LACUL VULTURILOR – Poveste dedicata finului meu Valeriu

Despre beneficiile terapeutice ale povestilor asupra copiilor si nu numai a lor se stie deja, ca exista. Medicul buzoian Valeriu Bistriceanu, care nu este la prima cochetarie cu scrisul si care promoveaza tinuturile Buzaului si oamenii lui de valoare cu orice ocazie, a scris o poveste pentru finul sau cel mai mic, dar o ofera si celor care doresc sa intre, pentru cateva minute, pe taramul de basm al Buzaului. (S.B.) GALERIE FOTO

 

A fost odata ca niciodata, caci daca n-ar fi fost nu s ar fi povestit, un mare si vestit imparat, ce domnea peste o imparatie minunata de la Curbura Muntilor Carpati, cunoscuta la acea vreme sub numele de Tara Luanei.

Si avea batranul imparat un fecior, la care tinea ca la ochii din cap.

Tanarul print, chipes si semet, isi omora timpul la vanatoare, prin codrii imparatiei, insotit de cainii sai aprigi. Avea curaj tanarul print. Nimeni si nimic  nu-l putea infricosa atata vreme cat cainii ii erau alaturi.

Intr-una din zile, printul ceru binecuvantare lui tatane’su – imparatul, sa mearga la  „Lacul  fara  fund”. Auzind aceasta, batranul imparat se intuneca la fata si-l ruga sa renunte, dar nu fu chip sa-l conviga.

Oarecum intristat, imparatul ii dadu binecuvantarea, dar il ruga pe print sa fie cu mare bagare de seama si nu cumva sa se scalde in lac, caci toti cei care s-au scaldat in apele lui au trecut pe celalalt taram, unde domneste Imparatul Vesniciei si nu s-au mai intors vreodata.

 

Printul  promise  ca  nu  se  va  scalda in lac si pleca bucuros, in goana calului sau alb. Ajuns intr-un luminis, facu popas, descalaca si tocamai cand terminase de imbucat cate ceva de ale gurii, aparu o caprioara minunata, cu ochii de catifea si trup gingas, care se  apropie pe nesimtite de print.

Cainii parca erau vrajiti, iar cand printul o zari, tresari si trupul i se umplu de fiori. Pe data sari in saua calului si porni in urmarirea caprioarei.

Fara a prinde macar de veste, printul se trezi pe malul Lacului fara fund, dar caprioara disparuse ca prin minune. Obosit, cu fruntea plina de broboane de sudoare si inecat de transpiratie, tanarul print uita cu totul de promsiunea facuta lui tatane’su-imparatul si, parca vrajit de nalucirea caprioaei, se arunca in apele cernite ale lacului.

 

De aunci, nimeni nu  l-a  mai vazut vreodata pe tanarul print.

Mare fu tristetea de la curtea imparatului. Se tinu doliu 40 de zile, se facura toate slujbele de pomenire cuvenite, potrivit datinilor.

Povestea spune ca trupurile celor care se ineaca in Lacul fara fund nu mai sunt gasite niciodata, iar vulturii seculari ce plutesc maiestuos prin vazduh, peste Lac si peste culmile Muntelui Siriu, sunt adevaratii stapanii ai locului.

Lacul mai exista si in zilele noastre, impresionandu-ne prin frumusetea sa si fiind cunoscut ca Lacul Vulturilor de pe culmile Mariei sale Muntele Siriu.

Si uite asa, incalecai pe o sa si va spusei povestea mea…

 

Prof. Dr. Valeriu Bistriceanu ne-a pus la dispozitie si imaginile, pe care le-a realizat personal, in zona Lacul Vulturilor