ACTA, respinsa in comisii de parlamentarii europeni

5 iunie 2012 | 0 comentarii |

Comisia pentru Libertati Civile (LIBE), Comisia pentru Industrie, Cercetare si Energie (ITRE) si Comisia pentru Afaceri Juridice (JURI) ale Parlamentului European s-au pronuntat prin vot, contra Acordului Comercial de Combatere a Contrafacerii (ACTA). Cele trei comisii au insa doar drept de opinie, in privinta ACTA, asa ca votul decisiv va fi cel din Comisia pentru Comert International a PE (INTA), ce va avea loc  in data de 21 iunie, supunerea la vot a acordului in plenul Parlamentului European fiind prevazuta pentru luna iulie.

Pe 25 aprilie, INTA a amanat pentru luna iunie votul in privinta ACTA, in contextul in care raportorul principal in acest dosar sensibil, britanicul David Martin si-a prezentat oficial recomandarea ca acordul sa fie respins. Pentru a intra in vigoare, tratatul are nevoie de aprobarea Parlamentului European, care nu poate aduce insa amendamente.

Potrivit lui David Martin, „consecintele neprevazute ale textului ACTA constituie un motiv serios de ingrijorare”, raportorul nefiind convins ca textul ACTA este suficient de precis in cazul aspectelor legate de incriminarea individuala, definitia conceptului de „scara comerciala”, rolul prestatorilor de servicii de internet si posibila intrerupere a tranzitului medicamentelor generice.

Negociat intre Uniunea Europeana, SUA, Japonia, Canada, Noua Zeelanda, Australia, Singapore, Coreea de Sud, Maroc, Mexic si Elvetia, ACTA urmareste sa combata contrafacerea in sens larg, de la medicamente la filme sau produse muzicale descarcate ilegal pe internet.

In data de 17 mai, ministrul roman al comunicatiilor, Dan Nica, a anuntat ca Romania nu va ratifica Acordul.


Categorii: Business, Legislatie

Adaugati un comentariu


 

*