa primeasca sporuri in limita a maxim 30% din suma salariilor de baza si a soldelor ordonatorului principal de credite, spre deosebire de ceilalti bugetari, la care cuantumul de 30% este calculat pentru fiecare ordonator de credite.

 


Adaugati un comentariu


 

*