Bomba din spitale, dezamorsata partial

9 august 2016 | 2 comentarii |

Dupa cinci ore de negocieri cu ministrii Sanatatii si Muncii si promisiuni ferme de crestere a veniturilor, sindicalistii din Sanatate admit asigurarea garzilor peste norma obligatorie, dar solicita noi negocieri si noi clarificari.

 

contractNegocierile care au avut loc luni dupa-amiaza, intre ministrul Sanatatii si cel al Muncii  cu sindicatele reprezentative din Sanatate, par sa fi potolit spiritele in sistemul medical. Cel putin pentru moment si cel putin pentru Solidaritatea Sanitara care sustine ca si-a atins tinta financiara”, pentru ca celelate sindicate mai au nelamuriri si unele revendicari.

In urma intalnirii, repezentantii Federatiei Sanitas, ai Federatiei Solidaritatea Sanitara si ai Federatiei Hipocrat, impreuna cu ministrul Sanatatii, Vlad Voiculescu, si ministrul Muncii, Dragos Pislaru, aprecizaza ca oferta facuta medicilor de crestere a salariilor conform OUG20-2016 si de crestere a platii garzilor suplimentare, de la 1 octombrie, prin raportarea la salariul de baza majorat este un pas important catre normalizarea remuneratiei in sectorul sanitar”, se mentioneaza in declaratia comuna semnata de sindicate si reprezentantii Guvernului.

Cei doi ministri au dat asigurari ca plata garzilor suplimentare se va face la valoarea actuala si nu la cea din 2009, iar veniturile medicilor vor creste de la 1 octombrie, baza legala existenta nepermitand aceasta crestere imediat.

Reprezentantii sindicatelor si-au exprimat speranta ca medicii vor asigura continuitatea asistentei medicale de urgenta in spitale cel putin in august, mentionand ca negocierile vor fi continuate, exceptie facand reprezentantul Federatiei Solidaritatea Sanitara, care si-a exprimat certitudinea in acest sens.

 

card medici siuiCinci ore au durat negocierile dintre sindicate si reprezentantii Guvernului. Intalnirea a avut loc dupa ce, sambata, ca urmare a amenintarii medicilor ca nu vor mai face garzi suplimentare in spitale, Ministerul Sanatatii a anuntat alocarea a 100 de milioane de lei pentru cresterea platii garzilor, de la 1 octombrie. Sindicatele au cerut insa certitudini si au vrut sa vada in ce conditii li se dau acesti bani spitalelor si daca sunt respectate solicitarile medicilor, dorind sa analizeze propunerea Executivului.

Dupa intalnirea cu cei doi ministri, medicul Florin Chirculescu, reprezentant al Federatiei Solidaritatea Sanitara, a apreciat ca s-a atins tinta financiara vizata, chiar daca va fi cu intarziere, asa ca vom face garzile”.

Mult mai ponderat s-a aratat dr. Eleodor Carstoiu, viceliderul Federatiei Hipocrat, care a subliniat ca garzile suplimentare raman in continuare la latitudinea medicilor, semnarea unui contract individual pentru timpul liber fiind alegerea fiecaruia. Medicul crede insa ca in august „graficele fiind facute, in marea majoritate a spitalelor, asistenta medicala de urgenta va fi asigurata. Modul in care se va face plata ramane de vazut. Sunt multe probleme juridice care trebuie rezolvate, a spus dr. Carstoiu.

 

Dr. Bogdan tanase

Dr. Bogdan Tanase

Ministrul Sanatatii, Vlad Voiculescu, a admis ca „ce facem noi astazi este sa reparam ceva punctual. Reparam modul in care sunt tratate garzile in sistemul sanitar. Vorbim de remunearea garzilor si de flexibilizarea timpului de lucru, (…) revenim la normal.

Medicul BogdanTanase, presedintele  Aliantei Medicilor, considera insa ca in Sanatate este nevoie in primul rand de respectarea legii. Nu ne mai trebuie decizii punctuale, nu mai avem nevoie de oameni providentiali, nu mai este loc in Sanatate pentru cei de neinlocuit. Incet, fiecare dintre noi – pacienti, medici, autoritati – trebuie sa invete care ii sunt drepturile si care ii sunt obligatiile si sa procedeze in consecinta. Sa speram ca este numai primul pas spre o normalitate a sistemului, normalitate pe care numai legi clare, strategii viabile, achizitii transparente o pot aduce. Sunt multe de schimbat, si numai un dialog corect si normal poate aduce schimbari pozitive, nu insa atitudini providentiale, lipsite de transparenta”, sustine dr. Bogdan Tanase.

