Fiecare cu interesul lui, in politica pretului medicamentelor

25 aprilie 2017 | 0 comentarii |

Pacientul, singurul care are de suferit in urma controverselor dintre guvernanti, producatori si distribuitori. Ministerul Sanatatii organizeaza o noua dezbatere cu cei implicati in domeniu.

 

Florian Bodog, ministrul Sanatatii

Florian Bodog, ministrul Sanatatii

La sfarsitul lunii martie, Ministerul Sanatatii a publicat, in Monitorul Oficial, Ordinul 368/2017, privind reducerea pretului medicamentelor cu 35%, cu intrare in vigoare, imediat. La momentul respectiv, ministrul Sanatatii, Florian Bodog, a declarat ca „acest ordin aduce ieftinirea pretului la medicamente, pentru medicamentele inovative care isi pierd patentul, din momentul pierderii acestuia. Iar pentru medicamentele inovative care pana la data aparitiei ordinului nu au suferit o eroziune de minim 35%, pe baza de declaratie pe proprie raspundere, firmele detinatoare de APP (autorizatie de punere pe piata) vor solicita modificarea pretului”, mentionand ca inainte de a semna actul normativ care stabileste metodologia de calcul al pretului medicamentelor ar fi ajuns la o intelegere cu producatorii de medicamente si asociatiile de pacienti.

Florian Bodog a promis, totodata, ca si restul medicamentelor se vor ieftini, treptat, iar producatorii nu le vor scoate din farmacii, in acest scop fiind convenit ca acestia sa dea o declaratie pe proprie raspundere. Am fost asigurati ca aplicand o astfel de masura nu se vor produce distorsiuni si nu vor disparea medicamente de pe piata, in asa fel incat pacientii (pentru ca aceasta a fost si tinta noastra) sa aiba acces la toate tratamentele inovative”, a subliniat ministrul Sanatatii.

Pacientii, prin reprezentantii asociatiilor care le sustin interesele, s-au aratat insa sceptici la promisiunile ministrului si si-au exprimat temerea ca medicamentele de care bolnavii au nevoie vor disparea, in continuare, de pe piata

 

medicamenteDan Zaharescu, directorul executiv al Asociatiei Romane a Producatorilor Internationali de Medicamente (ARPIM) a declarat, in urma intalnirii avute cu conducerea Ministerului Sanatatii si cei ai Agentiei Nationale a Medicamentului (ANMDM) pe aceasta tema, ca saluta deschiderea ministrului catre dialog si efectuarea unor „corectii necesare”, pentru a se evita riscul unei crize a medicamentelor. „Salutam dialogul pe care domnul ministru l-a deschis cu reprezentantii industriei farmaceutice si cu asociatiile de pacienti. Amendamentele care au fost aduse actualei metodologii sunt rezonabile si speram ca faciliteaza elaborarea unui act normativ care sa ne dea siguranta ca vom putea sa aducem in tara medicamentele necesare pacientilor”, a precizat directorul ARPIM. El a adaugat insa ca, potrivit rapoartelor Agentiei Nationale a Medicamentului si companiilor care efectueaza analize de piata, din a doua jumatate a anului 2015 pana in prezent, aproximativ 1.200 – 1.400 de medicamente au disparut de pe piata.

 

medicamente zentivaSe pare insa ca Normele de aplicare a actului normativ nu sunt agreate de Asociatia Producatorilor de Medicamente Generice din Romania (APMGR). De aceea, la solicitarea acestora, Ministerul Sanatatii a anuntat ca, joi, 27 aprilie 2017, la ora 14.00, la sediul propriu, va organiza o noua sedinta publica de dezbatere a proiectului de Ordin privind modificarea si completarea Normelor privind modul de calcul si procedura de aprobare a preturilor maximale ale medicamentelor de uz uman, aprobate prin ordinul ministrului sanatatii nr. 368/2017.

La dezbaterea publica au acces institutiile publice, organizatiile civice, precum si toate persoanele interesate, iar participantii trebuie sa-si sustina pozitia in 3 minute, care sunt alocate fiecarei luari de cuvant.

Potrivit prevederilor art. 7, alin. (10), lit. b) din Legea nr. 52/2003, „dezbaterea publica se va incheia in momentul in care toti solicitantii inscrisi la cuvant si-au exprimat recomandarile cu referire concreta doar la proiectul de act normativ in discutie”, mentioneaza Ministerul Sanatatii, intr-un comunicat remis redactiei SanatateaBuzoiana.ro.

La dezbaterea publica, din partea Ministerului Sanatatii vor participa subsecretarul de stat Dan Octavian Alexandrescu, reprezentanti ai Directiei politica medicamentului si a dispozitivelor medicale, ai Directiei generale resurse umane, juridic si contencios, ai CNAS si ai ANMDM.

Asadar, in politica pretului medicamentelor, fiecare isi sustine interesul, mai putin pe cel al pacientilor invocati insa de fiecare data.

 

 


Adaugati un comentariu


 

*