INTERVIURILE SB: Daniela Ion, buzoianca decisa sa stopeze exodul medicilor

Daniela Ion

Daniela Ion

Face parte din GENERATIA Y a unuia dintre cele mai performante licee din Romania, Colegiul National „B.P.Hasdeu” din Buzau. Reprezinta generatia care aduce un plus de prospetine in mentalitate si nu se mai lasa incorsetata de reguli rigide, trasate de altii. Este simbolul unei generatii in care cu totii ne punem speranta ca va putea schimba destinul acestei tari, pentru ca nu este doar o tanara serioasa si ambitioasa, ca multi dintre colegii ei, ci stie exact ce vrea sa obtina de la viata si cum va face asta fara a se da la o parte din fata greutatilor si a provocarilor.

Daniela Ion a absolvit liceul cu 10 pe linie si a fost desemnata sefa promotiei 2014 de la „Hasdeu”. Si-a ales medicina ca profesie, inspirata de jocurile copilariei, de seriale si documentare, la care s-au adaugat pasiunea pentru chimie si  proiectele din liceu.

Vrea sa-si continue studiile la UMF „Carol Davila” Bucuresti, iar prin experienta pe care o va dobandi vrea ca in viitor sa contribuie la stoparea „exodului medicilor”.

 

Fata de 10 a Hasdeului

Fata de 10 a Hasdeului

Tanara de 19 ani vine cu o mentalitate noua, aratandu-se hotarata sa se pregateasca si apoi „sa puna umarul” la reabilitarea sistemului sanitar romanesc. Sustine ca problemele nu pot fi rezolvate fugind de ele, ci cautand si gasind o rezolvare.

Deocamdata, Daniela Ion se pregateste intens pentru Bac si apoi pentru admiterea la Medicina, insa intr-o scurta pauza de studiu a fost de acord sa raspunda la cateva intrebari pentru Sanatateabuzoiana.ro:

Reporter S.B: Ce te-a determinat sa alegi facultatea de medicina si cand ai decis ca vrei sa urmezi o astfel de cariera?

Daniela Ion: Nu as putea spune ca a existat un moment in care am avut o revelatie si am spus: ,,Da, asta o sa fac: medicina!” A fost, mai degraba, un moment in care am simtit nevoia sa trag linie, sa adun tot ceea ce aflasem pana atunci, ceea ce experimentasem eu insami si ceea ce imi povestisera altii si sa decid ce cariera imi voi alege. De mica imi placuse sa ma joc „de-a doctorul” , iar mai tarziu, la scoala, m-a pasionat biologia. La acestea s-au adaugat pasiunea pentru chimie, proiectele si disectiile din liceu, cateva documentare si seriale si, astfel, balanta s-a inclinat in favoarea medicinei.

 

daniela-ionRep. S.B: De cand ai inceput sa te pregastesti pentru examenul la medicina si pentru care dintre universitatile din tara ai optat ?

D.I: Am optat pentru Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila” din Bucuresti. Am inceput sa ma pregatesc pentru admitere la inceputul clasei a XII-a, insa, daca nu as fi invatat cu sarg la materiile necesare si in ceilalti ani de liceu, m-as fi apucat de lucru, probabil, mai devreme.

Totusi, cred ca, atata timp cat vrei cu adevarat sa intri la Medicina, motivatia si forta de lucru te pot ajuta sa tii pasul cu cei care au inceput sa recapituleze mai din timp.

 

daniela- absolventi!Rep. S.B: Te-ai gandit deja la o specializare anume in domeniul medical? Care ar fi domeniul care te atrage?

D.I: Nu m-am gandit inca la o specializare; de altfel, nici la inceputul liceului nu stiam ce cariera aveam sa urmez. Prefer sa raman deschisa tuturor ideilor ce mi se vor prezenta in facultate si sa fac alegerea abia dupa ce am explorat mai multe ramuri ale medicinei.

Totusi, cred ca ma voi indrepta spre ceva mai incitant, dar care sa si necesite meticulozitate si o buna pregatire, cum ar fi chirurgia.

 

Daniela, colegii, dirigintele si profesoara de fizicaRep. S.B: Cu rezultatele pe care le-ai obtinut in liceu, in mod sigur ai fi fost primita cu bratele deschise in alte institutii de invatamant prestigioase din lume.  De ce ai ales o facultate din Romania?

D.I: Am ales Romania pentru ca eu cred in continuare ca aici mi se va oferi cea mai buna pregatire, cel putin teoretica, pentru ceea ce urmeaza dupa aceea. In plus, este bine cunoscut faptul ca aceasta facultate nu se numara printre cele mai usoare, dovada fiind si durata ei. Daca as fi ales sa studiez in strainatate ar fi trebuit sa ma adaptez nu numai la cerintele profesorilor, ci si la stiulul de viata al oamenilor din tara respectiva si, cine stie, sa invat si o limba noua. Probabil as fi avut un dezavantaj fata de ceilalti studenti, as fi ramas in urma si nu as mai fi avut nicio sansa de a ma face remarcata.