 

Marius Sepi, Leonard Barascu

Marius Sepi, Leonard Barascu

Reprezentantii Federatiei Hipocrat si-au indemnat imediat colegii sa asigure continuitatea asistentei medicale prin serviciul de garda, care este insa responsabilitatea angajatorului”, manifestandu-si totodata rezerva in ceea ce priveste „interpretari diferite de ale Ministerului Muncii privind aplicarea legii pentru salariul tarifar pentru ora de garda, pentru care vom depune maine o intampinare la MS si MM”.

Prim-vicepresedintele Sanitas, Marius Sepi, a declarat la randul sau ca sindicatele vor continua discutiile pentru „rezolvarea problemei salarizarii tuturor categoriilor profesionale care nu au intrat in ordonanta 20 si aducerea la nivelul de salarizare din 2016 si a personalului TESA, angajatilor DSP si a celor din medicina scolara”. Totodata, reprezentantii Sanitas spun ca au atras atentia celor doi ministri asupra diferentelor dintre salariile personalului medical cu aceeasi calificare din unitatile clinice si cele neclinice, ca asupra necesitatii cresterii salarilor personalului din asistenta sociala.

 

Vlad Voiculescu

Vlad Voiculescu

Cei doi ministri au dat „asigurari ferme” ca Executivul va da o Ordonanta privind cresterea platii garzilor, imediat ce va putea emite acest act normativ, termenul pentru definirea pasilor legislativi fiind 1 octombrie.

Ministrul Sanatatii spune ca s-a discutat cu sindicatele despre remunerarea garzilor si de flexibilizarea timpului de lucru si „mai sunt alte cateva lucruri printre care plata sporului de noapte pentru medicii care lucreaza in timpul noptii. Este vorba despre un impact bugetar de 100 de milioane de lei pentru salarizarea corecta a garzilor.  Acest impact va fi suportat din bugetul sanatatii si o sa vina la pachet cu o serie de masuri de eficientizare si de eliminare a risipei din sistem. Vorbim de achizitii centralizate, un lucru care este deja in proces, vorbim despre eliminarea risipei in prescrierea medicamentelor si alte cateva puncte”, a declarat Vlad Voiculescu la finalul intalnirii.

La randul sau, ministrul Muncii, Dragos Pislaru a apreciat ca „dupa 1 octombrie, fara sa avem pretentia sa ne comparam cu Vestul Europei, vom avea un sistem medical platit mai adecvat, mai aproape de principiile acestei profesii”, mentionand ca la sfarsitul lunii august si inceputul lunii septembrie vor avea loc primele subconsultari pe Legea salarizarii unitare.

 

medici - pacientPotrivit Ministerului Sanatatii, plata garzilor suplimentare efectuate de medici ar urma sa se faca, incepand de la 1 octombrie, pornind de la baza salariala crescuta prin intermediul Ordonantei de Urgenta 20/2016. Potrivit deciziei Guvernului, garzile suplimentare vor fi efectuate in baza unui contract individual de munca cu timp partial, avantajul medicilor fiind ca acestea vor fi considerate atat vechime in munca, cat si vechime in specialitate.

Contractul de munca pentru garzi va da dreptul la concediu de odihna platit proportional cu timpul lucrat pentru medicii care efectueaza numai garzi sau pentru cei care fac garzi in alt spital decat cel la care sunt angajati.  Asa numita „garda obligatorie” va beneficia de acordarea sporului de 25% pe timpul de noapte lucrat, iar medicii care au obtinut titlul de doctor in stiinte medicale din 2010 incoace vor primi sporul legal de 15% care, pana la 1 august, nu mai fusese acordat.

Timpii de lucru si de odihna vor fi reganditi in termeni de flexibilizare, de grija fata de efortul depus de medici si de siguranta a pacientilor. Ministerul Sanatatii a anuntat, totodata, ca evalueaza modalitati de remunerare a medicilor rezidenti de anii I si II pentru garzile pe care le fac.

 

 



Comentarii (2)

  1. Medic al Spitalului Buzău spune:

    Nu stiu de ce dar imi suna a ”abureală”
    Guvernul nu poate da ordonanta pe timpul vacantei parlamentare, deci totul ramane la stadiul de promisiune. Cand vor reveni parlamentarii din vacanta, tare cred ca vor avea de rezolvat alte chestiuni mai ”urgente” pe ultimii metri, inainte de alegeri (ceva de genul pensie de merit, etc).
    Cred ca sindicatele au lăsat armele jos prea repede.
    Trebuiau sa solicite revenirea de urgenta a parlamentului din vacanta pentru a aproba legea, in caz contrar urmand a nu efectua garzile nici pe august.
    Nu cred ca nu se putea ca parlamentul in 2-3 zile sa fie la treaba, ca doar majoritatea sunt prin zona (plaje din Italia, Franta, etc)

  2. George Nastase spune:

    De unde un sindicat mic, ca Soliaritatea, isi permite sa plateasca cu 7000 euro lunar, pe cei doi din conducere?

Adaugati un comentariu


 

*