76 de transplanturi de cornee si 12 transplanturi de tesut osos au fost realizate, anul trecut, la Spitalul Militar Central

4 februarie 2017 | 0 comentarii |
Gral dr.Florentina Ionita Radu

Gral dr.Florentina Ionita Radu

Despre implicarea personalului medical in acest proces s-a vorbit si la sedinta de bilant a Spitalului Universitar de Urgenta Militar Central (SUUMC) „Dr. Carol Davila” unde, pe langa cifre si statistici s-a vorbit despre oameni, despre profesionalism si mai ales despre vieti salvate.

Adevaratul razboi al acestor vremuri este cel cu noi insine, cu stiinta si constinta noastra, cu limitele si vointa, cu prejudecatile sau adevarurile «absolute». Traim vremuri in care gloantele si grenadele nu mai ucid, au ajuns sa ucida gerul sau canicula, stiinta sau nestiinta, dragostea sau indiferenta, cuvantul sau tacerea. Atunci cand ne veti judeca, sa nu uitati ca intre noi, corpul medical, si dumneavoastra, pacientii, diferenta o face responsabilitatea salvarii vietii care cade, zi de zi, ceas de ceas, pe umerii nostri. Suntem la fel de oameni ca dumneavoastra, la fel de parinti sau de copii, la fel de expusi mortii si vietii, cu toate provocarile ei, ba chiar mai mult decat atat. Pe fruntea medicului militar stau scrise gandurile, tarzii din noapte, pentru fiecare caz in parte ce trece prin mainile noastre, intrebari si raspunsuri despre cum se pot dezlega nodurile bolii, adanc infipte in trupurile voastre. Medicina militara sta, demna, in fata dumneavoastra cu fruntea sus, privind spre viitor, iar asta este o certitudine, nu mai este o speranta!”, a declarat General de brigada medic conferentiar universitar dr. Florentina Ionita-Radu, comandantul unitatii medicale.

 

transplant corneeUn aspect important in activitatea SUUMC a fost si activitatea de prelevare de organe si transplant. In ciuda unor scandaluri care au marcat negativ activitatea de transplant in a doua jumatate a anului trecut, medicii si-au facut treaba, iar numerosi pacienti au fost salvati in urma unor transplanturi pe care le asteptau, unii, de multa vreme.

Astfel, potrivit unui comunicat al Spitalului Universitar de Urgenta Militar Central „Carol Davila”, medicii de aici au efectuat, anul trecut, 76 de transplanturi de cornee.

In cadrul Programului National de Transplant de Cornee, coordonat de maior dr. Laura Macovei, medic primar oftalmolog, doctor in stiinte medicale, in anul 2016, la nivelul Clinicii de Oftalmologie a Spitalului Universitar de Urgenta Militar Central „Dr. Carol Davila” s-au facut 40 de prelevari de cornee de la pacienti aflati in moarte cerebrala, iar varsta pacientilor operati, rezidenti ai judetelor din tara, a fost cuprinsa intre 18 si 85 de ani.

 „Grefele au fost prelevate de la alte spitale, aflate in Programul national de transplant de organe, tesuturi si celule de origine umana; cei mai multi donatori provin de la spitalele din capitala (9), de la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Oradea (8) si de la Spitalul Judetean de Urgenta Baia Mare (9)”, se arata in comunicatul SUUMC.

Unitatea medicala are, la ora actuala, 347 de pacienti inscrisi pe lista de asteptare pentru transplant de cornee. Specialistii SUUMC mentioneaza ca timpul de asteptare in vederea realizarii interventiei chirurgicale este intre 6 luni si 2 ani.

Patologiile oculare, cele mai frecvente, pentru care s-a efectuat transplant de cornee in 2016 sunt: keratopatia edematoasa (35 cazuri), distrofii corneene (11 cazuri), leucoame corneene de diferite cauze (11 cazuri), keratoconusul (10 cazuri).

 

Transplant os - SUUMCTotodata, SUUMC informaza ca in 2016 s-au realizat, la nivelul Sectiei Clinice Ortopedie si Traumatologie a unitatii medicale, 14 proceduri de recoltare/prelevare de grefe osoase (C.F.), realizate in timpul interventiilor de artroplastie, 12 interventii chirurgicale de transplant de tesut osos, in vederea reviziei – reconstructiei ligamentoplastiei, artroplastiilor de sold si osteosintezei secundare.

De asemenea, conducerea unitatii medicale mentioneaza ca incepand cu 1 ianuarie 2017„Sectia Clinica Ortopedie si Traumatologie a SUUMC are acces la Registrul National de Transplant (RNT), in vederea inscrierii, pe lista de asteptare, a pacientilor eligibili pentru procedurile de transplant de os/ tendon, ulterior realizarii screening-ului viruso-bacteriologic; a bilantului biologic si a planning-ului preoperator. Inscrierea in RNT se face in colaborare cu specialistii Agentiei Nationale de Transplant, in stricta corelatie cu patologia osteorticulara, starea biologica a pacientului, indicatia terapeutica, solutia tehnica, tipul si cantitatea necesara/ estimata, de grefa osoasa sau osteoligamentara. Odata cu inscrierea pe lista de asteptare, pacientul primeste un cod CUIANT, inscris si predat pe actele medicale, pe baza caruia atat acesta, cat si personalul medical implicat in acordarea ingrijirilor de specialitate (medicul de familie, farmacistul si medicul curant) pot verifica, in timp real, pe site-ul ANT (www.transplant.ro), «starea» codului alocat”.

Sectia Clinica Ortopedie-Traumatologie a SUUMC a fost reacreditata, prin Ordinul ministrului Sanatatii nr. 118 din 3 februarie 2014, pentru activitatea de prelevare si transplant tesut osos, tendinos si cartilagii si pentru activitatea de prelevare organe, tesuturi si celule.

 

 


Categorii: Actual, Medici, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*