Azi se marcheaza Ziua Mondiala Fara Tutun

31 mai 2017 | 0 comentarii |

Acest viciu ucide anual peste 7 milioane de oameni si aduce pierderi economice de 1.400 de milioane de dolari anual, bani care ar putea fi folositi in dezvoltare. 

 

tigari fumatoriAnual, la data de 31 mai, este marcata in intreaga lume Ziua Mondiala fara Tutun, eveniment dedicat constientizarii natiunilor, comunitatilor si indivizilor asupra riscurilor pentru sanatate pe care le presupune acest viciu si a celorlalte implicatii negative pe plan socio-economic. Principalul promotor al evenimentului este Organizatia Mondiala a Sanatatii care a ales pentru acest an tema Tutunul – o amenintare severa la adresa dezvoltarii” si se adreseaza in egala masura, autoritatilor si fumatorilor.

In acest context, specialistii organizatiei avertizeaza ca, in lipsa unei aplicari riguroase a Conventiei Cadru pentru Controlul Tutunului la care au aderat majoritatea tarilor, cele peste sapte milioane de decese pe an atribuite astazi consumului de tutun vor ajunge la 30 milioane de vieti pierdute, in anul 2030. Din aceasta cauza, unul din obiectivele propuse in lupta pentru combaterea acestui viciu este reducerea cu o treime a deceselor premature cauzate de bolile netransmisibile, in principal bolile cardiovasculare, cancerul si bolile pulmonare obstructive cronice, afectiuni care au printre principalii factori determinanti fumatul.

 

fumat tineri tigariIn Romania, in ciuda unei scaderi constatate in ultimii zece ani, consumul de tutun se mentine la un nivel inca relativ ridicat, cu o prevalenta de 27%, ceea ce inseamna circa 4,3 milioane de fumatori cu varsta peste 15 ani.

In ciuda faptului ca accizele au crescut dupa 2007, sporirea veniturilor populatiei face ca astazi, produsele din tutun sa fie mai accesibile decat la inceputul anilor 2000. Medicii atrag atentia, insa ca fumatul reprezinta o amenintare pentru orice persoana, indiferent de sex, varsta, rasa, mediul cultural sau educational. El aduce suferinte, boala si moarte, dar afecteaza si buzunarul fiecarui consumator, ar si al tarii in care acesta traieste.

In privinta controlului tutunului, Romania a inregistrat un salt notabil intre 2013 si 2016 in clasamentul european specific, salt datorat in special legii care interzice complet fumatul in spatiile publice inchise. In 2010 se inregistrau in tara noastra 42.800 decese premature atribuite tutunului, iar tratarea bolilor asociate fumatului a costat in 2012 peste 1,2 miliarde de lei adica  5,7% din cheltuielile de sanatate.

 

nu-fumatului1Organizatia Mondiala a Sanatatii avertizeaza cu ocazie Zilei Mondiale Antifumat, ca acest viciu reprezinta, de asemenea, o povara economica grea pentru planeta. Consumul de tutun costa enorm economiile nationale, prin cresterea costurilor de ingrijire a sanatatii si scaderea productivitatii (pauza de tigara insemna timp pierdut). Aceasta accentueaza inegalitatile in privinta sanatatii si exacerbeaza saracia pentru ca, paradoxal, cu cat sunt mai saraci, oamenii cheltuie cu atat mai putin pe alimentatie, educatie si ingrijirea medicala. Nu-si refuza insa tutunul si, de multe ori, isi procura produse contrafacute, pentru ca sunt mai ieftine. Asa se explica si faptul ca cei saraci sunt si cei mai bolnavi.

Comisia Europeana estimeaza ca, pe piata neagra a tutunului, Uniunea Europeana pierde, anual, peste 10 miliarde de euro. La nivel mondial, cheltuielile de sanatate si pierderile de productivitate sunt estimate la peste 1.400 de miliarde de dolari, anual.

Totodata, se atrage atentia ca deseurile de tutun sunt cele mai raspandite in lume si contin mai mult de 7.000 de substante chimice toxice care otravesc mediul, inclusiv substante cancerigene.

 

Stop fumatSanateteabuzoiana.ro ar fi dorit sa isi informeze cititorii si despre evenimentele pozitive, organizate la Buzau, cu ocazia acestei zile. Pentru aceasta dimineata era anuntata o conferinta de presa pe aceasta tema, urmata de un cros pe strazile din municipiu, ca alternativa la fumat, pentru o viata santoasa. Am dat curs invitatiei primite din partea Centrului European pentru Integrare Socio-Economica, care anuntase pentru ora 9.00 o conferinta de presa organizata de Asociatia Respiro, in parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Buzau. La ora respectiva, insa, usile Clubului Politistilor, acolo unde ar fi trebuit sa aiba loc conferinta, erau incuiate si niciunul dintre reprezentantii celor doua organizati nu se afla in zona. Nici la ora 10.00, cand era programat crosul, in zona de start nu se observa nicio „miscare”, iar pe traseul pe care urma sa aiba loc intrecerea, circulatia autovehiculelor se defasura ca intr-o zi obisnuita, fara ca in zona sa existe vreun echipaj de politie care sa aiba ca misiune asigurarea bunei desfasurari a crosului pe arterele intens circulate.

 


Categorii: Actual, Eveniment, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*