Inspectiile neanuntate – cheia eficientei in spitale

Concluzia au tras-o cercetatorii din Statele Unite, care au constatat ca in perioada unor astfel de controale, ratele de mortalitate scad in spitalele americane, comparativ cu restul perioadelor din an.

 

medici chirurgi - manageri - spitaleUn studiu recent efectuat in Statele Unite, dar care ar putea avea aplicabilitate si in alte tari, a relevat faptul ca, in saptamanile in care au avut loc inspectii neanuntate in spitale, ratele mortalitatii au fost mai scazute decat in alte prioade ale anului.

Cercetatorii care au realizat acest studiu au analizat datele de mortalitate din 1.984 de spitale la nivel national, din 2008 pana in 2012, iar la final au constatat ca, in timpul inspectiilor, 7,03% dintre pacienti au decedat in decurs de 30 de zile de la internare, in timp ce in alte perioade, rata de mortalitate in primele 30 de zile de spitalizare a fost de 7,21%. Diferenta a fost mai pronuntata la marile spitale universitare, unde mortalitatea a scazut la 5,93% in timpul saptamanilor de inspectie, de la 6,41%, in alte perioade.

 

spital holStudiul s-a axat pe inspectii efectuate de catre Joint Commision, un grup non-profit independent, care evalueaza spitalele cel putin o data la trei ani pentru a vedea cat de bine sunt urmate liniile directoare de siguranta pentru pacienti, concepute pentru a evita decese ce pot fi prevenite, infectii si erori, cum ar fi cele de medicatie. Spitalele depun mari eforturi in timpul inspectiilor pentru a se asigura ca trec cu bine de ele, intrucat esecurile pot duce la oprirea platilor de la Medicare si Medicaid, care asigura adesea cel putin jumatate din veniturile spitalelor.

„Descoperirile noastre sunt surprinzatoare, deoarece pun in evidenta modul in care a crescut concentrarea, atentia si constientizarea. Toate acestea se intampla atunci cand oamenii sunt monitorizati si ar putea conduce la imbunatatiri masurabile in starea pacientilor”, a declarat  autorul principal al studiului dr. Anupam Jena.

 

medici dezinfectantAcesta a mai precizat ca este posibil ca, in timpul perioadelor de inspectie, medicii si asistentele sa acorde o atentie mai mare unor lucruri pe care inspectorii le verifica, precum spalarea mainilor pentru a preveni raspandirea infectiilor. Cu toate acestea,nu au existat mai putine infectii sau evenimente de siguranta in timpul saptamanilor de inspectie, decat in alte momente.

O alta explicatie este ca schimbarile in modul in care medicii si asistentele medicale pun diagnostice si iau decizii de tratament in timpul saptamanilor de inspectie ar putea duce la rezultate mai bune.

Un punct slab al studiului este ca acela cercetatorii nu au fost in masura sa identifice exact ce ar fi putut determina ratele de mortalitate mai mici in timpul perioadelor de inspectie.

 


Categorii: Actual, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*