 

DSC_0538S.B: Probabil stii ca situatia sistemului sanitar romanesc nu este una stralucita, ca profesia de medic este destul de prost platita, iar conditiile in care isi desfasoara acestia activitatea lasa mult de dorit. Te gandesti sa profesezi in Romania, sau iei in calcul varianta de a pleca „afara”?

D.I: Nu pot pretinde ca stiu foarte bine cum sta treaba cu sistemul sanitar, dar daca exista, intr-adevar, o problema si toata lumea fuge de ea inainte sa incerce sa o rezolve, nu se va intampla, in continuare, nimic. Asa ca, daca mi se va oferi oportunitatea, voi pleca in strainatate, dar numai ca sa capat experienta, cunostintele si, in primul rand, curajul de a aborda aceasta problema si de a gasi o solutie.

Ma voi intoarce ca sa ma asigur ca, in viitor, studentii nu vor mai avea motive sa paraseasca tara care i-a format nu numai ca medici, ci si ca oameni, ca persoane individuale.

 

DSC_0514Daniela Ion are un mod de gandire sanatos, diferit de cel al multor tineri care, pe baza capacitatilor intelectuale dezvoltate sau pe baza portofelului gros al parintilor, aleg sa studieze la universitati renumite „de afara” si apoi se gandesc sa-si gaseasca un job bine platit, tot in strainatate, pentru ca in Romania sa nu mai vina decat in vizita.

Cu un parcurs impecabil nu doar pe durata liceului, ci in toti cei 12 ani de scoala, Daniela Ion, sefa de promotie din acest an a Colegiului National „B.P. Hasdeu” din Buzau, a reusit sa termine liceul cu media 10 pe linie. Cu ocazia festivitatii de absolvire i-a uimit pe multi cand a anuntat ca doreste sa studieze medicina in tara. Ceea ce a uimit nu a fost optiunea sa pentru medicina, devenind deja un fel de traditie ca sefii de promotie ai Hasdeului sa se orienteze catre acest domeniu, ci dorinta de a urma studiile universitare in tara, desi rezultatele obtinute in anii de scoala ar fi recomandat-o ca favorita pentru oprice universitate de prestigiu din lume.

Ii uram Danielei si colegilor ei succes la examene si credem ca astfel de  tineri vor putea schimba, cu adevarat, Romania.

 

Foto: Costin Fetic si Teodor Toma. Multumim!

 

 



Comentarii (2)

  1. Mariana Faur spune:

    Exodul medicilor nu poate fi oprit si dupa parerea mea nici nu trebuie, pentru ca medicina este stiinta care are ca obiect pastrarea si restabilirea sanatatii oamenilor din intreaga lume si nu trebuie sub nicio forma ingradita! Noi nu avem in tara posibilitatea de a face cercetare in medicina, asa ca daca iti doresti cu tot dinadinsul sa faci asta, trebuie sa mergi in tara care incurajeaza cel mai eficient aceasta ramura.
    Un alt exemplu este sistemul nostru SMURD, creeat dupa ideea doctorului Arafat, care poate fi un bun model pentru alte tari care nu au putut implementa pana acum acest sistem.
    Mai pot da exemplul medicului care face voluntariat in tarile foarte sarace sau in taberele de refugiati. Deci o migrare a medicilor nu poate fi ingradita decat de un sistem totalitar

  2. Buzoianul spune:

    Frumos… ca in povesti. Asa e la aceasta varsta.
    Realitatea este alta. Sistemul nu poate fi modificat de o persoana si nici de cateva, pentru ca ma astept ca si in acest an sa avem rezultate slabe la bac pe tara. Deci, cei care vor opta pentru ceva vor fi probabil putini.
    Urmeaza apoi anii facultatii care, sincer, vor fi pentru multi plini de deceptii legate de calitatea studiilor, lipsurile materiale ale universitatii, lipsurile financiare personale etc. Si uite asa dintre cei care vor termina, prea putini vor mai opta sa mai viseze si vor alege calea practica: decat un post in tara prost platit, lipsuri profesionale si birocratie excesiva, vor alege altceva, pentru ca in final avem o singura viata.
    Spun din experienta proprie si propriile deziluzii, dar si vazns felul in care evolueaza societatea romaneasca si in special medicina.
    Dar, pana la urma, ar fi pacat sa nu avem acces macar la vise…

Adaugati un comentariu


 

*